Tabăra anti-Dragnea din PSD se mărește: 50 de parlamentari au semnat scrisoarea celor trei

Redactia | 20.09.2018

Adrian Țuțuianu, unul dintre cei trei semnatari ai scrisorii anti-Dragnea, a declarat că 50 de parlamentari PSD au semnat scrisoarea anti-Dragnea „toți de la organizații extrem de puternice” a anunțat la B1TV senatorul PSD.

Pe aceeași temă

 

 

 

Țuțuianu a mai avertizat că dacă Liviu Dragnea nu pleacă de la șefia partidului e posibil ca unii dintre acești parlamentari să plece din PSD, urmând ca partidul să piardă majoritatea în Parlament și, prin urmare, guvernarea, relatează G4Media.ro

 

"Eu cred că există riscul, dacă nu găsim o soluţie serioasă la problemele pe care PSD le are astăzi, ca unii dintre parlamentarii noştri să plece spre alte partide politice. Am avut recent un caz la Botoşani, sunt două-trei situaţii în care parlamentari din PSD - şi de la Botoşani, şi de la Ilfov - şi-au exprimat nemulţumirile şi riscul acesta există, ceea ce poate genera inclusiv o pierdere a majorităţii parlamentare cel puţin la Camera Deputaţilor, într-o primă etapă. De aceea îi rog pe toţi parlamentarii PSD să aibă încredere în demersul nostru, să aibă răbdare să putem discuta toate lucrurile care ţin de partid în structurile noastre statutare, şi îi asigur că deciziile pe care le vom lua vor ţine cont de interesul României, şi de interesul PSD", a declarat Țuțuianu.

 

Reamintim că o scrisoare semnată de Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu arată că Liviu Dragnea a devenit o vulnerabilitate pentru PSD și îi cere acestuia demisia de la șefia partidului, precum și înlocuirea sa cu Viorica Dăncilă ca președinte interimar. Scrisoarea e semnată de cei trei lideri ”în numele comitetului de inițiativă al prezentei Declarații comune”.

 

Rând pe rând, alți lideri puternici ai PSD au ieșit miercuri și au anunțat că și ei îi cer demisia lui Liviu Dragnea: Marian Neacșu, Mihai Tudose, Marcel Ciolacu, Niculae Bădălău.

 

Alternativa de conducere a PSD pe care contestatarii lui Dragnea vor să o propună în ședința CEx, este ca Viorica Dăncilă să devină președintele interimar al PSD și să conducă formațiunea împreună cu o conducere colectivă reprezentată de Biroul politic ales la ultimul congres. Dăncilă împreună cu Biroul Politc ar urma să conducă partidul până la stabilirea alegerilor interne din PSD, la începutul anului viitor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22