La patru zile de la autosesizare în cazul DNA Ploiești, IJ anunță oficial că a făcut-o

Dora Vulcan | 16.02.2018

Inspecția Judiciară anunță oficial, la patru zile de la autosesizarea sa, că va face verificări la DNA Ploiești după ce Antena 3 și RTV au transmis duminică seara o filmare cu fostul deputat PSD Vlad Cosma în care acesta arăta cum a disimulat transmiterea denunțului la DNA împotriva lui Sebastian Ghiță, pe motiv că DNA ”falsifică probe”.

Pe aceeași temă

 

 

 La 12 februarie a.c. Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu ca urmare a apariţiei în mass media a unor informaţii privind activitatea profesională şi conduita unor procurori de la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

 

În prezent, o echipă de inspectori judiciari de la Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori efectuează verificări prealabile, în conformitate cu dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, pentru a se stabili dacă există indicii în legătură cu săvârşirea unor abateri disciplinare.

 

Asigurăm opinia publică, pe această cale, că Inspecţia Judiciară va gestiona cu profesionalism, obiectivitate şi celeritate aspectele sesizate, cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale”, scrie Inspecția Judiciară pe pagina sa de Facebook. 

 

Fostul deputat PSD Vlad Cosma a transmis duminică seara o înregistrare cu el în timp ce disimula transmiterea unor probe și a denunțului făcut împotriva lui Sebastian Ghiță. Cosma s-a filmat în timpul operațiunii de disimulare susținând în acest timp că DNA ”falsifică probe”. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22