Deșteptarea opoziției?

Deși eșuată ca tentativă de răsturnare a gu­vernului PSD-ALDE, moțiunea de cenzură a opoziției de săptămâna trecută poate fi privită ca un semnal că opoziția par­la­men­tară s-a trezit și se luptă cu PSD la baionetă. Alt sem­nal, poate mai important, a fost dat de combativitatea fără precedent a PNL și USR în cadrul comisiei spe­ciale pen­tru modificarea le­gilor justiției, condusă de Flo­rin Iordache. Este în­cu­ra­jator, desigur, să vezi cum se bat Alina Gorghiu, Cătălin Pre­doiu și colegii lor din PNL și din USR cu semidocți agresivi ca Florin Iordache sau cum scot din sărite un di­no­zaur grobian de calibrul lui Eugen Ni­co­li­cea. Și putem fi plăcut surprinși de faptul că, în ciuda dosarului său penal, Ludovic Orban militează pentru blocarea pa­che­tu­lui de legi ale justiției susținut de PSD și ALDE. Întrebarea este însă dacă acest ac­tivism, deși necesar, este și suficient.

Pentru ca PNL și USR să poată însă în­vinge dezgustul față de clasa politică al ma­jorității cetățenilor, ele vor trebui să re­zolve câteva probleme de fond: să re­cu­pereze handicapul de credibilitate pe care l-au acumulat; să ofere proiecte eco­no­mice și politice alternative; în sfârșit, să treacă de la strategiile improvizate la de­mersuri concepute și executate cu pro­fe­sionalism, pentru a sparge blocajul me­dia­tic aproape total la care sunt supuse. Nu vreau să demolez opoziția, ci eventual să o pun pe gânduri, sperând că își va găsi cât mai repede o cale eficientă de urmat – pen­tru că, dacă eșuează, singura pers­pec­tivă care ni se deschide este cea a re­gre­sului, scris cu caractere chirilice.

Din păcate, opoziția este încă măcinată de conflicte interne. PNL a pierdut mai mult de jumătate de an într-o fe­roce luptă pentru putere, la capătul căreia în­vin­gă­torii – echipa Orban – i-au marginalizat pe foștii lor concurenți, mai ales pe Că­tălin Predoiu, în loc să le valorifice expertiza. USR a reușit să se scindeze, dar nu să-și definească iden­t­i­tatea sau să-și creeze struc­turi teritoriale, deși trebuie spus că este mai coerent sub conducerea echipei Barna-Ghinea. Totodată, dacă USR are de luptat cu lipsa de experiență și ama­torismul, PNL are de îndeplinit o misiune aproape imposibilă: să-și convingă elec­to­ratul potențial că s-a desprins cu adevărat de USL, în condițiile în care unii par­lamentari PNL fie sunt invitați de onoare la Antena 3, fie depun inițiative legislative favorabile penalilor și corupților. Despre toți am scris deja în revista 22. Con­du­cerea partidului i-a dezavuat pe unii, nu însă pe toți, și nu i-a putut opri nici pe unii, nici pe alții. Mai grav, PNL nu s-a des­chis nici acum către societate și nu a atras oameni noi și valoroși, fără probleme penale, cu idei, cu imaginație și cu un bagaj de credibilitate mai mare decât al actualei conduceri.

Suspectăm că problema simpatiilor rezi­du­ale ale unor peneliști față de PSD și ALDE va fi greu de rezolvat atâta vreme cât, cum puncta sociologul Bruno Ștefan pe ziare.com, peneliștii au rămas fără bani, pentru că banii lor și ai partidului au fost făcuți împreună cu PSD. Când un partid care pretinde că reprezintă mediul privat și clasa de mijloc se dovedește dependent de resursele financiare obținute prin clien­telism și târguri politice, numai credibil nu poate fi. Este o problemă fundamentală a PNL, pe care actuala conducere nu pare capabilă să o rezolve. Ea face imposibilă de­o­camdată și constituirea unei coaliții în­tre PNL și USR care să devină o alternativă la PSD-ALDE.

O problemă comună a ambelor partide es­te însă, cum spuneam, incapacitatea de a elabora soluții alternative, pe care elec­toratul le așteaptă mai mult decât așteaptă criticile. Așadar, criticile la adresa „revoluției fiscale“ trebuie dublate de un proiect propriu de buget, iar cele la adresa legilor justiției de un proiect propriu de re­formă. Culmea este că liberalii au spe­cia­liști în ambele domenii, dar nu îi pun la lucru, rămânând ostatecii polemicii di­s­truc­tive și sterile impuse de PSD. Ei uită că Alianța D.A. a avut succes în 2004 da­to­rită unui proiect economic consistent, nu­mit cota unică. Este drept că Alianța D.A. avea și un lider care știa să convingă și să se bată, pe Traian Băsescu. Un astfel de lider, cu viziune și forță, lipsește acum și probabil că nici nu-l vom vedea prea cu­rând, pentru că, dacă ar exista, nu este ex­clus ca președintele Iohannis să-l blocheze de teamă că l-ar putea concura, în 2019. Ră­mânem deci la mâna unui personaj epui­zat, ca Ludovic Orban, sau, poate, a unui Dacian Cioloș, care nici acum nu știe dacă vrea sau nu să facă politică. Viitorul nu sună prea grozav.

Nu ne rămâne deci decât să sperăm că PNL și USR vor rămâne combative în co­mi­sia Iordache și că vor continua de­mer­surile inovatoare, cum este de pildă ten­ta­tiva USR de a bloca dezbaterea split TVA prin depunerea a 5.000 de amendamente sau contestarea la CCR a legalității cons­tituirii comisiei Iordache. Din nou, de­mer­suri necesare, dar insuficiente, mai ales că opoziția va fi testată în perioada urmă­toare de o confruntare dură și necesară cu puterea PSD-ALDE și va trebui să facă fa­ță asaltului unui partid organizat, puternic și aflat la guvernare – un partid ca un ani­mal de pradă, care se pregătește deja de război. Lupta de tranșee care urmează va forța opoziția să se reinventeze și, poate, să construiască o alternativă la sistemul im­pus de 28 de ani de PSD. Dacă nu din con­vingere, măcar de nevoie, ca să nu dispară în hăul gropii de gunoi a istoriei. S-o ajutăm deci să nu eșueze. Nu pentru că ar fi desăvârșită, ci pentru că alter­na­tiva PSD-ALDE ne aruncă direct înapoi în „cenușa imperiului“ comunist.