Iarna, anotimpul când pleacă dictatorii

Protestatarii sunt tot mai convinși că șefii Grupului Infracţional Organizat sunt deciși să meargă până la capăt cu schilodirea justiției. Motivul e simplu și evident: nu sunt nebuni să aleagă între a scrie legi și ordonanțe în parlament și a scrie (plagia, mai bine spus) cărți în celulă.

Andreea Pora 28.11.2017

De același autor

 

 

Speriat să nu cadă între șinele statelor paralele care ar putea sfida geometria euclidiană întâlnindu-se în celulă la Rahova, Dragnea și-a pus la treabă locotenenții politici și mediatici. Ordinul e clar: până la Crăciun rezolvați cu justiția! Detaliile au fost transmise pe bilețele roz și transformate în amendamente. S-au găsit chiar și niște ventriloci de prin societatea civilă paralelă - Alistar și Gârbovan - care să dea glas năzuințelor celor mai întunecate ale grupului infracțional pe care au ajuns să-l reprezinte. Nu este deocamdată clar dacă onorariul este în timp real sau în promisiuni de viitoare funcții. Degeaba se dezic CSM de Alistar și grosul magistraților de Gârbovan și spun cu toții că în breaslă au popularitatea cioclilor de la pompele funebre, cuplul are misiunea să asambleze copârșeul justiției.

 

Cele dintâi victorii din Comisia celui botezat „Ciordache“ sunt pe măsură: președintelui i s-a furat dreptul de a refuza numirea șefului Înaltei Curți și a magistraților simpli, procurorilor li s-a șutit în plină zi independența în dosare față de procurorul ierarhic superior și față de ministrul Justiției, iar magistraților dreptul de a deschide gura față de abuzurile și derapajele parlamentarilor și guvernanților. Invers e chiar indicat. Nimic mai normal pentru o putere care se îndreaptă cu viteză supersonică spre gaura neagră a dictaturii. Deocamdată a reușit să parcurgă doar jumătate de drum. Ce-i mai rău de abia urmează.

 

Excluderea completă a președintelui din numirea procurorilor-șefi a luat o scurtă pauză pe motiv de mitinguri. Până și Steluța Cătăniciu, vedeta preferată a lui Voiculescu și Ghiță, doamna cu o decizie definitivă de la Înalta Curte care spune că s-a aflat în conflict de interese și nu mai are ce căuta în parlament, a înțeles - cu greu, e drept - că nu e bine să golești rezervorul cu kerosen în capul manifestanților și că până trece vijelia e mai înțelept să lași lucrurile cum sunt. Doamna Steluța, cum o alintă „Ciordache“, e însă pusă pe șotii și are mereu câte o altă întrebare pe buze: dar nu-l putem scoate măcar de la revocare? Sigur că se poate, dar săptămânile viitoare, la plen, i-au explicat înțelepții partidului, Nicolicea și fostul șofer al mafiotului Voicu. Așa e planul: ce nu merge direct în comisie (că bate prea tare la ochi) se reglează în plenul parlamentului. Ultimele cuie acolo se vor bate: crearea unui CSM paralel în subordinea unui Consiliu politic de integritate, paralel și el, înființarea unei direcții de anchetă specializată în magistrați, desființarea abuzului în serviciu, transformarea șefului de partid, via ministru, în vătaf peste procurori. După asta, protestatarii pot să-și facă și harakiri în Piața Victoriei, că tot degeaba.

 

Mortul de la groapă nu-l mai poate întoarce nici măcar Iohannis, cum speră mulți dintre cei care n-au ieșit nici după 28 de ani din logica tătucului care le face și desface pe toate. Președintele a dat asigurări că „nu rămâne așa“ și a insistat ca Dragnea să lase circul și să-și dea demisia. Vezi să nu! Mai degrabă o să-l suspende pe el, dacă se încăpățânează să n-o demită pe Kövesi. O suspendare cu schepsis, cât să injecteze Tăriceanu piocianici în venele justiției. Mai departe, la referendumul de demitere nu vor pesediștii să meargă nici morți, că nu-s nebuni. Fidelitatea pentru Dragnea are și ea frontierele ei, care poartă un singur nume din moși strămoși: puterea și păstrarea ei. Dincolo de ea începe necunoscutul, viața reală.

 

„Ne hăituiesc ăștia ca pe pirați“, le-a spus Dragnea la ultima sindrofie, gândindu-se probabil la sechestrul pus pe averea de 24 de milioane de euro strânsă într-o viață de bugetar, contract cu contract, tun cu tun. Degeaba îl mângâie consolator pe conturi tovarășii de la partid, dându-i exemplul lui dom’ profesor. Uite, din zece ani a făcut trei și jumătate, i-au confiscat nici 30% din cât a furat și în pușcărie s-a reciclat ca scriitor, cartea i-a lansat-o RAO la Târgul Gaudeamus. Acolo, strigoiul securist a fost înconjurat de prietenii de suferință, foști pușcăriași ca el - Năstase, Roșca Stănescu -, de niște degustători de rahat confiat - Gâdea, Ciutacu, Chirieac -, câțiva cobai rezultați din experimentul A3 și exhibiționistul naționalist de școală nouă Dan Puric. Urmașii „golanilor“ lui Iliescu au venit însă cu un sul de hârtie igienică, insuficient pentru cantitatea de jeg adunată acolo, și au încercat să explice publicului că portalul care face legătura între statul la închisoare și statul paralel nu trebuie să treacă pe la Gaudeamus, motiv pentru care Năstase i-a rebotezat „idioți utili“. Categorie l-a care a aderat și Lidia Boldea, directoarea Editurii Humanitas, care și-a dat demisia de onoare din Asociația Editorilor: „În discuție e însă moralitatea. Mai există și așa ceva pe lume. În numele cenzurii morale, noi nu umblăm goi pe stradă. Iar în raport cu ea, ceea ce se-ntâmplă acum la Gaudeamus e (... ) abjecție“.

 

Dar poporului pesedist îi place abjecția, la câțiva ani o dată pune ștampila pe ea, după care stă cu mâna întinsă să-i pice și lui ceva din ea și se linge pe buze. Deși mic, puțin peste trei milioane, e totuși majoritar pentru că i se adaugă plictisiții, dezamăgiții, afanisiții de răul cel mai mic. Așa că din urne tot iese răul cel mai mare. Frustrată, cealaltă minoritate e lovită apoi sistematic de fandacsie, protestează frumos de se uimește Europa, tresar Bruxellesul și ambasadele. Și chiar dacă huiduielile nu se „aud până pe Marte“, Grupul Infracțional Oganizat le aude și tremură. Degeaba își trage câte o față umană la fiecare mizerie, că nici ai lor nu-i mai cred când numără firfiricii rămași în buzunar după măririle de salarii combinate mortal cu inflația.

 

Protestatarii sunt însă tot mai convinși cu fiecare nouă întrunire a „Comisiei Ciordache“ că șefii GIO sunt deciși să meargă până la capăt cu schilodirea justiției. Motivul e simplu și evident: nu sunt nebuni să aleagă între a scrie legi și ordonanțe în parlament și a scrie (plagia, mai bine spus) cărți în celulă. Între a semna contracte cu statul și a da autografe ca liberați condiționat. Alegerea protestatarilor e și ea la fel de evidentă: statul paralel GIO sau statul de drept. Acesta e și motivul pentru care duminică au fost în stradă aproape 50.000 de oameni, mult mai mulți decât la începutul protestelor din ianuarie. Și iarna, sezonul preferat al românilor pentru alungat dictatorii, de abia începe.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22