Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Cum poate fi neutralizat regimul criminal al lui Putin
2018-03-29
26
Expuzările de diplomați sunt un semnal, dar dacă Occidentul se oprește la acest gest „teatral”, Moscova nu va fi afectată pentru mult timp.

 

După aproape trei săptămâni de la asasinarea, în micul orășel Salisbury din sudul Angliei, a fostului agent MI6 Serghei Skripal și a fiicei acestuia, Yulia, cu un agent chimic neurotoxic fabricat în laboratoarele militare ale URSS, reacția occidentală constă, deocamdată, în expulzarea unui număr considerabil de diplomați ruși din ambasadele și consulatele din Statele Unite, Canada, Australia și Europa. 140 de potențiali spioni scoși din dispozitiv reprezintă, oricum ai lua-o, o lovitură semnificativă pentru serviciul rus de spionaj și pentru Kremlin. Este chiar foarte probabil ca secretarul general NATO, Jens Stoltenberg să fi avut dreptate atunci când a declarat că Putin a subestimat această manifestare de solidaritate și unitate occidentale și reacția rapidă și promptă pe care au avut-o atât NATO cât și UE. În fond, rușii mai scăpaseră o dată fără nici o ripostă serioasă după asasinarea, la fel de crudă, a fostului spion Alexander Litvinenko, tot în Anglia în 2006 și nu aveau motive să creadă că de data aceasta va fi altfel.

 

 

Ce se ascunde în spatele solidarității occidentale

 

 

Această unitate regăsită, salutată de unii ca o resuscitare a Occidentului drept o comunitate de valori și interese, este, desigur, îmbucurătoare dar, dacă privim dincolo de comunicatele oficiale, se pot observa cu ușurință câteva crăpături destul de largi. Dintre cei 140 de diplomați trimiși acasă, 60 au fost expulzați de Statele Unite, iar dintre aceștia, aproape 50 proveneau de la consulatul rus din Seattle, pe care, în sfârșit, Washingtonul a decis să îl închidă. Consulatul rus de la Seattle, deschis în 1992, în timpul deschiderii americane către noua Rusie democratică a lui Eltsin, a devenit între timp un cuib de spioni care țineau sub supraveghere baza de submarine din apropiere și producția militară a Boeing. Casa Albă a profitat de scandalul Skripal pentru a rezolva o problemă flagrantă de spionaj pe care o punea Rusia mai degrabă decât a dovedit o solidaritate excepțională cu Marea Britanie. De altfel, și Trump a fost, ca de obicei, destul de zgârcit cu vorbele tari la adresa Kremlinului și cu suportul acordat Londrei.

 

Dacă mai scădem cei 23 de diplomați expulzați de țara în cauză, Marea Britanie, cei 13 expulzați de Ucraina, care mai degrabă s-a suit în acest tren din mers și cei zece expulzați sau refuzați de NATO, de cei trimiși acasă de Canada și Australia, țări membre ale Commonwealth-ului, numărul spionilor ruși expulzați din toate țările europene este mai mic de 40. Cei mai mulți, câte 4, îi trecem în dreptul Germaniei, Franței și Poloniei. Cele mai multe țări s-au mulțumit cu unul sau doi, iar altele au refuzat de-a dreptul. Printre ele – binecunoscuții „cai troieni” ai rușilor în Europa – Grecia, Cipru, Bulgaria, Slovacia. Austria, țară care a jucat în mod traditional la cele două capete, occidental și rus, a făcut uz de neutralitatea sa.

 

 

Surprinzătorul conciliatorism românesc

 

Bucureștiul ar fi putut profita de această acțiune concertată la nivel european pentru a-și regla conturile cu un număr mult mai consistent de agenți ruși care activează pe teritoriul României, dar în mod evident a ales o atitudine conciliantă, anunțând că va expulza un singur diplomat rus. Având în vedere amploarea spionajului rus din Franța sau Germania, decizia acestor țări de a expulza numai câte patru diplomați ruși reprezintă un gest simbolic, al cărui scop este să sublinieze în mod egal pe de o parte solidaritatea europeană în fața unui act brutal iar pe de alta dorința de a nu supăra prea tare Moscova.

 

Din această perspectivă, gestul României înclină puternic spre menajarea sensibilităților ruse și salvarea aparențelor în relația cu Europa. Până nu de mult, România era considerată alături de Polonia și statele baltice, ca aflată în prima linie a țărilor celor mai vulnerabile la o agresiune din partea Rusiei. De aceea avem trupe care se rotesc pe o bază permanentă pe teritoriul României, patrule aproape non-stop în Marea Neagră și un centru de cyberwar. Acum, România se dovedește din ce în ce mai prietenoasă cu Rusia, pe măsură ce ridică tot mai des tonul la adresa prietenilor și aliaților tradiționali.

 

 

Retincența de a pedepsi Rusia

 

 

Victor Popa amintește de conexiunile liderilor conservatori britanici cu oligarhii ruși agreați de Putin, precum și de conivența laburiștilor cu Moscova. Liderul Labour, Jeremy Corbyn, nu este numai un socialist neînduplecat, dar acționează de multe ori mai degrabă ca avocat și agent al lui Putin decât ca lider al opoziției loiale. Povestea miliardelor de dolari/euro rusești care au inundat piețele financiare occidentale de la Londra și Frankfurt la New York, au acaparat piața imobilelor de lux la Londra (Londongrad), Paris, New York, sau de pe Coasta de Azur, sau piața gazelor de la Viena la Berlin și până la Roma se repetă aproape identic de-a lungul și de-a latul Occidentului. Kremlinul a reușit să stabilească legături informale la vârful multor guverne puternice din Europa. Unii acționează ca agenți ai Moscovei – Grecia, Bulgaria, Ungaria, Cipru – alții ținuți bine sub vraja Kremlinului – Italia, Austria posibil și alții – și numai un număr restrâns au găsit un oarecare echilibru – Germania și statele nordice. În sfârșit, toată lumea pare convinsă că Rusia a pătruns adânc pe culoarele puterii de la Washington, deși nimeni nu poate să spună cât de adânc.

 

Din aceste motive locale, pe care Moscova a învățat să le exploateze în beneficiul propriu, avem de-a face cu un paradox. La nivelul organizațiilor colective – NATO, UE – pare să se fi format un consens privind existența unui pericol rusesc „clar și prezent” și sunt luate măsuri retaliatorii – expulzări de diplomați, desfășurări de trupe, planuri de apărare etc, în vreme ce la nivelul țărilor individuale, avem mai degrabă de-a face cu o atitudine ambivalentă care ține în permanență seama de avantajele unor legături amicale cu Moscova. De exemplu, în plin scandal Skripal al expulzărilor, Germania a dat undă verde cu două zile în urmă  construcției gazoductului Nord Stream 2, proiect puternic criticat de Polonia, statele baltice dar și de Statele Unite.

 

 

Mai poate fi considerat Putin un actor rațional?

 

În 2014, după anexarea Crimeii, mulți s-au întrebat dacă Putin mai poate fi considerat un actor rațional pe scena internațională. Altfel spus, un actor responsabil pe care, în pofida adversității și rivalității cu Vestul, se poate conta pentru a menține pacea globală și a ține sub control amenințări precum crizele regionale, proliferarea armelor de distrugere în masă, terorismul etc. Uniunea Sovietică, de exemplu, a devenit după criza cubaneză un astfel de actor rațional care încerca să submineze Occidentul și Statele Unite în orice fel putea, dar nu risca să pună în pericol echilibrul global. Fostul agent CIA Jack Devine a declarat într-un interviu pentru Council on Foreign Relations că au existat numeroase cazuri în care Biroul Politic a refuzat să aprobe unele dintre cele mai agresive planuri ale KGB socotindu-le prea periculoase pentru pacea fragilă din timpul Războiului Rece. Astăzi, afirmă spionul veteran, nu mai este atât de sigur că Putin mai refuză vreo operațiune a serviciilor secrete oricât de distructivă. Mai mult …susține că sub Putin regulile care guvernau activitatea de spionaj au căzut și pentru Kremlin orice tactică și orice operațiune este legitimă.

 

Cazul Skripal întărește această concluzie. Skripal era un agent MI6 care a făcut obiectul unui celebru schimb se spioni pe aeroportul din Viena. După regulile de dinainte, rușii ar fi trebuit să îl lase în pace. Asasinarea lui reprezintă nu doar un avertisment că „mâna Moscovei” poate ajunge oriunde – știm asta cel puțin de la asasinarea lui Troțki – ci că nimeni nu mai este în siguranță nicăieri. Or, asta îl face pe Putin mult mai impredictibil și mai periculos. Acest comportament irațional a devenit din ce în ce mai evident prin invazia Siriei și bombardarea fără discernământ a spitalelor cu civili, prin alianța cu Iranul care riscă să arunce în aer cea mai volatilă parte a lumii, Orientul Mijlociu, prin susținerea pe care o acordă unor regimuri criminale precum cel din Coreea de Nord.

 

Tot în ultimii ani, campania rusească împotriva democrațiilor occidentale s-a intensificat. Nu există formațiune extremistă, populistă sau separatistă din Europa pe care Moscova să nu o fi susținut politic și financiar. Nu există rundă de alegeri, din Germania, Franța Italia, Marea Britanie, și bineînțeles, Statele Unite pe care rușii să nu fi încercat să o manipuleze întotdeauna în beneficiul candidaților cu cele mai mari șanse să destabilizeze ordinea liberală și democratică. Echipele de troli au infestat internetul și rețelele de socializare precum Facebook sau Twitter, cu știri mincinoase și opinii radicale postate de pe adrese false cu aparență de legitimitate. Rusia este, poate după China, cel mai mare promotor de corupție politică din lume atât în scopuri comerciale cât și (geo)politice. Războiul hybrid declanșat de Moscova împotriva Occidentului și a democrației liberale a trecut de mult granița și este o realitate cotidiană care face victime adânc în inima Vestului.

 

 

E posibil un Război Rece 2.0

 

 

Expuzările de diplomați sunt un semnal, dar dacă Occidentul se oprește la acest gest „teatral”, Moscova nu va fi afectată pentru mult timp. O soluție evocată a fost extinderea și întărirea sistemului de sancțiuni economice dar acesta scârțâie deja serios. De câte ori Uniunea Europeană trebuie să le reînnoiască, suspansul crește cu fiecare summit pe măsură ce tot mai mulți se revoltă împotriva acestora. Până și Casa Albă a pus la îndoială eficiența acestora. Fostul vicepreședinte Joe Biden susține că este nevoie de o strategie unificată de control al piețelor financiare astfel încât să fie împiedicată spălarea miliardelor de dolari negri prin băncile occidentale, de unificarea resurselor de combatere a atacurilor cibernetice, care acum cade în sarcina statelor individuale, de o strategie anticorupție precum și de extinderea și la nivelul Europei a unei legislații inspirate de Magnitski Act din Statele Unite care permite blocarea activelor și interzicerea vizelor pentru toate persoanele suspectate de încălcări ale drepturilor fundamentale, care în Rusia merg de obicei până la asasinarea opozanților și jurnaliștilor.

 

O ripostă mai radicală ar fi ca Occidentalii să mute frontul de pe propriul teren pe cel al lui Putin și să „ducă lupta în curtea din spate” a autocratului de la Kremlin. Mark Galeotti, expert recunoscut în politica Moscovei, se întreabă într-un text ce scop își propune Marea Britanie în contracararea Rusiei și sugearează că unul dintre scopuri ar putea fi „schimbarea de regim”. Dar schimbarea de regim nu se poate face în Rusia ca în Irak, cu „shock and awe” și marines. Este un proces îndelungat de subminare a verticalei puterii din interior bazat pe faptul că puterea imensă de care pare să se bucure Putin este doar aparentă, în realitate fiind foarte fragilă. Putin a încercat să convingă lumea largă că recentele alegeri au dovedit că populația îl validează pe scară largă. Este o butaforie. Nemulțumirea față de abuzurile puterii și corupție este în creștere. Cultivarea acestei nemulțumiri și a mișcărilor de opoziție sau chiar de rezistență va duce, în final, la prăbușirea unui regim izolat și autoritar.

 

Dar, pentru asta, este nevoie de resuscitarea unei forme sau alteia de Război Rece 2.0, care să fie mai flexibil dar mai efficient decât varianta precedentă. În fond, Rusia lui Putin este naționalistă, habotnică dar capitalistă și un război comercial ar lovi mai rău elita Kremlinului decât îi lovea pe activiștii sovietelor, iar în ceea ce privește războiul informațional, nu e nevoie decât de transformarea unor instrumente existente în arme.

 

Singura problemă este că, deocamdată, nu există nici un politician occidental care măcar să agreeze ideea de Război Rece, de conflict „înghețat” mutat pe terenul lui Putin, darămite să facă ceva în sensul acesta. Deocamdată ne aflăm în faza în care nimeni nu mai neagă că pericolul rusesc este real. Tot e ceva dacă ne gândim că acum vreo șase ani Obama îl ridiculiza pe Mitt Romney că a rămas în anii 80 pentru că declarase că Rusia este cel mai mare adversar geopolitic al Americii. Iar dacă Trump mai are încă îndoieli, acțiunile agresive și iraționale ale lui Putin îl vor convinge cât de curând.

TAGS : expulzari spioni moscova Skripal putin europa trump solidaritate diplomati
Comentarii
Horatiu 2018-04-03
Mor postacii lui Putin de ciuda. Mai mult, apărătorii KGB-iciului de la Kremlin, vor sa aibă si ultimul cuvânt pe forum!
Joaquin Murieta 2018-04-01
De ce o fi criminal regimul Putinist Campene ? Pentru ca a ucis untradator care stia foarte bine ce il ashteapta daca tradeaza ? Nici asta nu e sigur caci acel tradator tradase si pe altii deci erau multi la rand ca sa-l ucida. Republicanii spun ca raportul Steele e mincinos deci democratii l-au ucis pe Skripal iar democratii spun ca raportul e adevarat deci Trump l-a ucis pe Skripal. Cat timp noi ne certam nu observam ca regimul criminal Trump-it ucide zilnic "rasele inferioare". Un Afro-American a fost ucis la Sacramento curand dupa ce 17 elevi fusesera assasinati de Trump si NRA in Florida.
Rusia - stat mafiot.. 2018-04-01
Am mai văzut asta. În 2006, Alexander Litvinenko, un alt fost ofițer FSB refugiat în Anglia, a fost asasinat la Londra. Agenți ruși au turnat o doză de plutoniu radioactiv în ceaiul băut de Litvinenko. Guvernul britanic a protestat, a declanșat o anchetă și a identificat urma autorilor. După zece ani, o anchetă publică a stabilit răspunderile și a recomandat arestarea făptașilor. La fel de evident, cei doi autori, aflați acum în Rusia și răsplătiți cu onoruri oficiale, sunt de neatins. Rusia nu extrădează.

Episodul Litvinenko e doar cel mai faimos caz de asasinat chimic-radiologic organizat de Moscova. Lista e, însă, mult mai lungă. Cel puțin 14 cetățeni ruși și britanici au fost asasinați, în ultimii 10 ani, în condiții cel puțin dubioase, cu implicarea aproape certă a serviciilor secrete rusești. Rând pe rând, critici sau foști colaboratori ai Kremlinului căzuți în dizgrație au fost lichidați prin asasinate organizate de profesioniști. Ciolovecii post-sovietici nu se dezmint (și nici postacii lor..)
Rusia -stat subversiv.. 2018-04-01
Rusia și-a schimbat strategia. Nu mai e apărătoarea proletarilor. Acum e, chipurile, apărătoarea creștinismului și păstrătoarea tradițiilor.

La nivelul fostelor republici sovietice rămân puternice dependența economică și comercială de Rusia și propaganda panslavistă, apelul la nostagia imperiului sovietic iar în ultimă instanță utilizarea minorității rusofone ca mijloc de presiune.

Pentru statele europene strategia rusească e la fel de nociva ca intotdeauna
?????? 2018-03-31
Ce opinii aveți despre "neliniștile'' domnului autor al articolului ?
Imreh Istvan 2018-03-31
Citez din articol "Unii acționează ca agenți ai Moscovei – Grecia, Bulgaria, Ungaria, Cipru – alții ținuți bine sub vraja Kremlinului – Italia, Austria posibil și alții". Amintiti si Polonia si Cehia, poate si Slovacia si in umbra OLANDA si SUEDIA. Deci cei ce au votat contrar birocratiei de la Brussel sunt dusmani, tampiti, fascist, nazisti, agenti ai Moscovei. Va amintesc ca in aceste tari prin mijlocul cel mai DEMOCRATIC, vot popular, s-a ajuns aici. Stimati liberali, verzi, jamaicani si de alte culori, daca rezultatul nu va place s-a produs ceva dezastruos, care trebuie nimicit. Halal democrati si vai de Revista 22, fosta portavoce democratiei.
BASCA 2018-04-02
Votul popular nereprezentativ sau masluit este calea sigura spre o oligarhie cleptocratica,ma gandesc ca daca nu mentiona autorul articolului si Ungaria,poate vedeati altfel lucrurile,mai senin as zice.
Vicentio B. 2018-03-31
SUGEREZ
celui auto-declarat "profesoru", care pentru a se distigne pregnant de "profesorul", deoarece, asa cum a declarat "il deranjeaza articolul hotarat" - fata de continutul postarii sale, ce se doreste "analiza - dovezi", sa formuleze si o scrisoare catre Scotland Yard, a carei cladire se afl in cartierul din Londra - City of Westminster, iar copia autentificata sa o trimita si la un ZIAR / REVISTA - la alegere - tot din Londra. Asa se lamuresc autorii, faptele, circumstantele, motivele de catre un ADEVARAT PROFESOR.

Prin realizarea practica a acestui DEMERS, ar fi indreptatit, ca la nuckname "profesoru" sa adauge si "patriotu". Daca - totusi - NU va face acest demers, numit de "profesoru" - la timpul trecut " Operaţiunea Skripal a fost o înscenare anglo-americană", ar insemna ca "s-a razgandit" si/sau "nu are curajul" necesar al unui "profesoru - patriotu"
MIHAI 2 2018-03-31
Asadar UE si Trump sunt cam defetisti - noroc ca a mai ramas un vasnic aparator la HOTARE , ma refer la dl Campeanu. Iar din multime se aude vocea aprobatoare a unui forumist care cheama la razboi mondial - dar acum , nu mai incolo, ca poate scapam de examenul de Bac unde pepiniera frumoasa si libera cam da de inteles ca invatatul e o ciuma rosie de care s-a ferit cu strasnicie. Plus inevitabilul vigilent Gh din specia celor care chiar cred ca seful bizar al Coreei de Nord si-a executat unchiul lipindu-l cu scoci pe gura unui tun - ca doar asa s-a scris si pe Fecebook
profesoru 2018-03-31
Operaţiunea Skripal a fost o înscenare anglo-americană, gen "armele de distrugere în masă ale lui Sadddam". Putin n-avea nici un interes să-l omoare pe Skripal, care a făcut 4 ani de închisoare în Rusia (dacă Putin voia, îl omora în închisoare) şi a fost dat la schimb acum... 8 ani, tocmai pentru că nu mai prezenta nici un pericol. Iar momentul ar fi fost absurd din punct de vedere al intereselor Rusiei: tocmai înainte de Campionatul Mondial, pe care Rusia miza pentru a-şi creşte prestigiul internaţional, şi în timpul negocierilor pentru NordStream2, obiective esenţiale ale Rusiei.

Invers, înscenarea cu Skripal aduce doar beneficii cercurilor anti-Rusia: intensificarea propagandei pe tema "pericolului rusesc", potenţiala blocare a proiectelor ruseşti (Campionatul, NordStream2), menţinerea şi intensificarea sancţiunilor şi a noului Război Rece.
Pentru Theresa May în special, avantajele sunt: reluarea controlului asupra Partidului Conservator, unde se confrunta cu nemulţumiri, şi condiţii mai bune la negocierile pentru Brexit, prin obţinerea solidarităţii europenilor.

La nivel superficial, solidaritatea europenilor a fost obţinută: Rusia a fost desemnată drept (probabil) vinovat, s-au expulzat diplomaţi. Europenii, deşi ştiu că e o făcătură anglo-americană, n-au avut încotro: nimeni nu vrea să fie acuzat că e "omul ruşilor", nimeni nu vrea ca ţara lui să fie expusă represaliilor americane.
Dar imediat după expulzarea diplomaţilor, au urmat gesturi de reconciliere cu Rusia: Germania a aprobat gazoductul NordStream2, Macron a anunţat că se va duce la Moscova. Gesturi care n-ar fi existat dacă europenii ar fi crezut cu adevărat în implicarea Rusiei în cazul Skripal.
BASCA 2018-04-02
Ce parere aveti despre democratia din Rusia,cum vedeti posibilitatea ca opozitia din Rusia sa fie ceva relevant pe scena publica,de ce Navalnai nu a fost lasat sa candideze?
Imreh Istvan 2018-03-31
Felicitari Dl PROFESORU, nu este prima oara cand apreciez comentariul Dvoastra. Mai exista si voci lucide, mai avem o speranta in viitor.
Roman Bogdan 2018-03-30
Cenzurati, cenzurati si iar cenzurati
Am intrebat numai daca autorul nu crede de cuviinta ca si Ungaria lui Orban Viktor este o coada de topor a Rusiei in Europa.
Acel rand nu a fost publicat, iar acum imi este destul de clar de ce. Si citeam cu entuziasm "22" din 1990...
Bogdan Roman 2018-04-02
Bine, mamaie, n-am vazut, scuze, acum vad. Spor in ramura, numai bine !
pentru Roman Bogdan 2018-03-31
Nenea, da cu mouse-ul mai jos si nu te mai isteriza aiurea ca nu te-a cenzurat nimeni. Poti sa citesti 22 cu entuziasm in continuare :))
Horatiu 2018-03-30
Rusia a rămas ceea ce a fost mereu în arena politica internațională: un stat banditesc! Iar Donald Trump pare a fi un al doilea Ronald Reagan (in mod clar cel mai mare președinte american postbelic). Așadar se poate. Marea problema e rusofilia ineptă, tradițională, a occidentalilor europeni. Mai ales a germanilor, dar si a francezilor, care au prostul obicei de a se înțelege cu Dihania de la Răsărit. Dacă europenii ar fi cu adevarat conștienți de necesitatea neutralizării banditismului international al Rusiei, ar face un front comun adevarat cu americanii. Cu atât mai mult cu cât Donald Trump pare a fi omul providențial al momentului atât împotriva invaziei necontrolate a imigranților (inclusiv islamici in Europa) cât si împotriva inamicilor tradiționali ai democrației (Rusia , China, Iran si Islamul politic). Dar cea mai mare problema e neo-marxismul congenital al elitelor politice si culturale din Vest, marxismul cultural care s-a cuibărit in găgăuța politicienilor si a eurobirocratilor, multiculturalismul asa-zis progresist, politic-corect, cu tot cortegiul funerar de idiosincrazii si lipsa de realism politic ce face din majoritatea actualilor potentați occidentali o adunătură de pigmei politici.
Horatiu 2018-03-30
Rusia a rămas ceea ce a fost mereu în arena politica internațională: un stat banditesc! Iar Donald Trump pare a fi un al doilea Ronald Reagan (in mod clar cel mai mare președinte american postbelic). Așadar se poate. Marea problema e rusofilia ineptă, tradițională, a occidentalilor europeni. Mai ales a germanilor, dar si a francezilor, care au prostul obicei de a se înțelege cu Dihania de la Răsărit. Dacă europenii ar fi cu adevarat conștienți de necesitatea neutralizării banditismului international al Rusiei, ar face un front comun adevarat cu americanii. Cu atât mai mult cu cât Donald Trump pare a fi omul providențial al momentului atât împotriva invaziei necontrolate a imigranților (inclusiv islamici in Europa) cât si împotriva inamicilor tradiționali ai democrației (Rusia , China, Iran si Islamul politic). Dar cea mai mare problema e neo-marxismul congenital al elitelor politice si culturale din Vest, marxismul cultural care s-a cuibărit in găgăuța politicienilor si a eurobirocratilor, multiculturalismul asa-zis progresist, politic-corect, cu tot cortegiul funerar de idiosincrazii si lipsa de realism politic ce face din majoritatea actualilor potentați occidentali o adunătură de pigmei politici.
Liviu din Timisoara 2018-03-30
Haide sa ne uitam putin la motivele rusilor ( care, desigur ...ne-au facut numai rau in decursul veacurilor, precum polonezilor ) pentru ceea ce au intreprins. Sa fim putin avocatul diavolului ...asta pentru o pledoarie realista, pentru a sti ce mai poate urma.
1.CRIMEEA , apartinand unei Ucraina care doreste in NATO ... nu putea deveni baza militara antiruseasca.
2. Teritoriile din Ucraina, covarsitor rusofone - rusofile, nu puteau deveni anti-rusesti prin intrarea in NATO. ( Ucraina, vrei in NATO, ok ...dar fara partile astea din teritoriu si populatie. ) Aritmetica simpla. Iar Putin stie foarte bine ca un atac militar impotriva este exclus.
3. Spionii asasinati. In ambele situatii, rusi de origine. Deci, in ochii Kremlinului, tradatori. In orchii oricui, tradatori. Nimic nou ca vor fi vanati. ( Intrebati-l pe Pacepa ) De fapt, in spionaj ...e sigur ca se moare constant, fara ca cineva sa afle vreodata ceva concret. Acum s-au dat rusii de gol ...atata tot. Gazul, teritoriul ...scandalul ... sunt doar ifose de premier politic, muschi incordati. E clar ca serviciile secrete britanice au potolit-o ...i-au explicat regulile casei. Dar acum, daca tot ne-am pus pe atentionari si injuraturi in public, am intrat intr-o hora unde trebuie sa vedem cine canta ...cina mai da informatii, cine da tehnologii, cati studenti rusi mai au acces in universitatile bine inzestrate din Vest ... ( unde deja dospeste locul de ochi asiatici, daca treci pe acolo ) . Lupta trebuie purtata pe mai multe planuri si in timp. E clar ca, pe viitor, cine va domina situatia in COSMOS va CASTIGA RAZBOIUL. De ce ? Dintr-un calcul cinic : daca se poate supravietui cateva generatii pe o statie orbitala sau pe solul lui Marte ... putem vorbi de atacul nuclear pe Terra....dupa care se reia totul de la inceput. Studiile sunt clare: realismul anglo-american cu toate calculele aferente.
Bogdan Roman 2018-03-30
Rusii mai au si alte cozi de topor prin Europa. De ce nu mentionati Ungaria ? Ce va retine ?
emil 2018-03-30
Numai prin razboi mondial.
Joaquin Murieta 2018-03-29
Deocamdata pe Americani ii preocupa razboiul lui Trump cu elevii din scoli. 17 dintre ei au fost ucishi deja in Florida de catre Trump si NRA si macelul continua. Apoi urmeaza razboiul cu Mexicul. In Mexic a fost creata o organizatie a mamelor care nu-si pot vedea copiii dupa ce au fost deportate din SUA. Apoi razboiul cu California care nu accepta sa fie deportate si de acolo mamele si chiar bunicile cetatenilor Americani. Kevin de Leon preshedintele senatului Californiei a spus clar ca e nascut in SUA dar parintii lui nu sunt si el ii va apara cu arma in mana de deportatorii Trump-iti. Urmeaza razboiul cu Jeff Brazos patronul Amazon.com si Washington Post care a angajat multi programatori inclusiv din Romania pe care Trump vrea sa-i deporteze falimentand astfel Amazon.com. Deocamdata in sediul Amazon din California deportatorii Trump-iti n-au putut intra ca s-a opus Kevin de Leon. Urmeaza razboiul cu Canada deocamdata doar economic dar cine stie sunt prin SUA si destui Canadieni care ar putea fi si ei deportati ca Mexicanii. Urmeaza razboiul cu UE pe care Trump a spus clar ca vrea sa o distruga si a inregistrat si un succes sper eu de moment cu Brexitul. Urmeaza razboiul cu Spania pe care Trump vrea sa o distruga ca doar si Spaniolii ca si Romanii sunt denumiti de Trump "inferiori" de "rasa Latina". Urmeaza razboiul cu Koreea. Doamna Pak numita preshedinta de neo-con-ii Trump-iti a fost destituita si arestata si noul preshedinte Moon a spus clar ca nu va plati nici-un cent pentru armamentul American din Koreea nu ca Iohannis care a semnat ca primarul ca doar nu erau banii lui. Moon a spus ca nu-i poate alunga pe Americani din Koreea dar daca ei ar pleca Koreea ar fi mult mai sigura si prospera si poate s-ar putea si reunifica. Deci are Trump multe razboie de luptat, nu si cu Putin caci Putin nu cu bombe poate darama blocurile Trump din Manhattan si nu numai. E suficient ca Putin sa nu-l mai plateasca pe Trump si blocurile dau faliment imediat si le nationalizeaza primarul democrat Bill de Blasio. Asa ca daca tot incepe razboiu "Heil Trump !" camarazi Trump-iti, cum striga neo-con-ii prin Washington, da fiti atenti ca asta s-ar putea sa fie nuclear nu ca al doi-lea.
Vicentio B. 2018-03-31
@Joaquin Murieta (2018-03-29) - NU comentez opinnile dvs.!
Dar / insa am TREI intrebari:
1. De ce ati preluat nickname de la originalul Joaquin Murieta
(hot de cai, sef de banda, ucigas, etc., etc., in acest sens) ?
2. Stiti ce inseamna verbul "a deporta", recte substantivul "deportare"?
3. Daca sunteti in posesia dovezilor ca, " E suficient ca Putin sa nu-l mai plateasca
pe Trump si blocurile dau faliment", DE CE nu va adresati DIRECT aceluiasi ZIAR,
care a declasat cercetarile si in cazul unui alt Presedinte American ?

PS. Daca NU raspundeti, evident decent, concret, intrebarile RAMAN !
Vicentio B. 2018-03-29
Stimate Domnule Campeanu,

un real ANALIST, asa cum doriti sa va prezentatii, ar trebui sa aibe in propriul comportament,
si ceea ce inseamna "masura" si "proportiile" cu privire la PREMIZE, pentru a se etala concluziile
neaparat VERIDICE.

In acest context, care NU a fost initiat de mine, rog sa raspundeti la intrebarea strict morala, si anume
DACA considerati tema, recte titlul AUTENTIC, evident in LOGICA, ce v-a impiedicat sa formulati - anterior -acelasi titlul insa cu alt nume PROPRIU respectiv Liviu Dragnea. NU este secret de Stat faptul ca, Guvernele cu Prim - Ministrii cunoscuti, au fot stabilite de EL – L’etat c’est moi. Sau NU detineti suficiente dovezi sau sunteti specializat numai pe MARILE PUTERI , recte Trum si Putin ?
Gheorghe Popescu 2018-03-29
Foarte bun articol. Domnule Cimpeanu, asteptati-va la o reactie a trolilor pe masura articolului. Vorbind de asa ceva, cred ca fiecare trebuie sa faca ceva pentru limitarea impactului Rusiei in lume. De exemplu, ziarul dumneavoastra n-ar trebui sa fie atit de prietenos cu comentariile rusofililor. Revista 22 este o platforma de propaganda foarte buna pentru indivizi ca Profesorul, sau Alex (daca nu cumva sint unul si acelasi), propagandisti ai Moscovei. La ce bun? Sa nu-mi spuneti ca o faceti pentru libertatea cuvintului. Astia sint militari, iar actele lor trebuie stopate. Ca tot vorbim aici de impactul rusesc in tarile occidentale. Si de cochetaria Romaniei cu Rusia. Curva tot curva (De-abia astept sa ma numeasca Dragnea antiroman). La tema dumneavoastra, cred ca sint multe companii militare in lume infometate, care de-abia asteapta un razboi. Sa mai faca si ele ceva trilioane de dolari. Sau de euro.
Vicentio B. 2018-03-31
"Profesorul" sau "profesoru" ?
Merita precizarea. Motivele sunt evidente.
"profesoru" , aduce "clarificari"
alex 2018-03-31
arata-mi un comentariu unde am laudat sau aparat rusia. spre deosebire de user-ul profesorul eu am aparat doar manjirea lui donald trump cu acuzatii venite direct de la moscova! tu esti agentul moscovei pentru ca crezi minciunile inventate de rusi despre trump si preluate cu cinism de hillary clinton si presa pro-obama crezand ca trump va fi suspendat rapid. presa antitrump a facut pana acum jocurile rusilor sugerand ca trump a platit de putin. oricum deja procurul huber din utah a inceput anchetarea fostilor sefi ai fbi si cia care au inscenat conspiratia trump-rusia.
Total 26 comments.
Recomandari
3251
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22