Pe aceeași temă
Peste 136 de kilograme de heroină au fost capturate de vameșii moldoveni, în noaptea de 8 spre 9 august, la punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați, relateaza Agerpres.
Este cea mai mare cantitate de heroină depistată la frontiera Republicii Moldova, valoarea acesteia pe piața neagră fiind de aproximativ 10-20 de milioane de euro, a declarat șeful departamentului de aplicare a legii din cadrul Serviciului Vamal, Iurie Ceban.
Cantitatea de heroină, repartizată în 253 de pachete, a fost depistată într-un camion frigorific care traversa Republica Moldova, venind din Ucraina și îndreptându-se spre Bulgaria. Conform actelor de însoțire, camionul transporta teracotă. Drogurile proveneau din Turcia și erau destinate pieței din Europa, unde un gram de heroină este vândut cu 150 de euro.
Șoferul camionului a fost reținut pe un termen de 72 de ore, urmând ca procurorii să solicite miercuri arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Oamenii legii suspectează că este vorba despre o rețea internațională specializată în trafic de droguri, fiind identificați mai mulți membri din diferite țări din Europa și Asia.