Ultimatumul Patriarhului Daniel: să nu fie prea târziu! În satul lui, prezența la vot: 82%

Redactia | 07.10.2018

În satul natal al patriarhului Daniel, Dobrești - care ține de comuna Bara din Timiș - prezența la vot a fost, până duminică la ora 10.00, de 81,81%, potrivit datelor centralizate până acum de Biroul Electoral Central. De altfel, văzând că există pericol de invalidare, patriarhul a facut un apel la vot catre enoriasi chiar în finalul liturghiei oficiate duminică în Catedrala Patriarhală.

Pe aceeași temă

 

 

 Astfel, la secția organizată în Dobrești, au votat la referendumul pentru familie 13 de alegători înscriși pe lista permanentă și 14 pe lista suplimentară, în condițiile în care pe lista permanentă sunt 33 de persoane. La nivelul întregii comune, prezența la urne este de 50% (129 de votanți, pe listele permanente sunt 258 de oameni), scrie Hotnews.ro. 

 

În comuna natală a lui Liviu Dragnea, Gratia, prezența la vot este de 6,32%, sub media de 7,24% înregistrată pe țară la prima raportare BEC de duminică. Astfel, din cei 2.117 alegători înscriși pe listele permanente, au votat doar 109, plus 25 pe lista suplimentară.

 

 Vazand ca referendumul este in pericol de invalidare, patriarhul Daniel a facut un ultim apel la vot catre enoriasi chiar in finalul liturghiei oficiate duminica in Catedrala Patriarhala.

 

"Cei care nu ati fost pana acum la vot va rugam sa mergeti ca sa nu fie prea tarziu", a spus PF Daniel, care ca amintit ca el a votat sambata si i-a indemnat pe credinciosi sa-si exercite acest drept. "Va indemnam sa mergeti la vot si sa aveti aceasta onoare, sa aratati libertatea si dreptul acesta, sa primiti binecuvantarea lui Dumnezeu pentru toata lucrarea cea buna. Sa traiti intru multi ani", a spus patriarhul citat de Basilica.

 

Totodata, PF Daniel a vorbit despre acest demers democratic si in finalul omiliei sale duminicale rostite dupa citirea textului evanghelic:

 

"Si ieri am incurajat pe credinciosi sa mearga la votul dedicat familiei si am spus ca participarea la vot este un drept, o onoare si o binecuvantare. Astazi repetam aceleasi cuvinte si explicam ca aceasta binecuvantare este o binefacere pentru familie si pentru popor".

 

Duminica este a doua zi in care romanii isi pot exprima optiunea de vot la referendumul pentru redefinirea casatoriei in Constitutie.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22