De același autor
Autocefalia e mai puternică decât bomba nucleară. Rupturile, schismele bisericești, spre deosebire de războaie sau crize politice, durează sute de ani și, practic, nu se vindecă niciodată definitiv. Ele pot oricând să genereze conflicte și violențe de masă.
Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a decis la 11 octombrie să anuleze documentul din 1686 prin care Mitropolia Kievului trece sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei și să ridice anatema pronunțată de Alexei II împotriva patriarhului ucrainean Filaret.
Decizia Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol legitimează Patriarhia Kieveană, pe care Moscova o considera schismatică, și delegitimează Biserica Ortodoxă Ucraineană subordonată Patriarhiei Moscovei și întregii Rusii, care apare acum ca o biserică „străină“. E ușor de imaginat că, în ciuda declarațiilor prietenoase, autoritățile de la Kiev vor încerca să evacueze, discret, dar ferm, Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina. Va începe o competiție pentru credincioși, dar mai ales pentru proprietăți, chiar mai feroce decât cea din 1990. Miza este uriașă, Ucraina are peste 40 de milioane de locuitori, în majoritate ortodocși. Aceștia sunt disputați de trei biserici.
Biserica Ortodoxă Ucraineană, subordonată canonic Patriarhiei Moscovei și întregii Rusii, îl are în frunte pe mitropolitul Onufrei, fiind, până de curând, singura biserică recunoscută în lumea ortodoxă.
Biserica Ortodoxă Ucraineană ce ține de Patriarhia Kievului, în frunte cu patriarhul Filaret, s-a rupt din Biserica Rusă la 1992, fiind considerată de aceasta schismatică, împotriva căreia în 1997 a pronunțat anatema. Ceea ce nu l-a impresionat pe Filaret, fost mitropolit în Biserica Rusă, care în 1990 a candidat la poziția de patriarh, pierzând însă în fața lui Alexei II.
A treia este Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană, înființată în 1917, în frunte cu mitropolitul Macarie.
Un sondaj din decembrie 2016 al Țentr Razumkov oferă detalii utile pentru înțelegerea raporturile dintre biserici. Puțin peste 65% dintre ucraineni se consideră ortodocși, dintre care 25% nu se declară legați de o biserică anume. Nu mai puțin de 39% se asociază cu Biserica Ucraineană condusă de Filaret, 22% cu Biserica Ortodoxă condusă de la Moscova și doar 5% cu Biserica Autocefală, în frunte cu mitropolitul Macarie. Cel puțin în sondaje, până la anexarea Crimeei și războiul cu Rusia, ortodocșii care preferau Patriarhia Moscovei formau cel mai mare grup. Implicarea patriarhului Kirill, a Bisericii Ortodoxe Ruse de partea lui Putin, în războiul împotriva Kievului, a șubrezit serios pozițiile acestei biserici în Ucraina. Patriarhul Kirill l-a acompaniat pe președintele Putin în acțiunile de politică externă. Mai mult, Kremlinul s-a inspirat din teoria lumii ruse „russkii mir“ formulată în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, ce a devenit concept de soft power rusesc în țările în care trăiesc vorbitori de limbă rusă ortodocși, mai ales în fostele republici sovietice. Insistența cu care biserica a continuat să susțină teoria „rușii și ucrainenii sunt un singur popor“, absența oricărei autonomii în raport cu politicul, transformarea Bisericii Ortodoxe Ruse în departament de agitație și propagandă al Kremlinului a obligat elita politică de la Kiev să reia subiectul autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
O biserică ucraineană independentă nu doar că scufundă marele proiect „russkii mir“, ci sparge și unitatea bisericească slavă. Nu întâmplător, răspunsul Bisericii Ruse a fost formulat și anunțat după un Sinod desfășurat la Minsk, capitala Belarus, ultima redută de apărat care mai amintește de gloria de altădată.
Autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu e doar o înfrângere a lui Kirill, cum a fost prezentată în presa rusă. Ea e simbolul eșecului neoimperialismului lui Putin, din fostul spațiu sovietic. Amenințarea purtătorului de cuvânt al Kremlinului că Rusia va apăra dreptul ortodocșilor din Ucraina sună ca o amenințare la adresa Kievului. Ce va face Moscova? Va trimite tancuri în sate să-i scoată din biserici pe credincioșii din Biserica Ucraineană? Mai mult, Putin a cerut guvernului să pregătească sancțiuni împotriva Ucrainei din cauza autocefaliei. Ce fel de sancțiuni? Nu mai exportă ceară pentru lumânările care ard în bisericile din Ucraina?
Atât Putin, cât și Kirill l-au subestimat pe Bartolomeu. O vreme, liderul de la Kremlin a sperat că patriarhul Kirill va izbuti să împiedice o astfel de decizie. Așa se explică lunga tăcere a presei ruse pe acest subiect.
Documentul din 1686 a fost întors pe toate părțile, istoricii au invadat studiourile televiziunilor, producând tot felul de argumente, greu de verificat. Cearta pe istorie, altădată armă redutabilă a propagandei Kremlinului, repune în discuție și momente controversate din istoria Patriarhiei Moscovei. De pildă, chiar începuturile acesteia. În 1589, patriarhul ecumenic Eremei a aprobat înființarea Patriarhiei Moscovei amenințat fiind de țarul Boris Godunov care-i spunea că-l îneacă. Sau că-l sugrumă, după alte surse. Sau cum poate fi considerată canonică Biserica Rusă? Structura de astăzi a fost pusă pe picioare de Stalin, în urma Sinodului din 4-8 septembrie 1943, desfășurat fără participarea mirenilor, cu o minimă prezență episcopală. Serviciile secrete sovietice au cules atunci din Gulag la ordinul lui Stalin 18 episcopi. Poate că ultimul Sinod canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse a fost cel din 1917-1918, care nici măcar nu este menționat în actele următoarelor sinoade, reînființate de Stalin, din 1943, 1945, 1971, 1988 și 1990.
