Singuri în fața infamiei

Acum, după condamnarea sa în primă instanță de Înalta Curte și după obținerea susținerii absolute din partea conducerii partidului, Dragnea va reacționa. A și spus-o: va fi „mai radical”! Va merge „pînă la capăt”! Se crede că va determina guvernul (nicio rezistență aici serioasă nu e de prevăzut) să adopte prin OUG cîteva modificări la Codul Penal, astfel încît abuzul în serviciu, redefinit în mod corespunzător, să-l dezincrimineze și să aducă automat achitarea sa în apel înaintea completului de cinci. O asemenea ordonanță va fi, fără îndoială, un abuz teribil, ceva mult mai grav decît celebra OUG13. Căci acolo nu era vorba decît despre dezincriminarea unui inculpat abia trimis în judecată de DNA și care ar fi putut fi declarat nevinovat de tribunal în viitor; acum dezincriminarea privește pe cineva deja judecat și condamnat în primă instanță de însăși Înalta Curte. Atunci se bloca acțiunea penală; acum se blochează judecata. Pînă acum – pentru a folosi expresia din fotbal – se preconiza schimbarea regulilor jocului în timpul jocului, cînd încă echipele erau la egalitate. Era deja destul de grav. Dar acum vor fi schimbate regulile, exact cînd una dintre echipe are de dat un penalty, și anume se va desființa această lovitură de pedeapsă, deoarece arbitrul și portarul au devenit una și aceeași persoană.

Semnalul care va fi transmis este următorul: în România statul de drept a devenit o ficțiune, fiindcă orice putere politică a momentului, acum sau mai tîrziu, uzînd de OUG, poate modifica oricînd legea, în așa fel încît deținătorii ei să aibă un beneficiu direct sau să scape de o pedeapsă, chiar și atunci cînd această pedeapsă a fost deja formulată de judecători. Puterea executivă sugrumă pur și simplu puterea judecătorească, anulîndu-i nu numai procedurile, ci și efectele pentru cetățenii care dețin puterea; în plus, îi scoate pe aceștia de sub autoritatea principiului egalității în fața legii. Toți cetățenii condamnați de instanța de fond au dreptul să pledeze nevinovați în apel; dar cîțiva dintre ei, și anume cei mai puternici, vor fi achitați și fără apel, prin decret al puterii executive. Devenind stăpînii arbitrari ai legii, deținătorul sau deținătorii puterii executive se pun pe sine mai presus de lege, violînd astfel flagrant articolul 16.2 din Constituție. Înclin să cred că pînă și actuala CCR, atît de politizată cum este, ar declara neconstituțională o asemenea ordonanță. Dar CCR nu poate fi sesizată decît de Avocatul Poporului, d-l Ciorbea, care – suntem convinși aproape – n-o va face.

În comparație cu posibilitatea acestei OUG, alte „bucurii” care ar sosi tot prin ordonanță, despre care se vorbește – schimbarea procurorilor șefi, schimbarea legii de numire și de demitere a șefilor serviciilor de informații, ba chiar și evantuala operațiune de suspendare a președintelui, deși grave în sine – mi se par aproape minore. Căci în aceste cazuri ar fi vorba, ce-i drept, despre deformarea abuzivă a arhitecturii constituționale înspre parlamentarism, fără dezbatere și fără un mandat popular, dar care, în sine (dincolo de aspectul de ordonanță), nu violează Constituția, în vreme ce în cazul celălalt ne aflăm înaintea unei suspendări pur și simplu a unei părți a garanțiilor constituționale care asigură supremația legii și egalitatea tuturor înaintea ei, fără de care orice Constituție republicană devine o simplă bucată de hîrtie. Poate e bine ca cei care au de gînd să se facă complici la această preconizată OUG (inclusiv ministrul Justiției, Tudorel Toader – dacă o vor face – să citească istoria mai veche sau mai recentă: vor afla că asemenea acte au sfîrșit prin a fi condamnate aspru – și nu numai de istorie.

Vor comite Dragnea și complicii săi această infamie? Din interior, nu prea mai văd forțe care să li se opună eficient. Și chiar dacă, din cine știe ce motiv neprevăzut, „radicalizarea” lui Dragnea va mai întîrzia cu o săptămînă sau două, ea poate cădea oricînd în următorul semestru sau an. E adevărat, totuși, că încă nu toată lumea a capitulat. S-a văzut asta săptămîna trecută la Înalta Curte. S-a văzut și mai demult la DNA. S-a văzut în piețe. Există încă președintele. Există o adîncă și profundă nemulțumire față de modul de guvernare al PSD-ALDE. Semnele unei noi crize economice nu lipsesc. O explozie socială nu e imposibilă. De asemenea, unii dintre complici vor avea poate, în ultimul moment, un reflex de jenă ori de teamă de viitor. Pe de altă parte, n-avem nici măcar o opoziție unită, care să formeze un fel de nouă Convenție Democrată, susținînd o personalitate cu autoritate, cu forță, populară în toate mediile anti-PSD, călită în războiul anticorupție –  o speranță pentru alegerile de peste doi ani. Am putea avea așa ceva? Eu zic că da, dacă o căutăm. Dar deocamdată din partea partidelor de opoziție sosesc declarații războinice, dar fapte relevante puține. Cît despre autopropunerea lui Ludovic Orban drept potențial prim-ministru în cazul căderii guvernului Dăncilă, ea pare o glumă.

Iar dinspre Occident nu vedem acum, din păcate, semne evidente care să anunțe o reacție fermă și nu numai verbală. Nu mai suntem în 2012, cînd Ponta a fost somat de CE și de puterile occidentale să repună pragul de participare la referendum. UE e slăbită și divizată. Migranții, neînțelegerile între unele state, fractura tot mai mare între Uniune și SUA sub administrația Trump, Brexitul, populismul care continuă să agite spiritele în atîtea state, frontul „esticilor”, cărora acum li se alătură și România, mașinațiunile Rusiei în fine, toate acestea ne prezic că nu vom vedea o asemenea reacție.

Suntem așadar lăsați pe seama noastră. La bine și la rău – acum cu adevărat suntem ceea ce suntem „prin noi înșine”.