De același autor
Negocierile pentru Brexit au ajuns la cel mai relevant capitol: definirea unei noi relații comerciale cu UE. Detaliile care vor guverna aceste relații sunt foarte importante: de ele depind și raporturile comerciale ale britanicilor cu terți. Ceea ce nu înseamnă că greutatea covârșitoare a următoarei runde de negocieri cu Bruxellesul i-a marcat în vreun fel pe liderii politici de la Londra. Deocamdată, mai nimeni nu s-a abătut de la „strategiile“ consacrate: haos și improvizație.
Pentru context, UE este de departe cel mai mare partener comercial al Marii Britanii. Aproape jumătate din bunurile exportate, plus 37% din volumul serviciilor iau drumul continentului. În 2016, volumul total al exporturilor către UE s-a ridicat la 172 de miliarde de lire, față de 100 de miliarde destinate Americii. Acestea fiind spuse, parte din retorica globalistă a taberei pro-Brexit nu este lipsită de noimă. Dinamica exporturilor către piața comună este în scădere, de la 54% în anul 2000, până la 43% în 2016, mai ales pe componenta bunuri. Cert este că, pe partea de bunuri, dependența față de UE se menține la un nivel extrem de ridicat, în special în zona industrială. Multe componente sunt importate pentru asamblare și exportate ulterior. În ultimele decenii, buna funcționare a acestor angrenaje a fost asigurată de un cadru logistic ideal, specific pieței comune. Mai mult, o serie întreagă de companii internaționale își mențin facilitățile de producție sau asamblare în Anglia tocmai în baza acestor premise. Odată cu ruperea definitivă de UE, situația se va schimba peste noapte.
Lipsa unui acord în ceea ce privește granița cu Irlanda poate într-adevăr să încurce viețile multor oameni. Poziția Bruxellesului a rămas de neclintit. Comisia nu insistă neapărat pe granița fizică, ceea ce Londra exclude oricum la rândul ei. Menținerea liberei frontiere presupune însă o Uniune Vamală între Marea Britanie și UE. Din punct de vedere economic, Uniunea Vamală ar fi exact opusul idealurilor Brexit, având în vedere că restricționează sever posibilitatea britanicilor de a negocia independent. Londra ar trebui să aplice automat orice decizie sau normă legată de politicile vamale ale UE, fără să poată contribui cu nimic la decizie. Ce-i drept, afectate sunt doar sectoarele care intră sub incidența unei asemenea înțelegeri, însă, pentru englezi, flexibilitatea de negociere ar fi oricum redusă la un minimum, cel puțin în ceea ce privește bunurile. Acestea sunt și motivele pentru care premierul May a exclus varianta Uniunii Vamale. De asemenea, Downing Street vine cu o propunere alternativă - un „Parteneriat Vamal“. În această ipoteză, n-ar mai exista control la frontieră, iar statul britanic ar fi responsabil de colectarea tuturor taxelor vamale la bunuri, atât pentru UK, cât și pentru UE. În cazul în care bunurile respective ar rămâne pe teritoriul britanic și taxele britanice aferente ar fi mai mici, companiilor urmează să le fie rambursată diferența. Un fel de superserviciu vamal, în a cărui viabilitate nu crede nimeni în afară de cercul din jurul premierului. Adică, nici Bruxellesul, dar nici cei care militează pentru un Brexit cât mai categoric.
Aceștia din urmă au avansat la rândul lor propria alternativă la Uniunea Vamală. Pe hârtie, planul are ca element central tehnologia. În realitate, este doar o idee netestată. Cel puțin nu la o asemenea scară. Ideal, controlul de frontieră ar fi redus la un minim, în timp ce companiile acceptate într-un sistem tip trusted trader (comerciant agreat/autorizat) ar avea posibilitatea să-și plăteasca taxele la un anumit interval. Spre deosebire de propunerea premierului, militanții pro-Brexit s-au bazat mai degrabă pe intuiție. În sine, n-ar fi o problemă, mai ales că intuiția lor s-a dovedit câștigătoare la referendumul din 2016. Doar că nu ține cont de starea de fapt din zona industrială. În prezent, traficul de marfă dă ora exactă în angrenajele de producție descrise mai devreme. Prin absurd, un experiment vamal inedit ar putea să genereze blocaje la fel de inedite. Greg Clark, responsabil cu mediul de afaceri în Cabinetul May, a transmis un avertisment din partea Toyota: „peste 50% din componentele pe care ei le folosesc sunt de peste graniță. Livrările se fac oră de oră, zi și noapte. Tirurile nu vin nici mai devreme și nici mai târziu. Vin atunci când sunt programate să vină“. Lipsa unui trafic fluid ar putea să pună în pericol cele 3.500 de locuri de muncă asigurate de concernul nipon în Marea Britanie, în condițiile în care perspectiva relocării este reală.
Dacă variantele avansate până acum par pripite, intuitive sau chiar făcute pe genunchi, opoziția laburistă nu s-a deranjat nici măcar cu atâta lucru. Laburiștii profită de stângăciile guvernului și chiar sunt șanse ca mulți conservatori din tabăra Remain să li se alăture, în cazul unui scenariu de Hard Brexit. O strategie proprie însă nu au. Și-ar dori o Uniune Vamală, însă nu în varianta standard, ci cu multe amendamente, printre care și ajutorul de stat. Alegerile locale de săptămâna trecută pot fi interpretate ca o consolidare a opțiunii populare pro-Brexit. Nu din meritul părților, ci din migrația votanților UKIP preponderent către conservatori. Aritmetica parlamentară rămâne însă aceeași. Astfel, noua rundă de negocieri cu UE devine palpitantă nu prin interacțiunea Londra–Bruxelles care deja este foarte previzibilă, ci mai degrabă prin efectele pe care le va produce în politica internă. Cu posibile lovituri de palat cu tot. //
