Cyber-ofensiva Moscovei

Atacurile informatice împotriva Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice, a Agenției Mondiale Anti-Doping sau a serverelor Partidului Democrat din SUA au un numitor comun: GRU.

Octavian Manea 09.10.2018

De același autor

 

Săptămâna trecută s-a văzut o amplă coordonare a serviciilor de intelligence din Olanda, Marea Britanie și Statele Unite, în scopul de a expune opiniei publice de pretutindeni câteva dintre operațiunile recente ale temutului GRU – spionajul militar rusesc. Predilecția țintelor arată o campanie premeditată împotriva unor organizații internaționale, dar și atacuri naționale punctuale. Totul desfășurandu-se în cyberspace.

 

Așadar, cum arată filmul evenimentelor în versiunea generalului Eichelsheim (șeful contraspionajului militar olandez)? La 10 aprilie 2018, pe aeroportul din Amsterdam aterizau 4 cetățeni ruși (Aleksei Morenets, Evgheni Serebriakov, Oleg Sotnikov, Alexei Minin). Toți aveau pașapoarte diplomatice și au fost întâmpinați de personal al ambasadei. Ulterior, aveau să închirieze o mașină cu direcția Haga. Periplul lor nordic avea să fie întrerupt brusc trei zile mai târziu de contraspionajul militar olandez lângă sediul Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) în timpul unei încercări de infiltrare a rețelei electronice a instituției. Erau dotați cu tehnică de interceptare a parolelor folosite de oficialii instituției. Și totuși, de ce OPCW? La acel moment, organizația era implicată în realizarea unei expertize independente asupra agentului neurotoxic folosit cu câteva săptămâni înainte în atacul din Salisbury, în Marea Britanie, împotriva lui Serghei Skripal (un fost spion rus) și a fiicei sale. O serie de date recuperate de olandezi îi leagă pe ruși de GRU și mai precis de Unitatea 26165, cunoscută pentru operațiunile de cyber-hacking desfășurate împotriva Partidului Democrat în timpul alegerilor din SUA în 2016. Mai mult, unul dintre laptopurile confiscate arată operațiuni similare desfășurate în Brazilia, Elveția sau Malaezia (în acest ultim caz, țintele fiind anchetatori ai doborârii zborului MH17 deasupra Ucrainei).

 

Însă chiar în ziua în care olandezii anunțau dejucarea operațiunii GRU din Haga, pe celălalt mal al Atlanticului, Departamentul de Justiție al SUA trimitea în judecată șapte cetățeni ruși pentru operațiuni similare marca GRU în America de Nord și Europa. De data aceasta, ținta o reprezentau oficiali ai Agenției Mondiale Anti-Doping, dar și ai unor instituții similare naționale din Canada și SUA. Obiectivul? Revanșa pentru excluderea atleților ruși de la Jocurile Olimpice din Brazilia, pe fondul scandalului de doping girat și instigat de statul rus. Tiparul operațional este același – filarea oficialilor în medii vulnerabile, precum conferințele găzduite în hoteluri ale căror rețele Wi-Fi sunt ținte sigure pentru hackeri. De aici și până la recolta parolelor personale și compromiterea serverelor instituției internaționale nu a fost decât un pas. În centrul dosarului sunt aceleași patru personaje surprinse în flagrant de contraspionajul olandez. Și ceilalți trei sunt cunoștințe vechi, cel puțin pentru opinia publică din Statele Unite, făcând parte din rechizitoriul procurorului special Robert Mueller, din iulie 2018. Atunci erau acuzați de încercări de influențare a alegerilor, dar și de operațiuni de hacking ale serverelor Partidului Democrat.

 

În toate aceste cazuri, multiple surse occidentale arată cu degetul spre Moscova și chiar indică o adresă exactă: strada Komsomolsky Prospekt numărul 20 - sediul GRU. Acest serviciu de informații se află în prima linie a noului Război Rece purtat de Moscova împotriva Vestului și desfășurat în zona gri a subminării societale, sub pragul agresiunii tradiționale. Campania GRU, corelată și cu celelalte linii operaționale mai mult sau mai puțin vizibile (Siria, Marea Azov, Donbas), arată că Moscova alocă resurse, mobilizează structuri, dezvoltă tactici și are o strategie pentru purtarea acestui război. În cazul de față, o structură militară direct subordonată Statului Major General. Iar șeful acestuia din urmă, generalul Valeri Gherasimov, este cel care cu puțin înainte de Crimeea patenta propria doctrină, devenită între timp un fel de Biblie operațională a unui altfel de conflict, unde „victoria ține tot mai mult de cum să prăbușești un adversar din interior“. Efervescența recentă a GRU este sugestivă pentru „modul în care Moscova vede lumea și cum înțelege amenințările și oportunitățile. Kremlinul consideră geopolitica drept ceva ce se joacă predilect într-un mediu dominat de haos, care trebuie să devină de necontrolat. Considerându-se în război, își dezlănțuie spionii, mobilizând o cultură GRU dispusă să-și asume riscuri și să încalce regulile“. Probabil că încă suntem departe de a conștientiza faptul că „trebuie să tratăm războiul informațional ca pe ceea ce este - o formă de război“, după cum spunea recent, la Conferința de la Riga, ministrul estonian al Apărării.

TAGS:
[{"id":26520 "name":"[{\"id\":26008" "slug":"id26008" "tag_id":26520 "order":1}} {"id":26521 "name":"\"name\":\"[{\\\"id\\\":18012\"" "slug":"nameid18012" "tag_id":26521 "order":2}} {"id":26524 "name":"\"slug\":\"id18012\"" "slug":"slugid18012" "tag_id":26524 "order":3}} {"id":26529 "name":"\"tag_id\":26008" "slug":"tag-id26008" "tag_id":26529 "order":8}} {"id":25949 "name":"\"order\":1}}" "slug":"order1" "tag_id":25949 "order":11}} {"id":26531 "name":"{\"id\":26009" "slug":"id26009" "tag_id":26531 "order":12}} {"id":26534 "name":"\"name\":\"\\\"name\\\":\\\"dancila\\\"\"" "slug":"namenamedancila" "tag_id":26534 "order":13}} {"id":26536 "name":"\"slug\":\"namedancila\"" "slug":"slugnamedancila" "tag_id":26536 "order":14}} {"id":26539 "name":"\"tag_id\":26009" "slug":"tag-id26009" "tag_id":26539 "order":19}} {"id":25965 "name":"\"order\":2}}" "slug":"order2" "created_at":"2018-11-05 18:43:23" "updated_at":"2018-11-05 18:43:23" "tag_id":25965 "order":22}} {"id":26543 "name":"{\"id\":26010" "slug":"id26010" "tag_id":26543 "order":23}} {"id":26544 "name":"\"name\":\"\\\"slug\\\":\\\"dancila\\\"\"" "slug":"nameslugdancila" "tag_id":26544 "order":24}} {"id":26545 "name":"\"slug\":\"slugdancila\"" "slug":"slugslugdancila" "tag_id":26545 "order":25}} {"id":26547 "name":"\"tag_id\":26010" "slug":"tag-id26010" "tag_id":26547 "order":30}} {"id":26195 "name":"\"order\":3}}" "slug":"order3" "tag_id":26195 "order":33}} {"id":26551 "name":"{\"id\":26011" "slug":"id26011" "tag_id":26551 "order":34}} {"id":26553 "name":"\"name\":\"\\\"created_at\\\":\\\"2018-07-31 13:16:26\\\"\"" "slug":"namecreated-at2018-07-31-131626" "tag_id":26553 "order":35}} {"id":26554 "name":"\"slug\":\"created-at2018-07-31-131626\"" "slug":"slugcreated-at2018-07-31-131626" "tag_id":26554 "order":36}} {"id":26562 "name":"\"tag_id\":26011" "slug":"tag-id26011" "tag_id":26562 "order":41}} {"id":26223 "name":"\"order\":4}}" "slug":"order4" "tag_id":26223 "order":44}} {"id":26563 "name":"{\"id\":26012" "slug":"id26012" "tag_id":26563 "order":45}} {"id":26566 "name":"\"name\":\"\\\"updated_at\\\":\\\"2018-07-31 13:16:26\\\"\"" "slug":"nameupdated-at2018-07-31-131626" "tag_id":26566 "order":46}} {"id":26567 "name":"\"slug\":\"updated-at2018-07-31-131626\"" "slug":"slugupdated-at2018-07-31-131626" "tag_id":26567 "order":47}} {"id":26570 "name":"\"tag_id\":26012" "slug":"tag-id26012" "tag_id":26570 "order":52}} {"id":26301 "name":"\"order\":5}}" "slug":"order5" "tag_id":26301 "order":55}} {"id":26572 "name":"{\"id\":26013" "slug":"id26013" "tag_id":26572 "order":56}} {"id":26573 "name":"\"name\":\"\\\"articles_count\\\":515\"" "slug":"namearticles-count515" "tag_id":26573 "order":57}} {"id":26575 "name":"\"slug\":\"articles-count515\"" "slug":"slugarticles-count515" "tag_id":26575 "order":58}} {"id":26577 "name":"\"tag_id\":26013" "slug":"tag-id26013" "tag_id":26577 "order":63}} {"id":26291 "name":"\"order\":6}}" "slug":"order6" "tag_id":26291 "order":66}} {"id":26580 "name":"{\"id\":26015" "slug":"id26015" "tag_id":26580 "order":67}} {"id":26581 "name":"\"name\":\"\\\"tag_id\\\":18012\"" "slug":"nametag-id18012" "tag_id":26581 "order":68}} {"id":26582 "name":"\"slug\":\"tag-id18012\"" "slug":"slugtag-id18012" "tag_id":26582 "order":69}} {"id":26371 "name":"\"articles_count\":2" "slug":"articles-count2" "tag_id":26371 "order":72}} {"id":26584 "name":"\"tag_id\":26015" "slug":"tag-id26015" "created_at":"2018-11-05 18:51:43" "updated_at":"2018-11-05 18:51:43" "articles_count":2 "tag_id":26584 "order":74}} {"id":26300 "name":"\"order\":8}}" "slug":"order8" "tag_id":26300 "order":77}} {"id":26303 "name":"{\"id\":25949" "slug":"id25949" "tag_id":26303 "order":78}} {"id":26306 "name":"\"name\":\"\\\"order\\\":1}}\"" "slug":"nameorder1" "tag_id":26306 "order":79}} {"id":26308 "name":"\"slug\":\"order1\"" "slug":"slugorder1" "tag_id":26308 "order":80}} {"id":26313 "name":"\"articles_count\":17" "slug":"articles-count17" "tag_id":26313 "order":83}} {"id":26315 "name":"\"tag_id\":25949" "slug":"tag-id25949" "tag_id":26315 "order":85}} {"id":26318 "name":"\"order\":11}}" "slug":"order11" "tag_id":26318 "order":88}} {"id":26341 "name":"{\"id\":25961" "slug":"id25961" "tag_id":26341 "order":89}} {"id":26343 "name":"\"name\":\"{\\\"id\\\":124\"" "slug":"nameid124" "tag_id":26343 "order":90}} {"id":26344 "name":"\"slug\":\"id124\"" "slug":"slugid124" "tag_id":26344 "order":91}} {"id":26349 "name":"\"tag_id\":25961" "slug":"tag-id25961" "tag_id":26349 "order":96}} {"id":26333 "name":"\"order\":12}}" "slug":"order12" "tag_id":26333 "order":99}} {"id":26353 "name":"{\"id\":25963" "slug":"id25963" "tag_id":26353 "order":100}} {"id":26355 "name":"\"name\":\"\\\"name\\\":\\\"dragnea\\\"\"" "slug":"namenamedragnea" "tag_id":26355 "order":101}} {"id":26356 "name":"\"slug\":\"namedragnea\"" "slug":"slugnamedragnea" "tag_id":26356 "order":102}} {"id":26361 "name":"\"tag_id\":25963" "slug":"tag-id25963" "tag_id":26361 "order":107}} {"id":26345 "name":"\"order\":13}}" "slug":"order13" "tag_id":26345 "order":110}} {"id":26367 "name":"{\"id\":25964" "slug":"id25964" "tag_id":26367 "order":111}} {"id":26368 "name":"\"name\":\"\\\"slug\\\":\\\"dragnea\\\"\"" "slug":"nameslugdragnea" "tag_id":26368 "order":112}} {"id":26370 "name":"\"slug\":\"slugdragnea\"" "slug":"slugslugdragnea" "tag_id":26370 "order":113}} {"id":26375 "name":"\"tag_id\":25964" "slug":"tag-id25964" "tag_id":26375 "order":118}} {"id":26358 "name":"\"order\":14}}" "slug":"order14" "created_at":"2018-11-05 18:51:39" "updated_at":"2018-11-05 18:51:39" "tag_id":26358 "order":121}} {"id":26430 "name":"{\"id\":25937" "slug":"id25937" "tag_id":26430 "order":122}} {"id":26432 "name":"\"name\":\"\\\"created_at\\\":\\\"2018-07-31 13:04:51\\\"\"" "slug":"namecreated-at2018-07-31-130451" "tag_id":26432 "order":123}} {"id":26433 "name":"\"slug\":\"created-at2018-07-31-130451\"" "slug":"slugcreated-at2018-07-31-130451" "tag_id":26433 "order":124}} {"id":26440 "name":"\"tag_id\":25937" "slug":"tag-id25937" "tag_id":26440 "order":129}} {"id":26372 "name":"\"order\":15}}" "slug":"order15" "tag_id":26372 "order":132}} {"id":26445 "name":"{\"id\":25938" "slug":"id25938" "tag_id":26445 "order":133}} {"id":26446 "name":"\"name\":\"\\\"updated_at\\\":\\\"2018-07-31 13:04:51\\\"\"" "slug":"nameupdated-at2018-07-31-130451" "tag_id":26446 "order":134}} {"id":26447 "name":"\"slug\":\"updated-at2018-07-31-130451\"" "slug":"slugupdated-at2018-07-31-130451" "tag_id":26447 "order":135}} {"id":26450 "name":"\"tag_id\":25938" "slug":"tag-id25938" "tag_id":26450 "order":140}} {"id":26393 "name":"\"order\":16}}" "slug":"order16" "articles_count":15 "tag_id":26393 "order":143}} {"id":26624 "name":"{\"id\":26018" "slug":"id26018" "tag_id":26624 "order":144}} {"id":26626 "name":"\"name\":\"\\\"articles_count\\\":2210\"" "slug":"namearticles-count2210" "tag_id":26626 "order":145}} {"id":26628 "name":"\"slug\":\"articles-count2210\"" "slug":"slugarticles-count2210" "tag_id":26628 "order":146}} {"id":26633 "name":"\"tag_id\":26018" "slug":"tag-id26018" "tag_id":26633 "order":151}} {"id":26399 "name":"\"order\":17}}" "slug":"order17" "tag_id":26399 "order":154}} {"id":26401 "name":"{\"id\":25969" "slug":"id25969" "tag_id":26401 "order":155}} {"id":26402 "name":"\"name\":\"\\\"tag_id\\\":124\"" "slug":"nametag-id124" "tag_id":26402 "order":156}} {"id":26404 "name":"\"slug\":\"tag-id124\"" "slug":"slugtag-id124" "tag_id":26404 "order":157}} {"id":26129 "name":"\"articles_count\":4" "slug":"articles-count4" "created_at":"2018-11-05 18:43:28" "updated_at":"2018-11-05 18:43:28" "articles_count":10 "tag_id":26129 "order":160}} {"id":26411 "name":"\"tag_id\":25969" "slug":"tag-id25969" "articles_count":4 "tag_id":26411 "order":162}} {"id":26415 "name":"\"order\":19}}" "slug":"order19" "tag_id":26415 "order":165}} {"id":26417 "name":"{\"id\":25965" "slug":"id25965" "tag_id":26417 "order":166}} {"id":26420 "name":"\"name\":\"\\\"order\\\":2}}\"" "slug":"nameorder2" "tag_id":26420 "order":167}} {"id":26421 "name":"\"slug\":\"order2\"" "slug":"slugorder2" "tag_id":26421 "order":168}} {"id":26423 "name":"\"articles_count\":16" "slug":"articles-count16" "articles_count":14 "tag_id":26423 "order":171}} {"id":26426 "name":"\"tag_id\":25965" "slug":"tag-id25965" "tag_id":26426 "order":173}} {"id":26428 "name":"\"order\":22}}" "slug":"order22" "tag_id":26428 "order":176}} {"id":26644 "name":"{\"id\":26019" "slug":"id26019" "tag_id":26644 "order":177}} {"id":26646 "name":"\"name\":\"{\\\"id\\\":25931\"" "slug":"nameid25931" "tag_id":26646 "order":178}} {"id":26647 "name":"\"slug\":\"id25931\"" "slug":"slugid25931" "tag_id":26647 "order":179}} {"id":26649 "name":"\"tag_id\":26019" "slug":"tag-id26019" "tag_id":26649 "order":184}} {"id":26443 "name":"\"order\":23}}" "slug":"order23" "tag_id":26443 "order":187}} {"id":26651 "name":"{\"id\":26020" "slug":"id26020" "created_at":"2018-11-05 18:51:45" "updated_at":"2018-11-05 18:51:45" "tag_id":26651 "order":188}} {"id":26652 "name":"\"name\":\"\\\"name\\\":\\\"emirate\\\"\"" "slug":"namenameemirate" "tag_id":26652 "order":189}} {"id":26653 "name":"\"slug\":\"nameemirate\"" "slug":"slugnameemirate" "tag_id":26653 "order":190}} {"id":26654 "name":"\"tag_id\":26020" "slug":"tag-id26020" "tag_id":26654 "order":195}} {"id":26458 "name":"\"order\":24}}" "slug":"order24" "tag_id":26458 "order":198}} {"id":26655 "name":"{\"id\":26021" "slug":"id26021" "tag_id":26655 "order":199}} {"id":26656 "name":"\"name\":\"\\\"slug\\\":\\\"emirate\\\"\"" "slug":"nameslugemirate" "tag_id":26656 "order":200}} {"id":26657 "name":"\"slug\":\"slugemirate\"" "slug":"slugslugemirate" "tag_id":26657 "order":201}} {"id":26658 "name":"\"tag_id\":26021" "slug":"tag-id26021" "tag_id":26658 "order":206}} {"id":26466 "name":"\"order\":25}}" "slug":"order25" "tag_id":26466 "order":209}} {"id":26659 "name":"{\"id\":26022" "slug":"id26022" "tag_id":26659 "order":210}} {"id":26660 "name":"\"name\":\"\\\"articles_count\\\":1\"" "slug":"namearticles-count1" "tag_id":26660 "order":211}} {"id":26661 "name":"\"slug\":\"articles-count1\"" "slug":"slugarticles-count1" "tag_id":26661 "order":212}} {"id":26248 "name":"\"articles_count\":3" "slug":"articles-count3" "created_at":"2018-11-05 18:43:29" "updated_at":"2018-11-05 18:43:29" "articles_count":9 "tag_id":26248 "order":215}} {"id":26662 "name":"\"tag_id\":26022" "slug":"tag-id26022" "articles_count":3 "tag_id":26662 "order":217}} {"id":26485 "name":"\"order\":28}}" "slug":"order28" "tag_id":26485 "order":220}} {"id":26665 "name":"{\"id\":26014" "slug":"id26014" "tag_id":26665 "order":221}} {"id":26666 "name":"\"name\":\"\\\"pivot\\\":{\\\"article_id\\\":70273738\"" "slug":"namepivotarticle-id70273738" "tag_id":26666 "order":222}} {"id":26667 "name":"\"slug\":\"pivotarticle-id70273738\"" "slug":"slugpivotarticle-id70273738" "tag_id":26667 "order":223}} {"id":26668 "name":"\"tag_id\":26014" "slug":"tag-id26014" "tag_id":26668 "order":228}} {"id":26494 "name":"\"order\":29}}" "slug":"order29" "created_at":"2018-11-05 18:51:41" "updated_at":"2018-11-05 18:51:41" "tag_id":26494 "order":231}} {"id":26669 "name":"{\"id\":26023" "slug":"id26023" "tag_id":26669 "order":232}} {"id":26670 "name":"\"name\":\"\\\"tag_id\\\":25931\"" "slug":"nametag-id25931" "tag_id":26670 "order":233}} {"id":26671 "name":"\"slug\":\"tag-id25931\"" "slug":"slugtag-id25931" "tag_id":26671 "order":234}} {"id":26672 "name":"\"tag_id\":26023" "slug":"tag-id26023" "created_at":"2018-11-05 18:51:46" "updated_at":"2018-11-05 18:51:46" "tag_id":26672 "order":239}} {"id":26497 "name":"\"order\":30}}" "slug":"order30" "tag_id":26497 "order":242}} {"id":26673 "name":"{\"id\":26016" "slug":"id26016" "tag_id":26673 "order":243}} {"id":26675 "name":"\"name\":\"\\\"created_at\\\":\\\"2018-10-19 05:36:44\\\"\"" "slug":"namecreated-at2018-10-19-053644" "tag_id":26675 "order":244}} {"id":26677 "name":"\"slug\":\"created-at2018-10-19-053644\"" "slug":"slugcreated-at2018-10-19-053644" "tag_id":26677 "order":245}} {"id":26679 "name":"\"tag_id\":26016" "slug":"tag-id26016" "tag_id":26679 "order":250}} {"id":26507 "name":"\"order\":31}}" "slug":"order31" "tag_id":26507 "order":253}} {"id":26681 "name":"{\"id\":26017" "slug":"id26017" "tag_id":26681 "order":254}} {"id":26682 "name":"\"name\":\"\\\"updated_at\\\":\\\"2018-10-19 05:36:44\\\"\"" "slug":"nameupdated-at2018-10-19-053644" "tag_id":26682 "order":255}} {"id":26683 "name":"\"slug\":\"updated-at2018-10-19-053644\"" "slug":"slugupdated-at2018-10-19-053644" "tag_id":26683 "order":256}} {"id":26022 "name":"\"articles_count\":1" "slug":"articles-count1" "tag_id":26022 "order":259}} {"id":26684 "name":"\"tag_id\":26017" "slug":"tag-id26017" "tag_id":26684 "order":261}} {"id":26518 "name":"\"order\":32}}" "slug":"order32" "tag_id":26518 "order":264}} {"id":26519 "name":"{\"id\":25976" "slug":"id25976" "tag_id":26519 "order":265}} {"id":26522 "name":"\"name\":\"\\\"order\\\":3}}]\"" "slug":"nameorder3" "tag_id":26522 "order":266}} {"id":26525 "name":"\"slug\":\"order3\"" "slug":"slugorder3" "articles_count":16 "tag_id":26525 "order":267}} {"id":26262 "name":"\"created_at\":\"2018-11-05 18:43:23\"" "slug":"created-at2018-11-05-184323" "tag_id":26262 "order":268}} {"id":26263 "name":"\"updated_at\":\"2018-11-05 18:43:23\"" "slug":"updated-at2018-11-05-184323" "created_at":"2018-11-05 18:51:38" "updated_at":"2018-11-05 18:51:38" "articles_count":17 "tag_id":26263 "order":269}} {"id":26436 "name":"\"articles_count\":12" "slug":"articles-count12" "articles_count":5 "tag_id":26436 "order":270}} {"id":26014 "name":"\"pivot\":{\"article_id\":70273738" "slug":"pivotarticle-id70273738" "updated_at":"2018-11-05 18:43:25" "articles_count":1 "tag_id":26014 "created_at":"2018-11-05 18:43:25" "order":271}} {"id":26530 "name":"\"tag_id\":25976" "slug":"tag-id25976" "tag_id":26530 "order":272}} {"id":26389 "name":"\"created_at\":\"2018-11-05 18:43:25\"" "slug":"created-at2018-11-05-184325" "tag_id":26389 "order":273}} {"id":26391 "name":"\"updated_at\":\"2018-11-05 18:43:25\"" "slug":"updated-at2018-11-05-184325" "created_at":"2018-11-05 18:51:40" "updated_at":"2018-11-05 18:51:40" "articles_count":6 "tag_id":26391 "created_at":"2018-11-05 18:51:47" "updated_at":"2018-11-05 18:51:47" "order":274}} {"id":26532 "name":"\"order\":33}}]" "slug":"order33" "created_at":"2018-11-05 18:51:42" "updated_at":"2018-11-05 18:51:42" "articles_count":12 "pivot":{"article_id":70273738 "tag_id":26532 "created_at":"2018-11-05 18:51:48" "updated_at":"2018-11-05 18:51:48" "order":275}}]

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22