Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Corneliu Coposu, învingătorul de cursă lungă
2018-05-22
4
Publicarea Testamentului politic al Seniorului ne demonstrează actualitatea viziunii sale.

 

Corneliu Coposu a fost cel mai iubit și cel mai urât om politic român. Cel mai iubit pentru că a fost mai mult decât un om politic, cel mai urât tot pentru că a fost mai mult decât un om politic. În ochii adversarilor săi, probabil și în ochii multor aliați, vina sa era că fixa ștacheta morală prea sus. Și este adevărat că, urmând modelul mentorului său Iuliu Maniu, a încercat și chiar a reușit aproape imposibilul: să fie în același timp un lider politic și un model moral. Dar astfel de modele nu apar decât în vremuri de teroare, așa că, inevitabil, ștafeta politică primită de Corneliu Coposu de la autentici martiri ai închisorilor comuniste ca Maniu și Mihalache nu putea fi dată mai departe în aceleași coordonate morale.

 

După victoria lui Emil Constantinescu din 1996 și instalarea unui guvern dominat de CDR, Corneliu Coposu a apărut ca un adevărat învingător. Dar percepțiile se schimbă odată cu actualitatea, așa că, după 2001, bilanțul politic al celui numit cu deferență Seniorul rămâne marcat de dispariția familiei sale politice din prim-planul vieții publice. Din nou le pare multora un înfrânt chiar pe terenul său preferat: cel al politicii.

 

Publicarea în aceste zile a unui text cu valoare de testament politic ne obligă la o nouă privire asupra acestui bilanț. Duminică, 20 mai, s-au împlinit 104 ani de la nașterea sa. A fost momentul ales de Fundația Corneliu Coposu, în parteneriat cu Asociația 21 Decembrie 1989, pentru a dezvălui o profesiune de credință scrisă de președintele PNȚCD în iulie 1994, înaintea unei grele operații. Cum am fost parte a acestui eveniment, nu pot scrie o cronică a sa, dar îmi permit o primă analiză.

 

O analiză subiectivă, deși nu l-am cunoscut direct pe Corneliu Coposu. Dar nu trebuia să-l cunoști direct ca să rămâi marcat de personalitatea sa. Coposu era un mit de când era în viață. Mulți istorici sau politologi au încercat să deconstruiască acest mit. Am încercat și eu asta atunci când, pentru teza de doctorat, devenise, alături de un Iliescu sau Constantinescu, parte a „obiectului“ meu de cercetare. Atunci am putut vedea mai bine cum omul politic de după 1989, în ciuda costului public, rămânea aproape de mit. Pentru asta a trebuit să aibă incredibila încăpățânare de a nu ceda nimic gândirii dominante și de a spune lucruri care în contextul anului 1990 erau respinse de marea majoritate a celor proaspăt ieșiți din comunism.

 

Nu putem înțelege mesajul testamentului politic apărut după aproape un sfert de secol fără a pleca de la momentul zero al postcomunismului românesc, de la momentul când diverse voci dispersate încercau să facă opoziție civică sau politica noii-vechi elite statale. Dintre aceste voci una suna mai strident ca oricare alta: cerea monarhie, cerea respectarea dreptului la proprietate, cerea orientarea spre Occident și unirea cu Basarabia. Dacă citim azi programul anticomunismului civic românesc, Proclamația de la Timișoara, și o punem lângă intervențiile de atunci ale lui Corneliu Coposu, putem vedea cum, în mod paradoxal, textul civic e mult mai politic, mult mai (aparent) adaptat contextului decât programul schițat și apoi asumat de președintele PNȚCD. Vocabularul și principiile care-l caracterizau pe omul politic Coposu nu erau alterate de iluzia reformismului, de dorința de a răspunde unui orizont conștient de așteptare a majorității. Știa că unui popor ieșit din totalitarism nu poți să i te adaptezi și să te aștepți că aduci schimbarea.

 

A fi lider înseamnă a convinge, iar puterea de convingere nu ține în a te adapta unei „agende publice“ fixate de alții, ci de capacitatea de a asuma pe un timp lung principiile la care te raportezi. Aceasta este lecția pe care Testamentul o dă oamenilor politici de azi: „I-am detestat pe cei care negociază principiile, deoarece cred că nu este îngăduit să faci compromisuri care schimbă esența obiectivelor pentru care militezi“. Chiar este asta prea mult? E aceasta o formă de maximalism etic sau, mai degrabă, modul cum rezonează aceste cuvinte azi ne furnizează radiografia unei vieți politice golite de repere?

 

Cum pot reacționa la aceste cuvinte cei mai bătrâni care își datorează posturile trecerii prin câte partide a fost nevoie? Cum pot reacționa la aceste cuvinte cei mai tineri care întâi au ocupat niște posturi și abia apoi s-au întrebat în ce cred?

 

Democrația nu e prietena moralei în politică decât atunci când fost pierdută, decât atunci când e un deziderat mai mult sau mai puțin îndepărtat. Însă tensiunea dintre realismul politic și principii e o constantă care definește orice viață politică demnă de acest nume. În România de azi există o adevărată criminalizare a invocării principiilor și moralei în politică. Scopul ajunge să justifice orice mijloace, chiar și cele care în mod evident ajung să degradeze „esența obiectivelor pentru care militezi“.

 

Redescoperirea reperului Coposu azi e importantă nu numai pentru a vedea că un reper politic poate deveni și unul moral, ci și drept busolă necesară de înțelegere a României postcomuniste, a României în care trăim. Ar fi un înfrânt dacă l-am judeca numai plecând de la starea României de azi, dar astfel i-am atribui o responsabilitate pe care nu o are. Este însă un învingător din perspectiva capacității de a încarna până la capăt principiile în care a crezut. Dar și din perspectiva capacității acestor principii de a sta la baza unui diag­nostic al situației actuale și de a furniza remediile însănătoșirii.

TAGS : corneliu coposu testament CDR Maniu mihalache
Comentarii
Darie 2018-05-28
Cornliu Coposu a invins în plan personal, fața de el însuși și față de Dumnezeu. În România nu a învins Corneliu Coposu, ci opusul lui. Niciodată nu au învins în România personaje de felul lui Corneliu Coposu. Asta explică și de ce țara arată cum arată și poate atât cât poate. După 40 de ani de deconstrucție a PNȚCD, partidul era o searbădă adunare de veleitari și amatori. Economia aberantă a lui Ceușescu era o bombă cu ceas. Amatori și naivi, țărăniștii avea să primească cu mâinile amândou această bombă cu ceas tocmai din mâinile comuniștilor. Fatală eroare, da. Bineînțeles, „frații noștri europeni” priveau pasivi cum România se scufundă împreună cu forțele ei democratice, asta în timp ce investeau miliarde în econmiile altor țări din est. După catastrofă aveau să reapară zâmbind tot comuniștii. E un scenariu care se va repeta și după dispariția PNȚCD. Și, mare lucru, dacă nu se va repeta și acum, după ceea ce urmează să fie noua catastrofă PSD. În România nu „turcul plătește”, ci dreapta plătește. Plătește găurile stângii, iar asta nu are nimic de a face cu morala lui Coposu, ci mai degrabă cu i-morala acestui popor.
MIHAI 2 2018-05-22
La scara ISTORIEI Seniorul Copou este un INVINGATOR. Dupa cum Basescu , cel care a facut pulbere PNTCDul , este un INVINS. Ce lasa in urma lui Basescu in afara unei familii care se multiplica in progresie geometrica si de o avere care include si sutele de hectare agricole dobandite in exercitiu functiunii ? Nimic ! Nimic si pentru ca Basescu nu este inca la momentul retragerii. Maine muza sa va fi ACHITATA DE de catre NOUA jUSTITIE pesedizata. Va intra si Udrea in galeria martirilor cei nevinovati ai parchetelor lui Basescu. *** Valoarea Testamentului lui Coposu este data si de imprejurarea ca in el nu sunt mentionati nici Victor Ciorbea nici Radu Vasile nici avocatul mic cu ideologie mare care exercita azi functia de sef al Taranistilor.
Victor Grigor 2018-05-22
Eu am avut onoarea sa-l cunosc pe Corneliu Coposu in anul 1982 si, ulteror, sa-l vizitez o data sau de doua ori pe an la locuinta sa din strada Mamulari, pana in 1989. Dupa aceea , dupa cum era si firesc , dat fiind faptul ca timpul domniei sale devenise extrem de pretios, nu am mai avut ocazia sa stau de vorba decat cu minunatele sale surori . Ceea il deosebea pe domnul Corneliu Coposu_ ca de altfel si pe mentorul sau , Iuliu Maniu_ de marea majoritate a politicienilor de ieri si de azi era educatia si cultura, adica suveranitatea morala si intelectuala la care ajunsese. Cinste, corectitudine, generozitate, demnitate, tenacitate si modestie care , dublate de o remarcabila cultura politica , istorica si juridica, ii defineau personalitatea. Atasamentul sau pentru democratie se armoniza perfect cu atasamenult total fata de Natiune si Patrie si de credinta in Dumnezeu_ lucruri ce pari astazi ,nu numai greu de infaptuit de catre politicienii romani , dar chiar de neimaginat! Daca , printr-o minune, ar mai fi trait, luand exemplul venerabilului domn Sora, in mod sigur ar fi fost aprig contestat de europenistii si progresistii de pe scena noastra politica, si etichetat fara doar si poate ca : nationalist, fundamentalist si islamofob! Faptul de a nu nu poseda decat o casa nu ar fi constituit o circumstanta atenuanta. Dumnezeu sa-l repauseze in pace!
Sorin Pescariu 2018-05-22
Dacă Iuliu Maniu a avut cui să încredințeze testamentul său politic, din nefericire, Corneliu Coposu a fost în situația de a se adresa unor oameni crescuți în comunism. Așa că, ce spuneți dumneavoastră, domnule Gussi, (”Cum pot reacționa la aceste cuvinte cei mai bătrâni care își datorează posturile trecerii prin câte partide a fost nevoie? Cum pot reacționa la aceste cuvinte cei mai tineri care întâi au ocupat niște posturi și abia apoi s-au întrebat în ce cred?”) este foarte adevărat! Este dramatic să vezi cum cei doi prim miniștri pe care i-a dat PNȚCD-ul după 1989 au trecut la alte partide după prăbușirea partidului. Să nu mai spunem de alți tineri, nominalizați în Testament, deveniți miniștri în perioada de guvernare a Convenției, care au făcut ulterior același gest infam de traseism politic.
Prin principiile enunțate în Testament, prin viața sa exemplară, Seniorul a devenit un reper moral, unul dintre puținele pe care le avem în contemporaneitate. Credința sa morală este perenă și ar trebui să o avem în permanență în minte și suflet. Dar este greu de spus că viziunea sa, cel puțin cea politică, s-a dovedit valabilă. Din contră... Prin urmare, dacă ”un reper politic poate deveni și unul moral” sau viceversa, aș adăuga eu, sunt dileme greu de rezolvat în lumea românească de azi, în care, efectiv, nu mai sunt ”cei care nu mai sunt”.
Total 4 comments.
Recomandari
3207
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22