Pe aceeași temă
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț a raportat 167 de cazuri confirmate de Covid-19 atât la angajați, cât și la beneficiarii Centrului pentru recuperarea şi reabilitarea persoanelor cu handicap (CRRPH) Păstrăveni, potrivit Agerpres.
Beneficiarii cu forme uşoare sau asimptomatici sunt trataţi în centru. „Salariaţii COVID-19 pozitivi, aflaţi în izolare preventivă la domiciliu, au fost internaţi, iar familiile au fost plasate în izolare la domiciliu”, precizează conducerea DSP Neamţ.
„Ca urmare a consultărilor dintre şefii DGASPC, ai Centrului Păstrăveni şi medicii specialişti s-a stabilit ca salariaţii care ar fi trebuit să încheie perioada de izolare la locul de muncă să rămână în continuare în activitate, iar cei din prima tură care au primit rezultatele negative să vină la lucru, de asemenea”, menţionează DGASPC Neamţ.
Şi la Centrul pentru copii cu dizabilităţi „Sancta Maria” Piatra-Neamţ sunt înregistrate 6 cazuri de COVID-19 la salariaţi şi 13 la tinerii aflaţi în instituţie.
„Personalul a fost internat în spital în vederea izolării şi tratării. Tinerii, asimptomatici, au fost izolaţi în cadrul centrului, într-un pavilion separat, au fost evaluaţi de către medici infecţionişti şi sunt monitorizaţi de către personalul de specialitate al centrului”, a declarat conducerea DSP Neamţ.
Au fost recoltate probe din 21 de cămine de bătrâni publice şi private, de la 245 angajaţi şi beneficiari.
Testarea acestora trebuia efectuată de 2 ori pe lună, la începutul fiecărei perioade de izolare preventive la locul de muncă.
Pentru 4 angajaţi şi 11 rezidenţi ai unui centru privat din Almaş s-a confirmat infectarea cu COVID-19. Persoanele au fost internate în spital în vederea izolării şi tratării.