Pe aceeași temă
Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, presedintele sustine in continuare asa-numita "soluție a celor doua state". Preşedintele României, care nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu mutarea Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, spune că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare şi că „un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia”.
”Cu privire la informațiile vehiculate în spațiul public referitoare la intenția Guvernului României de lansare a procesului de relocare a Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, Administrația Prezidențială face următoarele precizări:
Președintele României nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu acest demers. Administrația Prezidențială subliniază că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare. Un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecințele şi implicațiile politice externe ale acestuia.
Președintele Klaus Iohannis consideră că inițiativa Guvernului României poate reprezenta, eventual, cel mult începutul unui proces de evaluare în materie, care poate fi finalizat doar în momentul încheierii negocierilor privind Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, în cadrul căruia statutul Ierusalimului reprezintă o temă centrală. Acest statut poate fi stabilit numai în urma încheierii unui acord direct şi final între părți.
Președintele, în calitate de titular al deciziilor de politică externă a României și ca reprezentant al României în plan extern, în conformitate cu prevederile constituționale, reiterează faptul că poziția constantă a țării noastre în ceea ce privește Procesul de Pace din Orientul Mijlociu rămâne neschimbată. Președintele Klaus Iohannis subliniază, din nou, necesitatea rezolvării juste și de durată a conflictului israeliano-palestinian, prin implementarea „soluției celor două state”, Israel și Palestina, care să coexiste în pace și securitate, ca unică variantă viabilă și capabilă să garanteze îndeplinirea aspirațiilor părților.
Președintele României reafirmă faptul că poziția țării noastre față de statutul orașului Ierusalim rămâne conformă cu cea stabilită prin rezoluțiile Consiliului de Securitate ONU și Adunării Generale ONU în materie.
Administrația Prezidențială reamintește faptul că există o serie de rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU și ale Adunării Generale a ONU prin care se solicită, printre altele, statelor membre ONU să se abțină să stabilească misiuni diplomatice în Ierusalim și să intensifice eforturile internaționale pentru o pace durabilă, cuprinzătoare și justă în Orientul Mijlociu. Prin urmare, în această etapă, relocarea ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internațional relevant.
Ținând cont de toate aceste aspecte, Președintele Klaus Iohannis îndeamnă toți factorii guvernamentali și politici la responsabilitate și discernământ în ceea ce privește deciziile majore de politică externă ale României, cu efecte strategice, inclusiv asupra siguranței naționale și a cetățenilor români. În acest sens, o astfel de decizie trebuie luată numai după consultarea și cu avizul tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul politicii externe și al securității naționale, decizia finală aparținând, din punct de vedere constituțional, Președintelui României.”
Dragnea: Ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
Ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim, a hotărât Guvernul Dăncilă, în ultima şedinţă. Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, la Antena 3, că decizia are o valoare istorică uriaşă.
„Noi, practic, ne prefacem de ani de zile, toţi, că avem ambasada la Tel Aviv, dar, de fapt, personalul diplomatic face naveta la Ierusalim. În fapt, activitatea ambasadei României, de exemplu, zilnic, se desfăşoară la Ierusalim, nu în Tel Aviv. Are o valoare simbolică uriaşă acest gest al nostru. În primul rând, o valoare simbolică pentru un stat care are o influenţă nemaipomenit de mare în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relaţii speciale de foarte mulţi ani. Un stat în care sunt peste 500.000 de români care trăiesc acolo. Are o valoare foarte mare pentru administraţia americană, suntem practic a doua ţară care face acest anunţ. Este această decizie luată, pentru care eu am ieşit prima dată, o susţin, Guvernul a acţionat în consecinţă şi încep procedurile”, a spus Liiviu Dragnea, citat de Digi 24.
„Cred că această decizie e una cu reverberaţii puternice din punct de vedere politic. România e ţară UE, stau şi mă uit şi ce fac ceilalţi europeni, ne uităm şi la partenerul strategic care e SUA şi trebuie să vedem şi care e avantajul României”, a spus și Călin Popescu Tăriceanu.