Pe aceeași temă
Informaţia a fost furnizată duminică de The Jerusalem Post, preluat de News.ro.
PSD a obţinut 45,67% din voturile exprimate şi victoria, iar următorul cel mai bine clasat, PNL, a obţinut 20,4% din sufragii, în contextul în care extrema dreaptă este în plină ascensiune în Europa, notează ziarul, care îşi ilustrează materialul cu două fotografii, una cu cei doi strategi, iar cealaltă în care primarul Bucureştiului apare alături de Klughaft.
Klughaft s-a făcut cunoscut după succesul Căminului Evreiesc, (ortodocşi naţionalişti sionişti), dar se află şi în spatele unui protest al rezerviştilor după al Doilea Război din Liban (2006) care a adus dreapta la putere şi a unei campanii de promovare a studierii matematicii la care a participat defunctul preşedinte Shimon Peres.
Shaked a lucrat în campaniile premierului israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintelui Shas (sefarzi ultraordocşi) Arye Deri.
PSD a apelat la strategii israelieni din cauza reuştelor lor anterioare în utilizarea new media, scrie The Jerusalem Post.
În campanie, isrelienii au schimbate imaginea PSD, pe care au întinerit-o, au făcut-o mai patriotică, adaugă ziarul.
Klughaft şi Shaked au utilizat mesaje folosite de obicei de partide de dreapta pentru ca PSD să-şi îmbunătăţească imaginea în rândul alegătorilor de centru-stânga. Sloganul lor a fost ”Îndrăzneşte să crezi în România”.
Ei au folosit tineri, pe care i-au pus să trimită înregistrări video în care spun că cred în România.
Într-un mesaj publicitar, mai mulţi tineri sunt supuşi unui test cu detectorul de minciuni, întrebarea fiind: "Crezi în România?".
Ei au creat şi spoturi negative, în care alte partide sunt acuzate că nu cred în viitorul ţării.
În alte spoturi apar bătrâni care îi îndeamnă pe tineri să voteze pentru viitorul ţării, un cetăţean care filmează cu o cameră ascunsă interacţiunea cu birocraţia în timp ce încearcă să obţină permisul auto, europeni care spun în şapte limbi că vor ca partidul să învingă şi reacţia unor cetăţeni care primesc carnete cu realizările Guvernului dar care se dovedesc goale.
Asemenea spoturi sunt diferite de cele din campaniile anterioare ale PSD, în care apăreau ”nişte capete care vorbeau din cravate”, conchide ziarul.