Gafă a ministrului Apărării Mihai Fifor: România are la Deveselu rachete balistice. FALS!

Dora Vulcan | 01.08.2018

Ministrul Apărării Mihai Fifor este protagonistul celei mai recente gafe din seria cu care Guvernul Dăncilă ne fericește de o bună bucată de vreme. Fifor a declarat marți seara la Antena 3 că România are în baza miliară de la Deveselu rachete balistice.

Pe aceeași temă

 

 

După atâtea declarații date și schimbate pe subiect de-a lungul anilor, în care s-a încercat să i se explice Rusiei că scutul de la Deveselu este unul de apărare și că nu dispune de capacități ofensive și după declarațiile belicoase ale Rusiei împotriva NATO, SUA și României pe subiect, vine minunatul ministru al Apărării din România - via guvernul Dăncilă, guvern al gafeurilor, incompetenților și iresponsabililor - și spune că România deține rachete balistice la Deveselu! Adică de atac. Nimic mai fals și mai grav!  

 

În baza de la Deveselu sunt rachete interceptoare, nicidecum balistice. Rachetele interceptoare de la Deveselu acționează în baza energiei kinetice și, spre deosebire de cele balistice, nu au capacităţi ofensive, ci sunt menite să contracareze tocmai rachetele balistice. E adevărat, aceste rachete interceptoare fac parte din apărarea antirachetă a NATO, căruia i se mai spune și ”scutul antibalistic al NATO”, explică Digi 24. Adică, împotriva rachetelor balistice, nu cu rachete balistice. Sigur că termenul ”antibalistic” are în componența sa rădăcina ”balistic” dar împotriva rachetelor balistice nu constituit din ele, adică e chiar dimpotrivă a ceea ce spune ministrul care a mai și absolvit o facultate de Filologie.

 

Interceptorii SM-3 nu sunt echipați cu niciun fel de focoase explozive şi se bazează numai pe energia lor cinetică pentru a lovi şi distruge focoasele rachetelor balistice inamice.   

 

Ministrul Fifor a explicat marți seară, la Antena 3, că armata română este tot mai apreciată de NATO și a vorbit şi despre relaţia cu Rusia, menționând că există misiuni de descurajare pe care Armata Română le întreprinde în Marea Neagră.

 

„Evident că niciodată preşedintele Putin nu o să fie extrem de încântat de faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte serioase. Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de SUA în parteneriatul strategic să asigurăm permaneţa militarilor americani pe teritoriul românesc? Cum ar putea vreodată Federaţia Rusă să fie încântată că România îşi dezvoltă capabilităţile navale?”,  a arătat ministrul apărării.

 

Declarația ministrului Fifor este cu atât mai gravă cu cât, de-a lungul timpului, Rusia a invocat permanent scutul antirachetă și a menționat baza de la Deveselu în acuzele sale îndreptate împotriva NATO, dar mai ales împotriva SUA, că s-ar încalca tratatele internaționale referitoare la rachetele balistice.

 

 

vezi min.00.17

 

 

Analistul militar Alexandru Grumaz a reacţionat imediat la declaraţia Ministrului Apărarii. „Dânsul are o problemă cu exprimarea, iar când eşti ministrul apărării trebuie să fii foarte atent la ceea ce spui, pentru că chestia cu rachetele balistice este extrem de importantă. A avea rachete balistice înseamnă altceva decât a avea vectorii S3 de lovire a rachetelor care eventual pătrund pe teritoriul dinspre Iran.  Domnul Fifor a greşit, iar asta este o greşeală gravă”, a declarat pentru Digi24 Alexandru Grumaz.

 

Sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore (AAMDS) de la Deveselu a devenit operaţional în anul 2016. Baza de la Deveselu este construită pe o suprafaţă de 143 de hectare şi găzduieşte 44 de rachete de interceptare de tip SM-3. Acestea nu vor fi utilizate pentru teste de zbor, ci vor fi lansate numai ca mijloc de apărare împotriva unui atac real.

 

Ministrul român al apărării, Mihai Fifor, ar urma să facă o vizită în Statele Unite luna viitoare. Ambasadorul României în Statele Unite, George Cristian Maior, a declarat într-un interviu pentru publicația americană Politico, acordat luni, că Mihai Fifor se va întâlni cu secretarul apărării, Jim Mattis, cu care va discuta mai multe aspecte legate de cooperarea bilaterală în domeniul apărării, printre care oferta României de a găzdui un contingent militar american permanent la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, scrie Agerpres.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22