Viorica Dăncilă a rezolvat criza ”imunoglobinei” și a eliminat taxa ”claudbec” - VIDEO

Dora Vulcan | 07.03.2018

Premierul Viorica Dăncilă a dat detalii în ședința de Guvern de miercuri despre declanșarea mecanismului european de protecție civilă prin care România a solicitat ajutor în privința stocului de imunoglobulină. Din nefericire, referindu-se la criza de imunoglobulină, Dăncilă a folosit până la saturație termenul de ”imunoglobină”.

Pe aceeași temă

 

 

Șeful Guvernului a explicat că această criză a apărut din cauză că s-au retras de pe piață producătorii de imunoglubulină, care asigurau 80 la sută din necesar și a anunțat că criza ”s-a finalizat în sfârșit”. Numai că, în timp ce citea aceste informații, Viorica Dăncilă a pronunțat greșit de fiecare dată, spunând (de 6 ori) ”imunoglobină”, în loc de ”imunoglobulină”,  iar când s-a referit la măsurile luate de fostul ministru al Sănătății Florian Bodog, care a eliminat taxa clawback  (care impune producătorilor de medicamente să returneze statului român o parte din profitul realizat în urma vânzarilor de medicamente compensate care depășesc suma alocată acestora de la Fondul Național de Asigurări), Dăncilă a spus cu grație ”claudbec”. 

 

”O altă problemă la care doresc să mă refer este declanșarea mecanismului european de protecție civilă, și mă refer la imunoglobină. Zilele trecute am dat acceptul doamnei ministru al Sănătății, doamna Sorina Pintea, pentru declanșarea mecanismului european de protecție civilă, din cauza lipsei de imunoglobină din spitale.

 

Impactul asupra vieții pacienților diagnosticați cu imunodeficiențe primare, boli autoimune, boli neurologice, ar fi foarte mare. Astfel, situația din ultimul an în care s-a înregistrat o lipsă acută de pe piață a imunoglobinei va fi finalizată în sfârșit (sic!).

 

Cred ca este o solutie pe care putem sa o rezolvam pe termen scurt in ceea ce priveste acest aspect.

 

Demersurile pentru achiziționarea imunoglobinei vor fi realizate de acum de către Compania Națională Unifarm SA, care va acoperi de asemeni (sic!) și costurile aferente. Vă amintesc că discontinuitățile în aprovizionarea cu imunoglobină au fost generate de retragerea de pe piață a producatorilor care asigurau 80% din necesar, iar în ciuda eforturilor depuse de Ministerul Sănătatii în 2017, inclusiv eliminarea taxei de claudbec, criza de imunoglobină a continuat", a spus Dancilă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22