Pe aceeași temă
În loc de oportunități de afaceri, premierul celei de a treia economii a lumii a găsit la București o criză politică marca Dragnea-Teleorman. După ce și-a făcut de lucru în Muzeul Satului, la minus patru grade, în urma ferestrei pe care i-a asigurat-o CEx al PSD care l-a lăsat fără omolog în urma deciziei de a-i retrage sprijinul premierului Tudose, premierul nipon Shinzo Abe a fost primit marți seara, la Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis. Ocazie cu am aflat direct de la sursă, care a susținut o conferință de presă comună cu Iohannis, că Japonia se implica in dezvoltarea infrastructurii de la Bucuresti, dand ca exemplu planul de realizare a Magistralei 6. Shinzo Abe a mai spus că, “pentru a incuraja schimburile”, a ridicat obligativitatea vizelor de intrare in Japonia a romanilor. Premierul nipon a venit la București cu doua avioare, însoțit de reprezentanții a 30 de companii nipone, in cautare de oportunitati de afaceri in Romania. După ce că a fost lăsat fără omolog, premierul nipon a fost întâmpinat la aeroport de doi secretari de stat din ministerul de Externe român. Liderii europeni ravnesc la o audienta de o ora-doua cu premierul nipon, mai ales după ce Japonia isi retrage, rand pe rand, reprezentanțele din Marea Britanie si in tarile membre UE este o adevarată bătălie pentru atragerea lor, iar maritul PSD isi bate joc de una dintre cele mai ofertante vizite de care putea beneficia România, dincolo de statutul ei istoric și de grosolănia de a trata astfel pe reprezentantul uneia dintre cele mai civilizate națiuni, pentru care politețea este parte din propriul AND.
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, în cadrul vizitei oficiale a înaltului demnitar nipon la Bucureşti, transmite Agerpres.
Este prima vizită în România a unui prim-ministru al Japoniei şi are loc în contextul celebrării a cinci ani de acord asupra Parteneriatului Reînnoit dintre România şi Japonia, convenit in 2013.
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a declarat marti ca a hotarat alaturi de premierul Japoniei Shinzo Abe “sa lansam demersurile necesare pentru ca in viitor sa ridicam relatiile la nivel de parteneriat strategic”, transmite Hotnews.ro.
Iohannis a spus ca vizia premierului este “un moment istoric”, pentru ca este prima vizita oficiala pe care o intreprinde un premier al Japoniei in istoria relatiilor romano-nipone si prima vizita al unui inalt oficial in 2018, in Anul centenar al Romaniei moderne.
“Este un context special, anul acesta se implinesc 5 ani de la stabilirea parteneriatului reinnoit intre statele noastre, anul trecut 15 ani de la ridicarea relatiilor bilaterale la nivel de parteneriat, anul trecut s-au implinit 100 de ani de la primul tirmis extraordinar al Romaniei in Japonia”, a subliniat Iohannis.
Potrivit sefului statului, cei doi au decis sa lanseze “demersurile necesare pentru ca in viitor sa ridicam relatiile la nivel de parteneriat strategic”.
Premierul Shinzo Abe a spus ca Japonia se implica in dezvoltarea infrastructurii de la Bucuresti, dand ca exemplu planul de realizare a Magistralei 6.
Acesta a mai spus ca “pentru a incuraja schimburile, am ridicat obligativitatea vizelor de intrare in Japonia a romanilor”.
Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis la ora 16.00, la Palatul Cotroceni, având loc convorbiri în format restrâns şi convorbiri în plenul delegaţiilor, declaratii de presa, la finalul cărora cei doi oficiali au susţinut o conferinţă de presă comună. Preşedintele Klaus Iohannis va oferi în onoarea prim-ministrului Shinzo Abe un dineu oficial.
Agenda convorbirilor include, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, "stadiul şi perspectivele de consolidare a relaţiilor foarte bune de Parteneriat Reînnoit dintre România şi Japonia, la nivel politic, economic, cultural, al securităţii şi al relaţiilor interumane".
De asemenea, vor fi abordate subiecte precum cooperarea Japoniei cu Uniunea Europeană, inclusiv în contextul Acordului de Parteneriat Economic dintre Japonia şi UE, evoluţiile la nivel regional, cu accent asupra dosarului nord-coreean, respectiv cooperarea româno-japoneză în plan multilateral.
Potrivit AFP, premierul Shinzo Abe întreprinde un turneu diplomatic în Europa Centrală şi de Est, care cuprinde Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria, Serbia şi România, în contextul în care Japonia încearcă să obţină sprijin pentru politica sa fermă faţă de Coreea de Nord.
Abe, care urmează să aibă întâlniri cu liderii celor şase ţări vizitate, va fi însoţit de reprezentanţii a peste 30 de companii japoneze.