Capcanele lui Cioloș

Dacă am înțeles bine din puținele texte programatice și luări de poziție ale lui Dacian Cioloș și ale colegilor săi din nou înființata Mișcare România Împreună sau Ro+, formațiunea își propune să modifice în mod fundamental modul de a face politică și administrație în România. Mai toate partidele nou înființate își propun să facă „o altfel de politică” să aducă oameni noi, necompromiși, competenți etc, care să dea un chip și o substanță nouă guvernării și, din acest punct de vedere, Ro+ nu face excepție. Ce nu știm încă este cum va reuși Mișcarea domnului Cioloș să surmonteze cea mai serioasă dificultate cu care se confruntă partidele noi: Cum poate evita capcana de a deveni „partid de nișă” și să formeze un veritabil „partid de masă” fără să își abandoneze principiile și criteriile de onestitate și integritate?

Dilema „All Politics Is Local”

În manifestul Mișcării, se identifică problema politicii românești: „Pe listele celor mai multe partide politice au fost mulți oameni corupți, incompetenți, șmecheri locali, indiferent de numele partidului. Aceasta a determinat absenteismul la vot și, odată cu el, câștigul electoral mare al celor care au exercițiul motivării propriei clientele politice care trăiește în special din pile, relații, aranjamente obscure. Acești oameni care ocupă poziții politice au suficientă putere locală ca să-i influențeze cu precădere pe cei a căror supraviețuire este mereu amenințată din cauza sărăciei, a lipsei accesului la dezvoltare, sau pe cei care se lasă influențați de spaime colective induse cu precădere prin controlul asupra unei părți a mass-media.”

 Mai jos, Ro+ oferă și o soluție: „Credem că este momentul ca democrația de la ”firul ierbii” să prevaleze și să dea conținut instituțiilor specifice. Din acest motiv, noi considerăm că resursele, particularitățile și interesele oamenilor sunt cel mai adecvat cunoscute de către fiecare dintre ei, dar că nu pot să și le promoveze fără acțiune colectivă. Această acțiune este necesară și trebuie să plece de la comunități de interese și competențe, formate voluntar de către persoane care vor și pot să își pună problemele, nevoile și interesele pe agenda civică și politică și să obțină acceptul și susținerea celorlalți pentru ele. Noi credem că niciun centru de putere nu le cunoaște mai bine interesele și resursele decât oamenii înșiși și nu le poate contura și urma interesele mai bine decât comunitatea formată voluntar. Credem că un partid politic modern trebuie să fie rezultanta unirii strategice a acestor comunități, ținute laolaltă de setul de valori și principii etice și politice la care aderă.”

Din nefericire „politica la firul ierbii” chiar „prevalează” și „dă conținut instituțiilor specifice” numai că acest conținut este corupt, strâmb și autoritar. Ca să schimbe lucrurile Cioloș va trebui să găsească o modalitate de a ieși din chingile dilemei create de celebra „regulă” enunțată de fostul speaker al Camerei Reprezentanților Tip O`Neill potrivit căreia „all politics is local”, că marile teme ale politicii naționale se câștigă la nivel local. De aceea, pentru a avea succes la nivel național, partidele trebuie să câștige alegătorii mai întâi la nivel local, de comună, oraș și județ. Dragnea a înțeles cel mai bine acest imperativ și de aceea a transformat PSD într-un partid al baronilor care au transferat la nivel național propria agendă a impunității și antijustiției. Iar adevărul electoral este că „șmecherii locali” sunt aleși. Dragnea a fost stăpânul Teleormanului, Oprișan se eternizează la Vrancea, gruparea Mazăre&Constantinescu nu avea rival și tot așa. Până și bucureștenii au ales-o pe Gabriela Firea deși le era clar că o dată cu ea, Bucureștiul va deveni captiv puternicelor grupuri de interese de la Ilfov din jurul lui Pandele.

Provocarea este să îi convingi pe alegători să nu mai voteze corupți și mafioți și să aleagă oameni onești și dedicați binelui public. Problema este că acești oameni trebuie să îi alegi de la centru. RO+ a anunțat deja de pe acum că îl propune drept candidat la Primăria Bucureștiului pe Vlad Voiculescu, ceea ce se poate dovedi o idee excelentă, dar este o decizie luată de la centru cu scopul de a consolida o elită puternică. Nu e nimic rău în asta dar de modul în care Ro+ va ști să propună o elită politică națională curată, credibilă și pro-occidentală, absolut necesară de altfel, și să înfrângă în același timp rezistența și chiar reacționarismul alegătorilor de la nivel local depinde succesul sau eșecul partidului lui Cioloș.

Valeriu Stoica afirmă, în interviul  acordat revistei 22, extrem de limpede aceșt deziderat. Chiar dacă se referă la PNL, observațiile sale sunt perfect valabile pentru partidele existente și pentru cele în proces de creare: „Până acum, toate partidele au ratat în bună măsură guvernarea după ce au câștigat alegerile tocmai pentru că, atunci când au fost în opoziție, n-au știut să-și formeze elite apte să guverneze. Nu văd deocamdată în PNL o mișcare serioasă de a crea aceste elite apte de guvernare, care să nu fie dependente de organizațiile județene, ci să fie apte să vadă care sunt provocările României, apte să vadă care sunt medodele prin care aceste provocări sunt înfruntate, care să vadă ce se întâmplă în Europa, în ce fel România poate să contribuie la reforma UE și în ce fel România poate contribui, în cadrul UE, la înfruntarea marilor provocări pe care le are UE în momentul de față la nivel global. Asta presupune un alt tip de oameni politici decât cei pe care îi avem acum, dar care trebuie creați, iar pentru asta trebuie ca în interiorul partidului să fie această nouă politică de resurse umane”. De aceea cred că adevăratul test al RO+ nu îl vor reprezenta nici europarlamentarele, nici prezidențialele, ci alegerile locale. Voiculescu e un nume, dar nu e suficient.

Capcana europarlamentarelor: Tentația oportunismului

Europarlamentarele care vor avea loc în mai anul viitor sunt cel mai bun vehicul de propulsare a Ro+ în jocul politic intern. Având în vedere cele de mai sus, este un paradox ca o formațiune care se dorește o „mișcare națională” mai degrabă decât un partid politic să se valideze mai întâi prin lista de europarlamentari pe care îi propune. Ro+ are șanse bune să ofere o listă bună de europarlamentari eligibili, care nu numai să poată să treacă pragul de 5% dar să obțină un scor foarte bun. În fond, Europa este „terenul de joacă” al multor membri Ro+, locul unde se simt acasă și își manifestă competențele, deci alegerea lor ar fi una „naturală”, mai ales dacă lista ar fi dechisă de Cioloș însuși, cel mai bun comisar european pe care l-a dat România până acum. Ro+ ar putea egala sau chiar depăși performanța PLD-ului lui Stolojan și Stoica, care a luat aproape 8% la câteva luni de la formare, trimițând la Bruxelles o listă redutabilă.

Aici încep însă să apară capcanele. Prima și cea mai importantă este ca Cioloș, care probabil va fi președintele partidului, să își ia în primire mandatul de europarlamentar și să se mute la Bruxelles (și tentația de-a o face va fi mare), iar atunci „opera” de construcție a partidului va intra în vrie. Un partid, mai ales într-o perioadă de consolidare internă - structuri locale, lideri, găsirea unor surse de finanțare etc— nu poate fi condus de la Bruxelles în weekend. Exemplul eșecului partidului M10 al Monicăi Macovei face orice discuție inutilă. Cu un lider „exilat” la Bruxelles și desprins de jocul politic intern cotidian, partidul va eșua. Europarlamentarele sunt relativ ușor de condus mai ales dacă nu ai clienți în teritoriu care cer sinecuri. Se fac din biroul de la București. La celelalte - prezidențiale, locale și parlamentare - trebuie să muncești din greu „în teritoriu”. Or, fără un lider conectat în permanență la efortul organizatoric, eșecul este cert.

A doua capcană este afilierea politică. Cioloș, ca și USR, refuză să se definească ideologic din motive de oportunism politic, dar o dată ajuns în Parlamentul European ești obligat să aderi la o familie politică dacă vrei să ai influență și greutate. Dacă va dori să fie relevant grupul Ro+ va trebui fie să se afilieze la un grup existent din care, realist vorbind nu poate alege decât PPE, pentru că la socialiști e PSD, conservatorii și reformiștii vor deveni istorie după dispariția conservartorilor britanici, iar restul, verzii, stânga radicală, naționaliștii radicali și populiștii nu reprezintă o opțiune. Cealaltă soluție ar fi ca împreună cu partidul lui Macron, En Marche, cu USR și poate cu alți nou veniți să încerce să formeze grupul partidelor cu ideologie nebuloasă nici la stânga nici la dreapta mizând pe influența Franței, dar șansele sunt relativ mici ca acest lucru să fie posibil. Cioloș însuși a fost membru într-o Comisie condusă de PPE sub Barroso și consilier al unui alt președinte PPE, Juncker, deci alegerea PPE ar fi „naturală”. Or, aderarea la PPE ar aduce Ro+ și PNL în aceeași familie de dreapta, o legătură pe care Cioloș evită să o facă. În felul acesta Ro+ ar fi obligată de constrângerile de politică europeană la o apropiere de PNL pe care fie nu o dorește, fie dorește să o negocieze. În orice caz, o afiliere la PPE ar avea drept consecințe pe de o parte pierderea prematură a unui electorat care se consideră de stânga non-PSD iar pe de alta, susținerea lui Klaus Ioahnnis pentru un al doilea mandat, lucru pe care Cioloș nu dorește să îl facă necondiționat. Este greu de crezut că, o dată intrat în PPE, Cioloș nu va fi presat de CDU și de Berlin să îl susțină pe Iohannis. Problema este aceeași și în cazul USR care, dacă va alege la rândul său, PPE, va pune împreună cu PNL și Ro+, bazele unei viitoare alianțe electorale anti-PSD. USR are însă, spre deosebire de Ro+, opțiunea de a alege un grup european fistichiu și antisistem.

A treia capcană este tentația negocierii partidului. Cum munca pentru alegerile interne va începe abia după europarlamentare când scorul obținut va trebui consolidat și extins, există întotdeauna tentația de a alege varianta cea mai facilă și mai comodă, aceea de a pune partidul pe piață. Cele -să zicem 7%- obținute oferă o forță de negociere importantă în relația cu celelalte partide, în primul rând cu PNL, iar experiențele trecute (PLD) arată că liderii formațiunilor noi cad pradă acestei tentații prea devreme, înainte de a-și construi o identitate politică autentică. În fond, o carieră de europarlamentar și o funcție de vicepreședinte PNL nu sună chiar rău.

Un proiect prezidențial? Nah

Ideea de mișcare națională de masă, nici de stânga nici de dreapta, este consistentă cu ipoteza enunțată de Tăpălagă că RO+ ar fi un proiect prezidențial. Dar singura variantă în care acest proiect ar putea funcționa ar fi dacă Iohannis se retrage ca să meargă la Bruxelles în locul lui Donald Tusk - un mare „dacă” - și dacă, în această variantă, PNL se abține să nominalizeze un candidat și ar merge pe mâna lui Cioloș - un „dacă” încă și mai mare. Dacă Cioloș candidează împotriva lui Iohannis, va pierde la un scor umilitor pentru că alegătorii își vor da seama că pericolul divizării opțiunilor va duce candidatul PSD/ALDE la Cotroceni. În fața acestui pericol voturile opoziției se vor concentra în jurul lui Iohannis - mâna sigură, deja testată și cunoscută - decât să meargă spre un experiment riscant cu Cioloș. Povestea că există mulți oameni dezamăgiți care caută o alternativă la Iohannis este doar atât, o poveste. Nu că nu există oameni dezamăgiți de Iohannis, dar nu vor fi dispuși să-și irosească votul când alternativa e Dragnea sauTăriceanu.

Dacă Iohannis pleacă la Bruxelles e aproape imposibil ca PNL să nu nominalizeze candidat. Peneliștii sunt deja supărați că RO+ l-a anunțat pe Voiculescu la primărie, ceea ce îi pune în situația aproape imposibilă de a găsi un candidat mai bun și mai charismatic care să spele rușinea bâlbelor de la alegerile trecute cu Bușoi și Marian Munteanu. Dacă s-ar abține să nominalizeze un candidat la prezidențiale pentru a-i face loc lui Cioloș ar fi ca și cum PNL aderă la RO+ nu invers. Or, PNL e în creștere încă de pe acum, când RO+ nu este decât o idee.

Stânga, Dreapta sau despre pericolul canibalizării voturilor

Dacă îl  citești pe Pantazi, RO+ e clar de centru-stânga, dacă te iei după Crăciun, e clar la dreapta, iar dacă te iei după alții, RO+ vrea să fie un En Marche românesc, adică un „centru” care nu-i nici la stânga sau mai exact, este și la stânga și la dreapta pe temeiuri pragmatice. În mod clar, Cioloș refuză orice etichetă de stânga sau dreapta. Indicii în favoarea și uneia și celeilalte dintre opțiuni există destule în manifest ca să întărească această afinitate (para)ideologică macroniană. Afirmarea „libertății” ca valoare primară, urmată imediat de „dreptate”, accentul pus pe antreprenoriat și muncă ca generatoare de valoare adăugată și bunăstare susțin opțiunea de dreapta în vreme ce afirmarea necesității de a ține piețele sub control precum și grija pentru egalitatea de șanse a celor defavorizați par de stânga.

Cel mai interesant concept adus pe piața politică de Cioloș și RO+ este cel de „Împreună”. Or ideea de acțiune colectivă determinată de „faptul de a fi împreună/laolaltă” (să mă ierte heideggerienii) de ceea ce englezii numesc „Togetherness” poate fi și de stânga și de dreapta, și socialistă și creștină. În fond, comunitarianiști pot fi considerați și Bush și Obama și Blair și Macron și creștin-democrații germani. La rigoare, arhitectura politică și socială occidentală din ultimii zeci de ani poate fi considerată una comunitarianistă, deci faptul că Cioloș a ales acest concept mai degrabă mainstream, este logic. Pe de altă parte, este însă și riscantă pentru că în România există și o mișcare „Împreună” care leagă oameni politici corupți, oameni de afaceri cu grave probleme penale și mass-media afiliate, o alianță diabolică sau varianta „murdară” a lui „Togetherness” despre care vorbește Jan Zielonka.

Concret, ca să nu ne pierdem în abstracte considerații ideologice, comunitarianismul este ideologia sau lipsa de ideologie preferată de tehnocrați, care pretind că iau mai degrabă decizii bazate pe fapte verificate, care funcționează în societatea reală pentru oamenii reali, decât bazate pe constrângeri ideologice. Această pretenție este mai mult sau mai puțin adevărată dar ea funcționează deocamdată în Franța lui Macron, care s-a înconjurat de oameni care își cunosc foarte bine domeniul. Această opțiune pentru tehnocrația competentă comunitariană poate aduce voturi și din stânga și din dreapta și poate constitui, în principiu, o alternativă la ceea ce există astăzi în România. În realitate, oamenii nu votează în funcție de cum te prezinți tu, ci de cum te percep ei. Or, în fața monstrului politic numit PSD care s-a angajat într-un proces de transformare a României într-un stat autoritar, condus de o oligarhie kleptocrată care este pe cale să impună domnia arbitrariului și a fărădelegii, nu există alternativă reală la o formă sau alta de unificare politică a opoziției. Astfel, vei fi perceput de electorat ca „opoziția de dreapta”, chiar dacă tu nu vrei să fie așa. Or, în acel moment, distincțiile dintre PNL, USR și RO+ se estompează chiar dacă ele sunt mari iar rezultatul va fi, mai mult, sau mai puțin împărțirea acelorași voturi la trei în loc de doi. USR este altceva decât PNL dar, în ultimă instanță, și-a luat aproape toate voturile de la alegătorii PNL dezamăgiți. RO+ riscă să facă același lucru: să ia voturi de la primele două, adică să canibalizeze resursele electorale deja existente.

Partidele noi spun că țintesc de fapt cei 60% dintre români care nu au ieșit la vot. Până acum nimeni nu a reușit să îi convingă, nici partidele lui Ungureanu, Macovei sau Neamțu și nici măcar USR. Dacă, printr-un capriciu al istoriei RO+ ar reuși să scoată din amorțire electoratul blazat, va trebui să ne așteptăm la o campanie de denigrare la televiziunile de propagandă ale oligarhiei penalo-politice de o violență care va echivala cu campania anti-DNA.

Partidul domnului Cioloș, oricât de onorabili și de profesioniști ar fi membrii săi, se confruntă cu obstacole mari și de aceea, dacă ar fi să pariem, eșecul pare cel mai sigur pariu.