De la „golan“ la „șobolan“. Va mai rezista România nepesedistă?

Chiar dacă mitingul lui Dragnea a fost un fiasco - rar s-a mai văzut o așa ruptură între liderii partidului și propriul electorat, o decuplare de la subiect și o mulțime mai amorfă -, acest lucru contează prea puțin pentru ceea ce urmează. Să nu ne îmbătăm cu apă rece! Obiectivele mitingului, dincolo de demonstrația de forță, au fost altele: amenințarea/ intimidarea și fabricarea unui argument pentru trecerea tuturor liniilor roșii în planul de acaparare a puterii absolute. Și-a atins sau nu Dragnea aceste obiective?

Desigur, faptul că propriul mesaj nu a avut ecou la mase poate fi o problemă în viitor. Cel care a ratat magistral și a ofilit finalul mitingului, care se dorea unul apoteotic, a fost chiar Dragnea. Marele lider s-a dovedit un orator incredibil de slab, incapabil să trezească entuziasme. A încercat preț de o jumătate de oră să transfere propriile lui frici și obsesii asupra manifestanților. Le-a servit o supradoză de frică. Dar era groaza lui, nu a celorlalți. Era lumea lui paralelă, cu frustrările, coșmarurile și nebunia lui, care nu are nimic de-a face cu realitatea celorlalți. Amenințările băgate în ventilator au rămas și ele fără ecou - oamenii se împrăștiau grăbiți și afanisiți, având un singur gând: la autobuze! Dar, în contextul strategiei PSD, asta nu înseamnă chiar nimic, mizele lui Dragnea sunt cu totul altele.

Spune că va merge până la capăt. Îl cred. Nu mai are încotro. Mitingul a fost conceput ca argumentul ultim în declarația de război adresată României non-PSD: societate civilă, procurori, judecători, ONG-uri, ziariști, președinte. Toți, niște „șobolani“. Un încredibil arc peste timp - de la „golan“ la „șobolan“. Iar ceea ce urmează a detaliat chiar Dragnea la Antena 3. Președintele va fi suspendat dacă „face greșeala fatală“ și nu o revocă pe Kövesi, codurile penale vor fi modificate prin ordonanță de urgență (OUG 13 bis) pentru că „ăștia le întârzie într-o veselie și așa nu se mai poate“, iar „procurorii riscă să plătească greu dacă dau curs la această demență“. Încărcat de o ură pe care nu și-o mai ascunde, Dragnea e pus pe răzbunare: „vom analiza de unde au ONG-urile bani“ și cine îi „plătește pe ăștia de la #REZIST“. Iar dacă cineva cutează să se mai opună, cum au făcut cei „patru șobolani care puneau întrebări“, să „ne provoace“, urmează apocalipsa: „următorul miting va fi unul uriaș, într-o altă locație“. Pare un delir, dar nu e doar atât.

Ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, această aliniere a coincidențelor - decizia CCR care l-a pus pe președinte cu spatele la zid, campania politico-mediatică „abuzurile și protocoalele“, modificarea codurilor penale în favoarea infractorilor - arată că pașii au fost atent calculați. Mitingul este doar justificarea a tot ce va urma, „sula“ înfiptă tovărășește în coastele celor care încă nu au cedat. Amenințările fără precedent îl vizează în primul rând pe președintele Iohannis („Mai râde acum, după ce a văzut mitingul? I se mai pare o glumă?“), acuzat că e susținătorul și beneficiarul direct al „statului paralel“, că se sprijină pe „securiști și staliniști“. Iohannnis e principalul adversar care trebuie intimidat și anihilat, pentru că doar astfel vor reuși distrugerea DNA și oprirea dosarelor în timp record.

Întrebarea e: a reușit intimidarea? Ce va face Iohannis după aceste amenințări și insulte publice? Situația s-a complicat după declarația de război și expunerea planului de către Dragnea. Eventuala cedare a președintelui devine mult mai problematică decât până acum. E de-a dreptul periculoasă. După el urmează procurorii și judecătorii care instrumentează dosare și dau condamnări (în dosarul Dragnea, de exemplu), serviciile secrete, ONG-urile, protestatari #REZIST, toți cei în care se împiedică Dragnea și ai lui în drumul spre victoria finală. Dacă șeful statului face pasul înapoi, înseamnă că mitingul și-a atins obiectivul și că amenințările lui Dragnea au avut efect. Va fi un semnal extrem de puternic: statul e lăsat pradă ticăloșilor.

După ceea ce am văzut zilele acestea, Iohannis este efectiv obligat să contraatace, să intre frontal în lupta politică, să răspundă declarației de război. În numele lui, dar și în numele tuturor „șobolanilor“ amenințați cu represiunea. Chiar dacă asta presupune nerespectarea deciziei CCR (formulă față de care m-am arătat reticentă până acum, explicând gravitatea gestului), chiar expunându-se unui referendum de suspendare. În ultimă instanță, doar la referendum se poate verifica în ce măsură mesajele belicoase și minciunile lui Dragnea au avut priză la masele pesediste. Nu exclud ipoteza ca mitingul să fi avut drept scop și pregătirea populației în perspectiva unui referendum de suspendare.

Desigur, nerespectarea Constituției și referendumul de suspendare sunt soluții extreme pentru situații extreme, de nedorit într-o țară normală, democratică și cu un stat de drept. Ceea ce România e pe cale să nu mai fie, totul atârnă practic de un fir de păr.

Probabil că mai sunt și alte soluții, e treaba consilierilor și a strategilor să le găsească. Ar trebui însă să se grăbească. După „mineriada albă“, fiecare zi care trece este în favoarea lui Dragnea. Tăcerea președintelui poate fi interpretată și drept abandon. E rândul lui să lupte politic și să-și facă datoria.