Dragnea și Tăriceanu la consultări cu Iohannis. Discursuri paralele: de la pact la decalog

Redactia | 24.10.2018

Președintele Iohannis a anunțat intenția de a se consulta de la ora 15 cu partidele politice pe marginea reformei justiției demarate de PSD-ALDE, după ce Comisia de la Veneția a criticat modificările aduse Codurilor Penale iar o treime din Codul de procedură penală a fost declarat neconstituțional.

Pe aceeași temă

 

UPDATE Presedintele USR, Dan Barna: I-am solicitat președintelui, în perspectiva unei remanieri, să nu accepte un ministru al Justiției care nu-și asumă implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneția în legislație. "Azi, USR a depus un proiect pentru implementarea recomandarilor Comisiei de la Venetia. Am solicitat presedintelui ca in urma unei remanieri sa nu accepte un ministru al Justitiei care nu accepta explicit recomandarile CV", a spus Dan Barna.

Liderul USR a remarcat ca astazi "Liviu Dragnea a venit cu sabotorii Justitiei" la Cotroceni si a spus ca atata vreme cat nu iesim din aceasta paradigma, situatia nu se va imbunatati.

USR i-a mai transmis presedintelui opozitia fata de inaintarea in grad a ofiterului Catalin Paraschiv. "Am fost foarte fermi, pana nu avem un rezultat al anchetei sa nu poata fi promovat", a mai spus, printre altele, Dan Barna.

 

UPDATE Ludovic Orban a cerut reluarea dezbaterilor pe legile Justiției, codurilor penale și să se țină cont de recomandările Comisiei de la Veneția, ale CCR. ”România e într-un punct de cotitură. Obsesia lui Dragnea de a scăpa de pușcărie, obsesia ultrașilor din PSD și ALDE, a făcut un rău imens României. E momentul ca toți cei care au crezut că pot să calce în picioare tratatul UE, drepturile și liberatățile cetățenilor, independența Justiției, trebuie să se trezească. 
Sunt convins că și în partidul de guvernământ sunt destui parlamentari care gândesc ca noi și nu în interesul obscur al lui Liviu Dragnea”,  a declarat  Orban dupa  consultarile de la Cotroceni.

 

UPDATE  Tariceanu merge pe linia lui Dragnea fara nuante.: „Trebuie să începem cu considerarea necesităţii scoaterii la lumină a tuturor protocoalelor secrete, abrogarea lor şi evident cu tot ce presupune ca consecinţe”, a mai spus Tăriceanu, susţinând că persoanele care au semnat protocoalele nu mai au credibilitatea necesară să ocupe funcţii de conducere în justiţie.

 

UPDATE Iesit de la consultari, Liviu Dragnea a declarat ca nu e nevoie de un pact pe justitie, ca legile nu mai pot fi rediscutate si ca au fost puse deja in acord cu recomandarile Comisiei de le Venetia prin OUG 92. Dragnea a voorbit din nou despre protocoale, abuzuri si a declarat ca i-a inminat presedintelui 10 principii si 7 intrebari. Acestea  se refera in principal la acelasi chestiuni ridicate de-a lungul timpului de PSD si Dragnea. 

 

Setul de ”principii”:

  

1) Respectarea Constituției României în litera și spiritul ei, inclusiv în ceea ce privește statutul procurorilor și judecătorilor

2) Stoparea abuzurilor din justiție împotriva cetățenilor și înlăturarea efectelor produse.

3) Respectarea drepturilor fundamentale ale omului, garantate de Constituția României și de tratatele internaționale, precum dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție, dreptul la viață privată și inviolabilitatea secretului corespondenței.

4) Garantarea independenței judecătorilor care înfăptuiesc actul de justiție – atât față de mediul politic, dar și față de orice alte forme de presiune exercitate din partea parchetelor sau din partea serviciilor de informații.

5) Garantarea independenței procurorilor în instrumentarea cauzelor, în acord cu respectarea principiului constituțional al subordonării ierarhice.

6) Răspunderea magistraților pentru reaua-credință și grava neglijență în îndeplinirea atribuțiilor pe care le au.

7) Lustrația magistraților care au fost colaboratori ai serviciilor de informații au pus în aplicare protocoalele secrete prin încălcarea Constituției și a legilor în vigoare.

8) Garantarea independenței sistemului judiciar față de orice imixtiune a serviciilor de informații.

9) Principiul celerității în instrumentarea și soluționarea cauzelor penale și civile.

10) Principiul meritocrației și al probității morale și profesionale în promovarea magistraților în funcțiile superioare din sistemul judiciar.

 

 

UPDATE Presedintele Iohannis inainte de consultari : ”Nu vreau niciun pact cu PSD si ALDE”, sper sa obtin o intelegere pe justitie intre toate partidele. Legile justitiei trebuie rediscutate in asa fel incit sa avem un sistem independent.

I-am invitat pentru a discuta pe legile Justiției. În forma în care sunt ele azi trebuie regândite, îmbunătățite. Obiectivul meu e să avem legile corectate și să garantăm independeța Justiției. E nevoie de mai multe lucruri: reuarea ciclului legislativ, dar nu oricum. E nevoie de o legiferare responsabilă, transparentă. Pentru asta e nevoie de discuții, transparență, discuții cu CSM. Pe partea politică avem nevoie de o înțelegere pentru a relua acest ciclu legislativ. Avem opinia finală a Comisiei de la Veneția, cel mai autorizat organ în materie de Justiție. Acele recomandări trebuie luate foarte, foarte în serios. Sunt gândite pentru a ne ajuta. 

Eu nu vreau niciun pact cu PSD, dar cred că s-a înțeles greșit. Nu vreau niciun pact cu ALDE.  Îmi doresc în aceste consultări să fiu văzut ca un mediator. Îmi doresc ca ei să se înțeleagă între ei să se reia discuțiile pe legile Justiției. Ce s-ar putea obține e o înțelegere politică între partidele politice, astfel incit sistemul de justitie sa fie independent”, a declarat presedintele Iohannis inainte de consultarile cu PSD.

 

Neoficial, pe surse, se vorbește despre un pact referitor la păstrarea independenței justiției care ar urma să fie semnat de către toate partidele parlamentare care să permită României să-și exercite de la 1 ianuarie 2019 Președinția Uniunii Europene.

 

In mod neasteptat si fara vreo argumentare, Tudorel Toader a decis sa anunte pentru ora 18 decizia privind evaluarea procurorului general, amanata de mai mult timp.

 

Principalele evenimente legate de discutiile de la Cotroceni, transmise de Ziare.com

 

  • Presedintele UDMR, Kelemen Hunor a avut o intalnire cu presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, in biroul acestuia din Senat. Potrivit unor surse politice, in biroul lui Tariceanu se mai afla ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, dar si secretarul general al ALDE, Daniel Chitoiu, relateaza Mediafax.

 

  • La ora la care este programata intalnirea dintre presedintele Iohannis cu delegatia minoritatilor, la ora 18, ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a decis sa anunte rezultatul evaluarii pe care i-a facut-o procurorului general, Augustin Lazar. Tudorel Toader si-a luat concediu de odihna in aceasta saptamana, exceptie facand doar ziua de astazi.

 

  • Conform unor surse, este posibil ca la Cotroceni sa se discute si despre semnarea unui pact pe Justitie, dupa modelul precedentelor intelegeri de acest fel semnate de fostul presedinte Traian Basescu cu liderii partidelor si cu fostul premier PSD Victor Ponta.

 

  • Liviu Dragnea a anuntat ca BPN al PSD a decis ca o delegatie a partidului, condusa de el, sa participe la consultari. Din delegatie vor mai face parte Robert Cazanciuc, Florin Iordache, Serban Nicolae si Eugen Nicolicea, cu totii membri in comisiile juridice ale Parlamentului.

 

  • Miercuri dimineata, Ambasada SUA a transmis un mesaj de ingrijorare cu privire la incetinirea luptei anticoruptie in Romania, subliniind ca este un factor de risc in legatura cu Rusia.

 

  • ALDE a anuntat inca de marti ca participa la consultarile convocate de Klaus Iohannis.

 

  • Partidele din Opozitie (PNL, USR, PMP) au reactionat primele, acceptand invitatia presedintelui la dialog.

 

  • Liderul PNL, Ludovic Orban, care va conduce delegatia liberalilor, a anuntat, luni, ca va semna in numele partidului o declaratie-angajament in privinta Legilor justitiei, pe care o va inmana presedintelui Klaus Iohannis.

 

  • "Voi semna in numele PNL aceasta declaratie-angajament, pe care o voi inmana presedintelui Romaniei, ca sa stie clar pozitia PNL. De asemenea, solicitam celorlalte partide parlamentare sa adopte o pozitie similara, astfel incat sa oferim garantia cetatenilor romani ca exista o pozitie reala in politica pentru a readuce legile justitiei intr-un cadru European, care sa permita accesul liber la justitie pentru fiecare cetatean", a afirmat Orban.

 

Din delegatia PNL vor face parte presedintele PNL, Ludovic Orban, prim-vicepresedintele PNL, Raluca Turcan, vicepresedintii PNL Florin Citu si Dan Vilceanu, si presedintele Comisiei juridice a PNL, deputatul PNL Ioan Cupsa.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22