Costin o dă de gol pe Olguța Vasilescu pentru că a mințit cu privire la OUG part-time

Dora Vulcan | 07.02.2018

Blocul Naţional Sindical nu a blocat avizul din cadrul Consiliului Economic şi Social pentru o ordonanţă de urgenţă care vizează angajaţii part-time, spune liderul BNS, Dumitru Costin.

Pe aceeași temă

 

 

 Declaraţia liderului sindical vine în contextul în care ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a spus marţi într-o conferinţă de presă că unii sindicalişti au votat să nu fie inclusă pe ordinea de zi o ordonanţă de urgenţă pentru angajaţii part-time.

 

"BNS nu a blocat avizul, iar dacă s-a exprimat public acolo, prin vreunul din reprezentanţii săi, votul a fost doi pentru şi unul împotrivă. Şi dacă se menţinea acelaşi raport de voturi, tot acelaşi lucru era. De la BNS au fost două voturi pentru, unul împotrivă, iar dacă toate Confederaţiile ar fi votat aşa, eram la 10 voturi pentru şi 5 împotrivă, dar unde sunt voturile de la patronate şi de la ONG-işti? În ceea ce priveşte BNS au avut libertate cei trei membri, iar voturile au fost 2 cu 1, însă cel care a votat împotrivă reprezintă mediul economic, concurenţial. El a atras atenţia asupra faptului că se încalcă regulamentul CES, pentru că trebuiau trecute prin comisii şi nu aveai cum să convoci pe loc comisia, să treci pe la comisiile CES, să aibă un raport şi un aviz acolo, iar apoi după să ajungă în plen", a spus Dumitru Costin pentru Agerpres.

 

Potrivit ministrului Muncii, în sectorul bugetar sunt angajaţi part-time pe ocupaţii cum ar fi femei de serviciu, contabili, profesori, iar pentru aceştia s-a luat decizia ca ministerele de resort să încerce întregirea normei la 8 ore, să constate dacă vreunul din aceşti angajaţi poate fi încadrat la excepţiile din OUG 79. Sunt exceptate din această ordonanţă o serie de categorii cum ar fi elevii, studenţii, ucenicii până la 18 ani, persoane cu dizabilităţi, pensionari pentru limita de vârsta mai puţin cei care au pensii speciale şi dacă mai au o slujbă de 8 ore sau cumulează din mai multe slujbe nivelul salariului minim şi alte categorii de persoane cărora, prin lege, li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi.

 

"În proxima şedinţă de Guvern, pentru cei care nu se încadrează în aceste condiţii, va fi emisă o Ordonanţă de Urgenţă şi putem considera acest lucru în curs de rezolvare. Din păcate, de la Consiliul Economic şi Social ne-a venit o veste foarte proastă, pe care nu am reuşit să o înţelegem. Deşi sindicatele au cerut în ultimele zile să găsim o soluţie să rezolvăm această problemă şi am întocmit această Ordonanţă, astăzi CES nu a pus-o pe ordinea de zi. Reprezentanţi ai sindicatelor au votat să nu fie pusă pe ordinea de zi. Mă face să mă gândesc dacă aceşti reprezentanţi chiar îi reprezintă pe salariaţi", a spus Lia Olguţa Vasilescu.

 

Ordonanţa 79/ 2017 de modificare a Codului Fiscal prevede că toţi angajaţii trebuie să plătească contribuţii la nivelul salariului minim, astfel că măsura se aplică şi celor care lucrează în regim part-time şi în cazul cărora există riscul ca aceste contribuţii să depăşească venitul obţinut.

 

Ministrul Muncii a subliniat că prevederile OUG 79/2017 au dus la un transfer de la capitolul muncă part-time la normă întreagă pentru mai mult de 185.000 de angajaţi, evitându-se astfel munca la gri.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22