De același autor
Devoalarea prezenței numelui noului președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, pe o listă a „brigadierilor” generalului de securitate Aristotel Stamatoiu a scos la iveală dezinteres – la unii, din ignoranță, la unii, din insolență – față de aflarea adevărului și bășcălie ticăloasă ori atacuri imunde la adresa celor care fac recurs la memorie, care vor să facă lumină în ceea ce privește istoria sistemului totalitar românesc; acestea sunt simptome că parte din societate este încă tributară fostului regim și, dacă ar avea ocazia, l-ar putea face, într-o formă sau alta, reversibil. Iar din partea lui Ioan Aurel Pop, a scos la iveală un patetic și fals automartiraj.
„Mă aștept ca dl. Hodor, CNSAS, Revista 22 și alte instanțe (mai mult sau mai puțin morale) să ne ceară, spre a se face dreptate, condamnarea la moarte”, își încheie noul președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, un text pe care l-a publicat pe pagina sa de Facebook, ca un fel de drept la replică după ce Mădălin Hodor, istoric și cercetător la CNSAS, a publicat în Revista 22 o listă cu 200 de nume care apăreau pe un tabel al ”colaboratorilor care sunt în legătura unității nooastre”, adică așa-numita Brigadă Antiemigrație. E vorba de unitatea UM 0225 din cadrul Departamentului Securităţii Statului care se ocupa de „contracararea acţiunilor ostile RSR desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate”, de urmărirea emigraţiei româneşti, cu alte cuvinte.
În acest text, Ioan Aurel Pop nu aduce nicio lămurire referitoare la prezența numelui său pe acea listă de colaboratori a fostei Brigăzi Antiemigrație a Securității. Era suficientă o respingere inechivocă a unei colaborări. Dar este doar un text persiflant („îmi cer scuze tuturor acuzatorilor mei fiindcă am ales deliberat să mă nasc în 1955, în loc să fi fost contemporan cu Alexandru cel Bun”), ironic la adresa lui Mădălin Hodor, a Revistei 22, a CNSAS și a „altor instanțe mai mult sau mai puțin morale”. Și, în egală măsură, un text autoflatant, cu excese de egolatrie, din care aflăm că dl Pop a fost eminent de la grădiniță până la facultate – deși nimeni nu i-a pus în discuție, acum, nici competențele profesionale, nici valoarea operei și deși eminența unui elev, a unui student din anii comunismului nu îl scutea de o eventuală racolare sau colaborare cu Securitatea. În plus, un text prin care Ioan Aurel Pop extinde fără temei și în mod fals vina la „aproape toți dintre aceia care am trăit înainte de 1989 și am fost maturi în acei ani odioși”, deși articolul care a inflamat spiritele nu viza culpabilizarea unei întregi generații de membrii PCR. Un text prin care dl Pop se automartirizează în mod teatral și penibil. În nota aceasta de martiraj îl începe („Din afirmațiile unor formatori de opinie din România, înțeleg că aproape toți dintre aceia care am trăit înainte de 1989 și am fost maturi în acei ani odioși ar trebui să murim fizic sau spiritual, să ne plecăm veșnic și să ne facem neîncetat «nostra culpa») și, cum aminteam, în aceeași notă îl încheie („și mă aștept ca dl.Hodor, CNSAS, Revista 22 și alte instanțe (mai mult sau mai puțin morale) să ne ceară, spre a se face dreptate, condamnarea la moarte”).
Nu, domnule Ioan Aurel Pop, nu vă condamnă nimeni la moarte – este chiar jenant să pozați emfatic în martir. La fel cum, ca o paranteză redundantă, nu a fost și nu este cerută condamnarea la moarte a niciunui securist, turnător, nici măcar torționar. S-a încercat, cândva, în zorii democrației românești, oprirea avântului foștilor nomenclaturiști și foștilor securiști de a accede în funcții publice. După cum știți, lustrația a eșuat. Pentru că Puterea fusese confiscată, în acel final de an 1989, de oameni din eșaloanele doi și trei ale fostei nomenclaturi. Dar asta e poveste veche și, din păcate pentru toți cei care ne-am dorit un proces de lustrație, un capitol definitiv închis.
Ceea ce se așteaptă de la dumneavoastră, domnule Ioan Aurel Pop, este o asumare demnă a trecutului, în cazul în care acea pată numită colaborarea cu fosta Securitate este reală. Așa ar fi corect și moral. Pentru că nu toți cei care nu au fost contemporani cu Alexandru cel Bun au făcut, în anii comunismului, pactul cu diavolul roșu, deci nu e un fapt care ar putea fi invocat drept circumstanță atenuantă. Solicitați-vă dosarul la CNSAS și faceți-l public; nu este suficientă invocarea, prin vocile prietenilor sau ale adulatorilor din presă sau din alte medii, a unei adeverințe de necolaborare emise de CNSAS în 2009, pentru că suntem în 2018, iar între timp SRI și SIE au mai predat CNSAS câteva sute de metri de arhive. Veți spune, probabil, că într-un stat de drept cel care acuză trebuie să aducă dovada. E adevărat. Doar că Mădălin Hodor nu v-a acuzat de nimic, ci doar a prezentat facsimilul unei liste de colaboratori, document existent în arhiva CNSAS, pe care se află și numele dumneavoastră. Persoană publică fiind, aveți obligația morală să clarificați lucrurile, sunteți, totuși, președintele Academiei Române și rectorul unei mari universități din România. Să nu le lăsați în coadă de pește așa cum ați făcut după retragerea titlului de doctor lui Victor Ponta, deși în 2012, când a izbucnit scandalul privind plagiatul din teza de doctorat a acestuia – și când dl Ponta era la putere și, se întrevedea, pentru o perioadă lungă și fastă (și) pentru el –, ați refuzat să vedeți evidența și v-ați delimitat de colegii din CNATDCU, care stabiliseră că teza este plagiată.
