Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



O oglindă greu de sfărâmat
2018-09-04
2
În explorarea dihotomiei Est-Vest, astăzi politic și cultural tot mai marcate, este binevenită lectura sau reluarea lecturii textelor lui Vladimir Bukovski, cu precădere cel al bulversantei mărturii Această sfâșietoare durere a libertății.

 

Publicat în 1981, la patru ani de la stabilirea celebrului disident Vladimir Bukovski în Marea Britanie, volumul Această sfâșietoare durere a libertății furnizează nu doar o amară reflecție asupra destinului zdrobit de monstrul sovietic, ci și o riguroasă, pe alocuri necruțătoare, analiză a tarelor occidentale. Decelabile pentru ochiul clinic al lui Bukovski, aceste tare surprind, în mod special, printr-un generos absurd urmuzian. Fără a formula un reproș direct, Bukovski ia notă de numeroase situații ridicole și bizare, în răspăr cu așteptările privind Occidentul, cultivate în scurta sa viață petrecută în URSS. Astfel procedează, spre exemplu, atunci când demersurile logistice necesare instalării în noua țară îi dezvăluie o birocrație și niște regulamente stupide, cum ar fi imposibilitatea de a cumpăra, urgent și contra unei sume mai mari decât norma, un transport de păcură necesar încălzirii. Ceea ce, în viziunea funcționarului britanic, reprezintă „un beneficiu ilegal“ în URSS s-ar fi rezolvat, conchide Bukovski, prin simpla abordare, pe șosea, a unui camion-cisternă!

 

Pentru disidentul care, în cei 12 ani petrecuți în închisori și spitale psihiatrice, nu a încetat niciodată să citească, o altă realitate locală – numărul redus de cititori – este consternantă. După cum mărturisește, la finalul vizitării a aproximativ 100 de locuințe din Cambridge, singurele volume zărite au fost cele ale anuarului telefonic! În contrast, existența unei etajere cu cărți în locuința oricărei familii a clasei muncitoare sovietice confirmă cultul și tradiția lecturii, întreținute, paradoxal, în cele mai aspre condiții economice și sociale. Realitatea britanică își găsește corespondent în Statele Unite, unde, întrebând mai multe persoane dacă au citit Soljenițîn, Bukovski primește răspunsul: „O, da, dar nu personal“, cronicile publicate în ziare fiind unicul contact cu elogiatul autor. În același context, este de remarcat și dureroasa perenitate a observației „cititorului modern nu îi plac cărțile de peste 250 de pagini“.

 

Universul cărților îi rezervă o altă neașteptată neplăcere. Somat să publice, în maximum trei luni și jumătate, primul său volum de mărturii, Bukovski se supune, pentru a se confrunta, apoi, cu o așteptare de peste un an până la publicare. Editorul britanic îi furnizează și alte motive de nemulțumire, culminând cu titlul editat greșit, în ultima variantă înainte de tipărire. Autorul nu găsește înțelegere nici din partea editurii americane, care, din meschine motive economice, refuză să publice fotografiile complementare textului autobiografic. Ritmul greoi al publicării, tirajele descurajant de mici, dinamica nechibzuită a publicității și, mai ales, prețurile exagerat de mari îl determină pe disident să conchidă, sarcastic „vom ajunge, curând, la un samizdat occidental“!

 

Dar ochiului demn de cel mai acurat sociolog i se revelează și normalitatea vieții în Vest. Astfel, în contrast cu monotonia lumii sovietice, varietatea și tumultul străzii occidentale îi transmit senzația unei „sărbători permanente“. Constanța manierelor amintește, prin contrastul major, de grosolănia sovieticilor, produsul „unei vieți fără ieșire, fără lumină“. Atent la întregul mecanism social, Bukovski remarcă, de asemenea, abordarea britanicilor privind consumul de alcool – o plăcută și rezonabilă formă de destindere –, căreia îi opune, descriind în tușe de-a dreptul naturaliste, faimosul alcoolism național rusesc și profunda alienare pe care o generează, în contextul unei mizerii fiziologice cvasiunanim acceptate.

https://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-justina-irimia-1477.jpg

// VLADIMIR BUKOVSKI
// Această sfâșietoare durere a libertății
// Editura Humanitas, 2006, 244 pp.

Însăși coerciția penitenciară i se înfățișează ca diferită în societatea democratică, ea reușind, fundamental, să educe și chiar să reformeze autentic, spre deosebire de cea sovietică, aptă numai de abrutizare sau de zdrobirea spiritului uman. „Într-o jumătate de secol – scrie Bukovski – atât de mulți oameni, nevinovați sau infractori, au stat la închisoare, încât să fii arestat nu e o rușine pentru nimeni.“

 

Consemnându-și, cu rigoare, observațiile, el nu eludează nici realitățile care îi unesc pe omul sovietic și pe cel occidental, unele dintre instanțele cele mai grăitoare fiind mentalitatea universală a funcționarului și natura tiranică a derizoriei sale autorități. Mai mult, analizând chipurile trecătorilor britanici, el recunoaște, fără efort, tipuri familiare – secretarul de partid, delatorul, prizonierul.

 

Dar constatarea cea mai tulburătoare – și atât de semnificativă astăzi – se referă la cecitatea occidentală privind psihologia sovietică. Stupefacția disidentului, martor al nesfârșitei ignoranțe referitoare la abuzurile regimurilor de la Kremlin, se desfășoară pe numeroase pagini de evaluare minuțioasă. Dacă animalele vulnerabile demonstrează precauție în fața lupului, „omul – remarcă Bukovski – nu vrea deloc să accepte adevărurile care pentru șeptel sunt perfect clare“, iar occidentalul aduce la rang de artă subtilitatea fatală, de fiecare dată când se angajează în dialogul sau confruntarea cu homo sovieticus. În această relație, omul vestic se afirmă printr-un nesecat tezaur de naivitate, trăsătură care îl transformă în victima perfectă și clientul ideal al propagandei sovietice. Ingeniozitatea acesteia din urmă se manifestă atât prin mici, dar convingătoare potemkiniade, cât și prin regii impresionante, precum cea a ediției din 1980 a Jocurilor Olimpice, eveniment în urma căruia occidentalii, seduși de amabilitatea rusească, nu au înțeles că au avut de-a face cu „un spectacol special organizat pentru ei“.

 

Bukovski nu ignoră nici politica destinderii, al cărei caracter pernicios îl demontează punct cu punct, după cum nu își poate reprima un sfat înțelept adresat lumii occidentale – diplomații de carieră însărcinați să trateze cu sovieticii trebuie înocuiți cu „un bătrân șerif de la Chicago“, capabil să înțeleagă cel mai bine mentalitatea locală!

 

Nenumărate instanțe de inadecvare manifestată de occidentali trădează o inepuizabilă sursă de cecuri în alb oferite unui popor privit, cu precădere, prin binoclul aburit al credulității. Bukovski ia notă de acest fundal impermeabil la rațiune, după ce amintește, pe ton de avertisment, că „factorii determinanți ai puterii sovietice sunt frica și complicitatea“. Mărturia lui, însă, face loc, cu generozitate, unui savuros umor, alimentat, paradoxal, de neobosita sondare a umbrelor și a fatalității. Însuși universul concentraționar își dezvăluie o timidă latură comică, pe măsură ce demersul analitic al autorului îi explorează absurdul și surprizele.

 

Publicului est-european, supus efectelor longevive ale regimurilor totalitare, i se înfățișează o lume recognoscibilă, pentru ca, în ultimele paragrafe ale cărții, să i se așeze în față, inexorabil, definiția ultimă a schismei dintre estici și vestici.

 

Publicul local va tresări, poate, descoperind una dintre cele mai contondente observații ale lui Bukovski: „Suntem, adesea, stupefiați să ne vedem liderii sovietici de abia știind să citească și să scrie, fără cea mai mică cultură generală, adesea incapabili să vorbească o rusă corectă, reușind să guverneze un imens imperiu și să terorizeze lumea întreagă“.

TAGS : Vladimir Bukovski disident libertate URSS marea britanie occident
Comentarii
mike 2018-09-10
Cred ca aceasta "cecitate occidentala" se aplica si in cazul poporului roman, chiar daca urmele comunismului se sterg treptat iar acum acest popor face parte din familia occidentala europeana. Cred ca intotdeauna vor exista aceste doua lumi diferite (est-vest).. Noi, esticii, nu impartasim aceleasi ganduri si preocupari cu cei din vest, iar vesticii nu ne pot intelege pe deplin. Deceniile de comunism si influentele sovietice si-au pus amprenta pe intreg estul Europei, nu doar pe fostul spatiu sovietic, iar acest lucru este foarte bine evidentiat de ultima observatie a lui Bukovski, asemanatoare cu situatia de la noi: „Suntem, adesea, stupefiați să ne vedem liderii sovietici de abia știind să citească și să scrie, fără cea mai mică cultură generală, adesea incapabili să vorbească o rusă corectă, reușind să guverneze un imens imperiu și să terorizeze lumea întreagă“. Trebuie doar sa inlocuim "sovietici" cu "romani" si vom obtine un tablou asemenator, numai ca ai nostri nu terorizeaza o lume intreaga , ci distrug o lume care incepea sa se distanteze enorm de mult de cea ex-sovietica.
äyurea ! 2018-09-12
cred ca nici nu se putea face o eroare mai grava. exact cliseele sovietice ne re-intorc in plina dictatura rosie, guvernul de inepti cuprinde mai multi imbecili decat oricand, sultanul LIVINHO se bazeaza pe mafiile etnice consolidate de ocupatia sovietica, discursul oficial este de un nivel teribil, cu minciuna si dispret vadit fata de orice urme de bun simt!
Total 2 comments.
Recomandari
1309
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22