Pe aceeași temă
Majoritatea covârșitoare a liderilor organizațiilor județene ale PSD au refuzat să iasă public, cu comunicate de presă, prin care să se delimiteze de Ecaterina Andronescu și să își reafirme sprijinul pentru actuala conducere a partidului, așa cum le-au solicitat Liviu Dragnea și Marian Neacșu, au declarat surse din conducerea PSD pentru G4Media.ro. Doar șase organizații au executat cererea lui Dragnea, și anume Hunedoara, Sibiu, Suceava, Vaslui și Sectoarele 1 și 5 al Capitalei.
Mai mult, fostul președinte executiv al PSD, îndepărtat de Liviu Dragnea la congresul din luna martie, le-a transmis un mesaj intern – obținut de G4Media.ro – senatorilor PSD, prin care îi ia apărarea Ecaterinei Andronescu și face apel la ”calm și prudență” în partid.
”Fără a face referire la fondul scrisorii deschise adresate de doamna profesor Ecaterina Andronescu membrilor PSD, am convingerea fermă că toți colegii social-democrați trebuie să ținem cont de vechimea colegei noastre în partid (26 de ani), de faptul că este una dintre cele mai marcante membre din PSD, cu rezultate foarte bune în sondaje, un foarte bun comunicator, un om care a dat valoare tuturor funcțiilor pe care le-a deținut prin muncă și dedicare, un dascăl de o verticalitate și profesionalism exemplare”, le-a scris Niculae Bădălău senatorilor PSD.
El a făcut apel și pentru respectarea libertății de exprimare în interiorul partidului, ”fundamentul oricărei democrații”.
”Totodată, consider că PSD este un partid puternic, unit, care garantează nu doar libertatea de exprimare ci și libertatea după exprimare, mai ales că dreptul neîngrădit la liberă exprimare reprezintă fundamentul oricărei democrații. O democraţie nu poate fi sănătoasă decât dacă libertatea de exprimare este una echilibrată. Mărturisesc că mă aștept la calm și prudență în declarații din partea tuturor colegilor, având convingerea că neînțelegerile apărute pot fi analizate și rezolvate în interiorul partidului, un partid care trebuie să rămână un spaţiu al diversităţii de idei şi de opinii, al transparenţei şi al respectului reciproc”, a mai scris Bădălău pe grupul de comunicare al senatorilor PSD.
Și fostul premier Mihai Tudose a făcut apel joi, într-o declarație pentru Mediafax, pentru o discuţie „civilizată” în conducerea partidului despre problemele ridicate de senatorii Ecaterina Andronescu şi Niculae Bădălău în scrisorile adresate partidului. Tudose se referă la scrisoarea transmisă de Bădălău la începutul anului, prin care solicita mai multă democraţie în partid şi întâlniri săptămânale în Biroul Permanent, la care să participe şi „miniştrii cei mai semnificativi”.
„Eu cred că este nevoie de o discuţie în partid şi nu numai pe temele supuse atenţiei de dna Andronescu. A fost şi scrisoarea dlui Bădălău din ianuarie, da? (…) Nu înţeleg cum se pot exprima public unii colegi de-ai mei înfierând exprimarea publică. Păi nu vi se pare că ceva e cam nonsens aici? Mai multe scrisori care înfierează public luarea de poziţii în public? Haideţi să ne păstrăm pentru discuţiile din partid. Plus tonul folosit. Putem să fim sau să nu fim de acord cu opinia cuiva, dar dna Andronescu nu a folosit un ton jignitor la adresa nimănui, e opinia domniei sale”, a declarat fostul premier pentru Mediafax.
Ecaterina Andronescu, fost ministru al educației și fost lider al PSD București, în prezent marginalizată în partid, i-a cerut marți liderului PSD, Liviu Dragnea, să facă un pas în spate și să se retragă din fruntea Partidului Social Democrat, ”pentru binele României și pentru binele PSD-ului”. ”Dacă lucrurile acestea nu se vor întâmpla acum, urgent, vom pierde guvernarea, iar noi ca partid vom ajunge la dezastru”, se arată într-o scrisoarea deschisă a Ecaterinei Andronescu, intitulată SOS PSD, transmisă G4Media.ro
În ceea ce privește scrisoarea lui Niculae Bădălău, acesta a solicitat pe 8 ianuarie, înaintea mazilirii lui Mihai Tudose din funcția de prim-ministru, „renaşterea democraţiei interne” din partid, afirmând că au fost făcute mai multe greşeli care au dus la suspendarea ei, precum demiterea propriului guvern, anumite decizii anunţate şi abandonate sau faptul că nu toţi cei care au devenit miniştri aveau competenţele necesare pentru a merita un loc în Guvern.