Pe aceeași temă
Dosarul a fost clasat, Răzvan Ștefănescu scapă de acuzații, plăcuțele cu mesaj anti-PSD vor fi returnate autorităților suedeze, pentru că ele sunt cele care au dispus retragerea lor în urma negocierii cu partea română, Ștefănescu va putea circula cu cele permanente, iar conducerea poliției va declanșa o anchetă la nivelul celei rutiere pentru modul ”eronat” în care s-a făcut argumentarea juridică prin invocarea aiurea a Convenției de la Viena în instrumentarea dosarului penal deschis pe numele șoferului protestatar. Mai pe românește, va fi găsit vinovat Acarul Păun care a executat ordinul de a i se coace un dosar penal lui Ștefănescu și care, prea lipsit de creativitate în materie de scos dosare și acuzații din pălărie, a invocat niște prevederi caduce din Convenția de la Viena. Că doar n-o să se dea singuri cu capul în oglindă cei care au dat ordinul de a i se face dosar penal lui Ștefănescu.
Comunicatul IGPR:
„Având în vedere interesul public major în ceea ce privește circulația pe drumurile publice din România a unui autoturism înmatriculat în Suedia, Centrul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:
În conformitate cu ultimele precizări primite pe canalele de cooperare polițienească internațională, Poliția Română va preda autorităților suedeze numerele de înmatriculare personalizate, cu conținut obscen, ridicate la data de 31 iulie 2018, întrucât acestea au fost retrase de către emitent.
Cu respectivul autoturism se poate circula numai cu utilizarea numerelor de înmatriculare permanente.
Referitor la modul eronat în care Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a realizat argumentarea juridică privind aplicabilitatea, în acest caz, a Convenției de la Viena, din anul 1968, inspectorul general al Poliției Române a dispus deja declanșarea unor verificări, la finalul cărora vor fi luate măsurile legale care se impun și vor fi aduse, de îndată, la cunoștința opiniei publice.
În ceea ce privește dosarul penal instrumentat în prezent, în cursul zilei de astăzi, Brigada de Poliție Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București va propune unității de parchet competente soluția de clasare a cauzei”.