De același autor
Klaus Iohannis are, însă, din ce în ce mai puține soluții, după ce a acceptat să joace după regulile PSD, încuviințând fără ca măcar să se încrunte toate propunerile acestui partid pentru prim-miniștri/miniștri și a tolerat fără să facă prea mult caz măsurile economice care duc spre prăbușirea țării. Totuși, președintele mai are câteva pârghii de acțiune, unele târzii și gripate, altele posibile: 1) hărțuirea majorității prin promulgarea târzie a legilor și trimiterea lor la Curtea Constituțională, 2) medieri mai dese între instituții; 3) atragerea opiniei publice de partea sa și o campanie electorală mai activă, 4) implicarea mai serioasă a consilierilor prezidențiali în războiul politic, 5) găsirea unor consultanți abili, care să-l reinventeze.
Klaus Iohannis a vrut să fie un președinte conciliant, care să aducă puțină liniște, după zgomotul infernal produs în perioada celor zece ani în care Traian Băsescu s-a aflat la Cotroceni. Liniștea lui Iohannis nu pare să se fi bazat pe o strategie, fiindcă în spatele tăcerii nu au existat obiective clare cu termene de pus în practică, iar până acum singura realizare concretă a președintelui este rezistența în fața buldozerului PSD gata să distrugă statul de drept. Poate că Iohannis are și proiecte de politică externă aflate cumva în stand-by și pe care le vom înțelege mai târziu, dar deocamdată nu știm nimic despre ele. Apoi, promisiunea referitoare la reforma educației trenează, cu toate că ar fi avut în perioada guvernului condus de Dacian Cioloș ocazia să colaboreze pe această temă și, eventual, să schimbe unele lucruri. Până la alegerile prezidențiale de anul viitor, Klaus Iohannis mai are un an și jumătate, cu toate că nu e sigur dacă va candida sau nu. În 2019 va împlini 60 de ani și ar putea avea în față inclusiv perspectiva de a conduce Consiliul European, după ce și Franța, și Germania au sugerat că l-ar susține.
În fața ofensivei PSD, opoziția nu are alt candidat care să facă față. De aceea, ieșirea lui Iohannis din cursa prezidențială ar fi de folos doar actualei majorități, fiindcă, dincolo de lentoarea sa, președintele are câteva principii sănătoase care au salvat până acum independența justiției. Indiferent ce vrea să facă mai departe, pentru a-și păstra influența și puterea, Klaus Iohannis trebuie să facă schimbări importante în modul său de lucru:
1) Hărțuirea majorității prin boicot procedural
Președintele a luat probabil în calcul această soluție când a anunțat că nu va promulga legile justiției și că le va trimite din nou la Curtea Constituțională a României (CCR). Mai mult, le-a cerut judecătorilor de la CCR să nu se grăbească și să aștepte deliberările Curții de la Veneția, crezând că în acest fel soluțiile acesteia vor fi adoptate de Curte. Oricum, dacă nu va fi mulțumit, Iohannis a anunțat că va retrimite aceste legi la CCR. Tactica tragerii de timp poate fi aplicată tuturor legilor care ajung la promulgare, până în momentul în care majoritatea parlamentară renunță la slăbirea justiției.
2) Medierea, negocierea și participarea la ședințele de guvern
Klaus Iohannis își poate folosi mai des prerogativele prezidențiale pentru a face transparente anumite decizii guvernamentale, cum sunt, spre exemplu, cele legate de mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Ar fi putut avea deja o întâlnire cu ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, sau ar fi putut merge la guvern după ce prim-ministrul a refuzat întâlnirea de la Cotroceni. Există destule teme în discuție pe care Iohannis le poate folosi.
3) Atragerea oamenilor de partea sa
Manualele de marketing politic susțin că un președinte are nevoie de „o campanie permanentă“ pentru a-și păstra alegătorii, iar cei care nu calculează să-și mențină sprijinul pentru fiecare temă aflată în dezbatere riscă să-și piardă susținerea, indiferent cât sunt de populari la un moment dat.
4) Nevoia de idei noi
Nu e clar dacă președintele nu are inspirație sau dacă oamenii din jurul lui sunt absenți. Klaus Iohannis ar putea măcar ști ceea ce Henry Kissinger îl învăța pe Gerald Ford: „Datoria unui om de stat este să umple prăpastia dintre viziunea sa și experiența națiunii. Dacă viziunea sa țintește prea departe, dincolo de experiența națiunii, va pierde mandatul. Dar, dacă râmâne prea aproape de convențional, riscă să piardă controlul evenimentelor“.
5) Reinventarea
Klaus Iohannis a aflat că i se spune „Ficusul“ inclusiv în cercurile susținătorilor săi și pentru a scăpa de poreclă are nevoie de o schimbare totală de imagine și de o strategie: ce fel de președinte (mai) vrea să fie, ce rol vrea să joace, care e propoziția prin care își poate rezuma viziunea, unde vrea să ajungă, cum trebuie să comunice. //
