Iohannis, obligat să promulge încă o lege a Justiției, după ce a epuizat toate căile de atac

Redactia | 04.10.2018

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat încă una din Legile Justiţiei, cea privind organizarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe aceeași temă

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 4 octombrie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Încă de la demararea, în urmă cu mai bine de un an, a procedurilor de modificare a celor trei legi fundamentale ale justiţiei, Preşedintele Klaus Iohannis a uzat, în mod repetat, de prerogativele sale constituţionale de a solicita Parlamentului României reexaminarea acestora şi de a sesiza Curtea Constituţională a României.

În plus, atât Preşedintele României, cât şi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei s-au adresat Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept, Comisia de la Veneţia. Opinia preliminară emisă de acest organism european, care se va regăsi în documentul final din luna octombrie, precizează că modificările legislative au un impact negativ asupra sistemului judiciar din România şi asupra independenţei judecătorilor şi procurorilor.

Modificările aduse cadrului legal existent în domeniul justiţiei reprezintă un regres pentru democraţia din România. Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, este pus sub semnul întrebării angajamentul României privind respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii, precum statul de drept şi separaţia puterilor în stat, pericol semnalat de către Comisia Europeană şi GRECO.

Preşedintele României reiterează că nu susţine modificările aduse acestei legi, la fel ca în cazul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv al Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Preşedintele Klaus Iohannis solicită reluarea parcursului legislativ în Parlament pentru punerea celor trei legi din domeniul justiţiei în acord cu toate recomandările Comisiei de la Veneţia, înainte ca modificările adoptate să producă efecte negative ireversibile ori greu de reparat în privinţa bunei funcţionări a justiţiei şi a calităţii actului de justiţie.

Totodată, Preşedintele României atenţionează că opinia Comisiei de la Veneţia nu poate fi folosită ca un pretext pentru viitoare intervenţii legislative care nu au nicio legătură cu întărirea statului de drept, ci cu legiferarea unor prevederi care urmăresc rezolvarea problemelor penale ale unor politicieni”, transmite Administrația Prezidențială, într-un comunicat.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22