2018 / 10 / 16
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a confirmat miercuri că va intra în cursa pentru a deveni candidatul socialiştilor europeni pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, scriu agenţiile Reuters şi DPA, citate de Agerpres.
România se plasează pe ultimele locuri într-un studiu publicat de Bertelsmann Stiftung care măsoară calitatea democrației în 41 de țări industrializate din lume, se arată într-un articol publicat de The Financial Times, citat de Rador.
Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a scăzut în luna septembrie la 5,03%, de la 5,1% în august.
Atacurile informatice împotriva Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice, a Agenției Mondiale Anti-Doping sau a serverelor Partidului Democrat din SUA au un numitor comun: GRU.
Moartea jurnalistei Viktoria Marinova este cel de-al treilea asasinat al unui jurnalist din Uniunea Europeană din ultimul an, ceea ce a determinat ca OSCE să ceară „o anchetă completă și riguroasă”, iar Reporterii fără Frontiere cer protecție pentru restul angajaților de la postul TV la care lucra jurnalista bulgară, scrie AFP, Reuters și BTA, citate de Agerpres.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an