Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Ultimul termen la ÎCCJ în dosarul DGAPSC Teleorman. Liviu Dragnea e plecat în Israel
Laurentiu Gheorghe - - - -
2018-04-25
Actualitate Interna
2

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate, miercuri, de la ora 13, ultimul termen al procesului în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu. Dragnea, împreună cu premierul Dăncilă și ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, sunt în Israel.

 

 

Dosarul care a vizat angajarea a două membre de partid la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, a fost trimis în instanţă de DNA în iulie 2016, iar procesul a început pe fond în ianuarie 2017, având 13 termene de judecată.

 

În 21 martie, Dragnea a fost audiat timp de aproximativ trei ore la ICCJ, unde a susţinut că este nevinovat, că a fost trimis în judecată fără nicio probă, ci doar în baza unor "bârfe spuse la un şpriţ" şi că a rămas "ţinta DNA". De asemenea, liderul PSD a fost confruntat cu fosta directoare a DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, în condiţiile în care ei au dat declaraţii contradictorii în instanţă.

 

În 21 martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit pentru 25 aprilie ultimul termen al procesului în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie, Bombonica Prodana, şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.

 

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, a fost singurul inculpat care a refuzat să dea o declaraţie în faţa magistraţilor, în schimb a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate a unui articol din Codul penal care reglementează infracţiunea de abuz în serviciu. În martie 2018, ea a cerut încetarea procesului împotriva sa, susţinând că a achitat prejudiciul în acest dosar.

 

Trei dintre inculpaţi - Adriana Botorogeanu, Gheorghe Nicuşor şi Anisa Stoica - şi-au recunoscut vinovăţia şi au cerut judecare prin procedură simplificată, însă cererea lor a fost respinsă de preşedintele completului de judecată, Ştefan Pistol.

 

Cele mai importante declaraţii în dosar au fost date de Floarea Alesu, fosta şefă a DGASPC Teleorman, care spunea, în mai 2017, că Liviu Dragnea ştia de situaţia celor două angajate care nu veneau la serviciu şi lucrau de fapt la sediul PSD Teleorman.

 

Liderul PSD a mai spus că din cei aproape 2.000 de oameni angajaţi în instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Teleorman foarte mulţi erau din cadrul PSD şi de la alte partide politice, iar atunci se întreabă firesc dacă ar fi trebuit să se intereseze de fiecare angajat membru PSD dacă merge la serviciu: "Eu mă întreb firesc - ar fi trebuit să mă interesez de fiecare angajat membru PSD dacă merge la serviciu? Eu nu merg nici acum în fiecare zi la sediul de partid. Nici atunci. Eu ajungeam la sediul de partid cam la două săptămâni. Au fost perioade în care nu ajungea niciunul câte o lună. Când noi aveam Birou Permanent judeţean însemna că veaneau toţi membrii, şoferii, primarii, consilieri judeţeni, multă lume".

 

De asemenea, Mirela Chera (martor), şef serviciu asistenţă socială în cadrul DGASPC Teleorman, declara la un termen al procesului din noiembrie 2017 că Liviu Dragnea era perceput în judeţul Teleorman ca "Dumnezeu" şi toţi îl ascultau deoarece "nimeni nu făcea altfel, să nu îl supere".

 

Anisa Stoica, angajată de la DGASPC Teleorman, dar care şi-a desfăşurat activitatea la organizaţia locală a PSD, a declarat în sala de judecată că îi era frică de Liviu Dragnea, dar că nu făcea parte din "gaşca" acestuia şi nici nu s-a simţit protejată de el.

 

Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

 

În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată şi fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din DGASPC Teleorman, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

 

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman; Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei; Olguţa Şefu, la data faptelor director executiv adjunct al DGASPC Teleorman; Valentina Mirela Marinca, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei; Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare; Constantin Claudiu Balaban, fost şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria; Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica, ambele funcţionare în cadrul DGASPC Teleorman; Rodica Miloş (fostă Ogrija, fostă Drăghici), director executiv adjunct al DGASPC Teleorman.

 

Acuzațiile DNA din dosar

 

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul organizaţiei PSD Teleorman.

 

Ancheta în acest caz a început în anul 2012, după ce procurorii au primit informaţii că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, ar fi cerut mită de la familiile care doreau urgentarea procedurilor de adopţie în cazul copiilor instituţionalizaţi.

 

Ulterior, în decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

 

Conform DNA, Adriana Botorogeanu era încadrată din anul 2005 la DGASPC Teleorman în funcţia de inspector de specialitate în cadrul Serviciului administrativ, în condiţiile în care ea figura şi ca salariat în cadrul unei societăţi comerciale din Alexandria. De asemenea, Anisa Niculina Stoica era încadrată, din anul 2006, în funcţia de referent la Serviciul administrativ din DGASPC Teleorman.

 

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei judeţene PSD Teleorman.

 

DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

 

Procurorii susţin că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

 

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

 

Liviu Dragnea a fost întâmpinat în mai multe rânduri de protestatari în faţa Instanţei supreme, având loc şi incidente, aşa cum s-a întâmplat în octombrie 2017, când secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a venit însoţit de bodyguarzi, care s-au îmbrâncit atât cu protestatarii, dar şi cu jurnaliştii, chiar dacă la faţa locului se afla un dispozitiv impresionant de jandarmi.

 

TAGS : liviu dragnea dna inalta curte de casatie si justitie dosar abuz in serviciu
Comentarii
Sorin 2018-04-25
La multi ani, cu executare, preferabil la Targoviste!
gigel 2018-04-25
Si daca e condamnat azi, dar e plecat in Israel, tara din care nu poate fi extradat? Nu cumva asta e chestia cu anuntul ciudat facut de Dragnea in privinta ambasadei Romaniei in Israel? Se agata si el de ce poate :-)
Total 2 comments.
Mai multe din Actualitate Interna
2034
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22