CSM: OUG de modificare a legilor Justiției nu se aplică retroactiv. Procurorii rămân în funcție

Redactia | 17.10.2018

Procurorii de la DNA, DIICOT şi de la parchetele importante rămân în funcţii. Este decizia secţiei de procurori din CSM luată miercuri, după o ședință la care a participat și ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Pe aceeași temă

 

 

 

Secţia pentru procurori, cu unanimitate, a recomandat miercuri interpretarea dispoziţiilor art.VII din Ordonanţa de Urgenţă nr.92/2018 în sensul aplicării doar pentru viitor a condiţiilor de exercitare a funcţiei în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete. Așadar, procurorii CSM au decis că prevederile OUG nu se vor aplica retroactiv, ceea ce presupune că niciun procurori din Parchetul General, DNA și DIICOT nu este în pericol să-și piardă postul. 

 

„Secția pentru procurori în unanimitate a luat act de solicitările PÎCCJ. DNA, DIICOT și recomandă interpretarea dispozițiilor articolului 7 din OUG nr 92/2018 în sensul aplicării pentru viitor a condițiilor de exercitare a funcțiilor în cadrul PÎCCJ, al DIICOT, al DNA, precum și în cadrul celorlalte parchete”, a anunțat vicepreședintele CSM, Codruț Olaru.

 

Foarte rapid a venit o reacție și de la Comisia Europeană.  „Un sistem judiciar independent şi profesional este de o importanţă covârşitoare”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, transmis de purtătorul de cuvânt pentru justiție și statul de drept, Christian Wigand, la solicitarea Digi24.  

 

O prevedere din ordonanța intrată în vigoare arată că, pentru a activa în DNA, procurorii trebuie să susțină un concurs în față Secției de procurori din cadrul CSM. Acest lucru nu era prevăzut până acum, așa că niciunul dintre procurorii care activează la DNA nu a dat un astfel de examen.

 

Conform art.VII din ordonanţă, act normativ adoptat luni de Guvern şi publicat marţi în Monitorul Oficial, procurorii care, la data intrării în vigoare a OUG, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete, „rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

 

 

 

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22