Pe aceeași temă
Dragă domnule preşedinte Iohannis,
Vă scriu ca să îmi exprim îngrijorarea în legătură cu prejudiciul continuu adus statului de drept în România, comis sub pretextul aplicării cu eficienţă a legii. Acest prejudiciu afectează negativ, în mod direct, cursul investiţiilor străine directe în România, deoarece niciun investitor raţional nu ar investi într-un loc în care domnia legii şi sistemul legal fac subiect al manipulării făcute de cei de la putere.
Înainte de alegerea mea în funcţia de primar al New York-ului, am servit ca oficial de rang înalt în Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, deţinând şefia reputatului birou de procurori din New York. De-a lungul mai multor ani, ca procuror, am investigat şi urmărit personal, sau am condus acuzarea unui număr mare de cazuri de corupţie publică, ceea ce a dus la condamnarea a numeroşi demnitari.
Protocoalele secrete şi excesele DNA: intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor
După căderea lui Nicolae Ceauşescu din 1989, România a făcut paşi hotărâţi spre aplicarea legilor, în concordanţă cu respectarea dreptului la un proces corect în regulile statului de drept. Cu toate acestea, progresele au fost subminate grav de excesele Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a României, sub conducerea fostului procuror şef, Laura Codruţa Kovesi. Aceste excese au inclus: intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor; ascultarea neconstituţională a telefoanelor; mărturii silite şi procese judiciare incorecte.
În plus, faţă de excesele făcute de DNA în numele „aplicării legii”, am luat la cunoştinţă cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa „protocoalelor secrete” pe care mai multe instituţii publice le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii („SRI”). Acestea includ protocoale secrete cu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii.
Semnatarii protocoalelor secrete includ: Laura Codruţa Kovesi, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi George-Cristian Maior, care acum îndeplineşte funcţia de ambasador al României în Statele Unite, din partea SRI.
O amnistie ar trebui dată celor care au fost condamnaţi ca urmare a exceselor
Recunosc şi înţeleg importanţa luptei împotriva corupţiei. În acest sens, încurajez România să îşi reafirme angajamentul de a investiga şi a judeca corupţia în mod cinstit, transparent, şi în concordanţă cu legea. O amnistie ar trebui dată celor care au fost acuzaţi şi condamnaţi ca urmare a exceselor DNA făcute de la implementarea protocoalelor secrete, inclusiv mai multor oameni inocenţi care au fost trimişi la închisoare.
Protocoalele să fie verificate de o comisie de judecători internaţionali
De asemenea, îndemn Guvernul României să înfiinţeze o comisie independentă formată din judecători internaţionali şi experţi legali, care să examineze originile protocoalelor secrete, ca şi impactul lor asupra Parchetului General şi a judecătorilor din întreaga ţară.
Pe baza rezultatelor ei, comisia independentă ar putea face recomandări specifice pentru ca aplicarea legii să fie întărită în România, iar Codul Penal românesc să fie reformat, pentru a preveni reapariţia unor astfel de excese.
Guvernul trebuie să se asigure că judecătorii nu sunt intimidaţi de DNA sau de SRI
Guvernul României trebuie, de asemenea, să se asigure că judecătorii nu sunt intimidaţi de DNA sau de SRI. În consecinţă, există nevoia de a identifica sutele de dosare ale DNA despre judecători, aşa cum a descris recent un adjunct al DNA, pentru a determina numele judecătorilor, acuzaţiile şi originea acestor acuzaţii împotriva judecătorilor, precum şi cronologia şi durata acestor dosare.
În sfârşit, secţii de responsabilitate profesională ar trebui stabilite pentru Parchetul General, DNA, SRI şi orice alte instituţii recomandate de comisia independentă, pentru a stabili standarde potrivite de comportament şi răspundere, ca şi investigarea plângerilor împotriva acestor instituţii.
Un angajament în respectarea legii va îmbunătăţi perspectivele investitorilor în România
România trebuie să clarifice faptul că rămâne angajată în asigurarea proceselor corecte, transparente, şi a respectării legii. Acest lucru va impune corectarea multelor abuzuri ale DNA şi SRI şi ar trebui să includă amnistie pentru acuzaţiile şi condamnările suspecte. Un astfel de angajament în respectarea legii va îmbunătăţi, de asemenea, apetitul investitorilor pentru a contribui la viitorul României.
Cu respect,
Rudolph W. Giuliani, Esq.”
O scrisoare similară a fost transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi premierului Viorica Dăncilă, scrie Mediafax care face public textul scrisorii.
Rudolph Giuliani a fost primar al oraşului New York în perioada 1994-2001, în mandatul său având loc atentatele din America. Înainte de a fi primar în New York, Giuliani, a fost un strălucit procuror federal şi avocat anti-mafia, la mijlocul anilor '80.
Giuliani s-a aflat printre cei care au contribuit la condamnarea a opt dintre cei mai importanţi mafioţi ai vremii, printre care Anthony „Fat Tony” Salerno, Anthony „Tony Ducks” Corallo sau Carmine „The Snake” Persico, capii puternicelor familii Genovese, Lucchese şi Colombo.
El a dezvăluit, la un moment dat, că mafia a pus o recompensă de 800.000 de dolari pe capul său. În al doilea mandat de primar, mafia a oferit o nouă recompensă pentru asasinarea lui Giuliani, în valoare de 400.000 de dolari.
În ziua atentatelor din 2001, cel supranumit „Rudy”, a devenit un idol graţie capacităţii sale de reacţie. Acţiunile sale i-au adus titlul de personalitatea anului, decernat de revista Time.
Giuliani a candidat fără succes la nominalizarea republicană pentru Casa Albă, în 2008. Actualmente, Giuliani este şef al echipei de avocaţi ai lui Donald Trump.
O poziție foarte asemănătoare cu cea exprimată de fostul primar al New York-ului a exprimat Louis Freeh, fost director al FBI și avocat al lui Alexander Adamescu, pe numele căruia instanţa supremă a emis, pe 26 mai 2016, un mandat de arestare preventivă în lipsă într-un dosar de corupție, scrie G4Media.ro.
Louis Freeh, fost director al FBI, a declarat într-un interviu pentru Forbes, că pentru România sunt necesare o serie de măsuri pentru restabilirea statului de drept, într-un context descris de acesta ca fiind caracterizat de „temerile că lupta anticorupţie a condus la erodarea drepturilor civile şi a libertăţii de exprimare”, scrie Adevărul.
“Aceste protocoale secrete, ascunse poporului român şi Comisiei pentru controlul asupra SRI, constituie un acord secret pentru destabilizarea sistemului statului de drept prin transformarea agenţilor serviciilor de informaţii în agenţi ai sistemului judiciar. Subminează integritatea şi independenţa sistemului judiciar prin ajutarea în mod incorect a procurorilor şi prin compromiterea independenţei magistraţilor. Aceste acorduri secrete au generat în mod justificat consternare în România, în Uniunea Europeană şi în Statele Unie”, afirmă Louis Freeh într-un interviu acordat revistei Forbes.
Louis Freeh recomandă următoarele măsuri: 1) Asumarea angajamentului investigării penale şi instrumentării actelor de corupţie, prin respectarea în totalitate a cadrului legal; 2) Facilităţi pentru persoanele care au fost condamnate fără respectarea procedurilor juridice, pe baza probelor insuficiente sau nelegale sau în virtutea judecătorilor controversaţi menţionaţi în protocoale; 3) Formarea unei comisii independente din care să facă parte judecători de renume internaţional şi experţi judiciari care să investigheze protocoalele secrete, să examineze activităţile Parchetului General, ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ale Serviciului Român de Informaţii, după care să prezinte recomandări pentru reforme; 4) Un angajament al Guvernului pentru identificarea judecătorilor care au fost subiecte ale “dosarelor” create prin protocoale şi revizuirea acuzaţiilor; 5) Crearea unor oficii de responsabilitate profesională pentru Parchetul General, DNA şi SRI, în scopul analizării plângerilor care vizează aceste instituţii şi instituirii unor standarde de conduită şi responsabilitate. Louis Freeh, avocatul lui Alexander Adamescu, fiul milionarului Dan Adamescu.
The Parliament publică un articol semnat de Willy Fautre, fondatorul și directorul organizației Human Rights without Frontiers, în care propagă aceleași idei pe care le regăsim atât în scrisoarea lui Rudolph Giuliani, cât și în interviul acordat de Louis Freeh.
Fautre scrie că ”DNA a dezvoltat o relație toxică cu SRI” și că cele două instituții au semnat un protocol de colaborare care amintește de justiția comunistă și de fosta Securitate. Autorul textului mai susține că ar fi fost manipulați judecători, SRI fiind acuzat de o comisie parlamentară că ar fi încercat să influențeze decizia judecătorilor în dosarele DNA.
Și Willy Fautre susține, la fel ca Rudolf Giuliani, ideea amnistiei. ”O largă decizie politică de amnistie ar fi exact ce trebuie” pentru a intra în 2019, când România va prelua președinția UE, cu ”o gândire proaspătă.”
De menționat că Willy Fautre a apărut la începutul anului alături de Daniel Dragomir, fost ofițer SRI la rândul său cu probleme penale, în conferințe de presă organizate la Bruxelles în apărarea omului de afaceri Alexander Adamescu.