18 persoane și două firme, trimise în judecată pentru fraudă cu fonduri UE de 1,5 mil.€

Dora Vulcan | 04.01.2018

Optsprezece persoane şi două societăţi comerciale au fost trimise în judecată de procurorii DNA într-un dosar privind obţinerea nelegală de fonduri europene pentru construirea unor ferme de porci, în sumă de peste 1,5 milioane euro, respectiv evaziune fiscală, cu un prejudiciu de peste 800.000 lei.

Pe aceeași temă

 

 

Printre cei deferiţi justiţiei se numără Liviu Bălănici, reprezentant în fapt al societăţii Pandora Impex SRL; Cristina Bălănici, asociat în cadrul aceleiaşi firme; Sergiu-Constantin Vizitiu şi Monica-Maria Rabei, ambii reprezentanţi ai societăţii Urbis Design SRL, mai mulţi reprezentanţi ai altor firme, managerul de proiect, un economist, preşedintele unei cooperative agricole, un inculpat în lipsă - Gabriel Nicolau, dar şi cele două firme menţionate, transmite biroul de presă al DNA.

 

Procurorii spun că, la data de 29 aprilie 2011, societatea Pandora Impex SRL a solicitat, iar la data de 1 februarie 2012 a încheiat un contract de finanţare nerambursabilă, din fonduri europene, pentru implementarea unui proiect de construire a unei ferme de creştere a porcilor, în localitatea Andrieşeni din judeţul Iaşi, în sprijinul cererii de finanţare fiind depuse mai multe documente/declaraţii ce nu reflectă realitatea, inexacte.

 

Prin contractul respectiv, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit se angaja să acorde firmei în cauză o finanţare nerambursabilă de maxim 3.392.362 lei, echivalentul a maxim 779.316 euro.

 

"În perioada 19 aprilie - 7 mai 2013, societatea Pandora Impex SRL a simulat o procedură de selecţie de oferte pentru alegerea unei firme căreia urma să îi atribuie contractul de execuţie a fermei de creştere a porcilor. În cadrul acestei proceduri, formal au fost depuse 3 oferte. Aceste oferte au fost întocmite, cu ştiinţa reprezentantului de fapt al Pandora Impex SRL, inculpatul Bălănici Liviu, într-o manieră frauduloasă, astfel încât să fie declarată câştigătoare firma al cărei reprezentant legal, inculpatul Ionescu Ioan Cristinel, se afla în relaţii de prietenie cu inculpatul Bălănici Liviu. În virtutea contractului de execuţie lucrări, firma câştigătoare se angaja faţă de Pandora Impex SRL să execute lucrări pentru proiectul cu titlul 'Construire fermă zootehnică creştere porci în localitatea Andrieşeni din judeţul Iaşi', în schimbul sumei de 5.312.187 lei, fără TVA. Anterior, într-o manieră frauduloasă similară, în perioada 27 iunie - 10 iulie 2012, Pandora Impex SRL simulase o 'selecţie' de oferte prin care atribuise unei alte firme contractul de consultanţă pentru managementul investiţiei, în valoare de 187.000 lei, fără TVA", arată DNA.

 

Cererile de plată s-au bazat pe aceste documente, precum şi pe alte înscrisuri neconforme realităţii, inexacte. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a decontat în beneficiul societăţii Pandora Impex SRL cheltuieli în sumă totală de 3.383.047,75 lei, în patru tranşe, spun anchetatorii.

 

Pe de altă parte, la data de 29 aprilie 2011, societatea Urbis Design SRL a solicitat, iar la data de 10 februarie 2012 a încheiat un contract de finanţare nerambursabilă, din fonduri europene, pentru implementarea unui proiect privind construirea unei ferme de creştere a porcilor în localitatea Andrieşeni din judeţul Iaşi pe un teren învecinat cu cel pe care cealaltă firmă intenţiona să realizeze o investiţie similară.

 

Procurorii arată că în sprijinul cererii de finanţare au fost depuse mai multe documente/declaraţii ce nu reflectă realitatea, inexacte, iar prin contractul respectiv Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit se angaja să acorde societăţii Urbis Design SRL o finanţare nerambursabilă de maxim 3.385.759 lei, echivalentul a maxim 777.799 euro.

 

"În mod similar, ca şi în primul caz, în perioada 13 aprilie - 26 aprilie 2013, societatea Urbis Design SRL a simulat o procedură de selecţie de oferte pentru alegerea unei firme căreia urma să îi atribuie contractul de execuţie a fermei de creştere a porcilor. În cadrul acestei proceduri, formal au fost depuse 3 oferte. Aceste oferte au fost întocmite, cu ştiinţa reprezentantului de drept al Urbis Design SRL, inculpata Rabei Maria Monica, într-o manieră frauduloasă, astfel încât fie declarată câştigătoare o anumită firmă. În virtutea contractului, firma 'selectată' se angaja faţă de societatea Urbis Design SRL să execute lucrări pentru proiectul de construire a fermei de porci, în schimbul sumei de 5.239.805,18 lei, fără TVA. Anterior, într-o manieră frauduloasă similară, în perioada 27 iunie - 10 iulie 2012, societatea Urbis Design SRL simulase o altă 'selecţie de oferte' prin care atribuise unei alte firme contractul de consultanţă pentru managementul investiţiei, în valoare de 187.000 lei, fără TVA. De remarcat că firma 'selectată' pentru consultanţă de Urbis Design SRL este aceeaşi cu cea aleasă de Pandora Impex SRL, iar contractul de consultanţă are exact aceeaşi valoare", se mai precizează în comunicat.

 

Potrivit anchetatorilor, cererile de plată s-au bazat pe aceste documente care justificau o corectitudine doar aparentă, precum şi pe alte acte neconforme realităţii, inexacte, iar Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a decontat în beneficiul societăţii Urbis Design cheltuieli în sumă totală de 3.345.105,58 lei, în 5 tranşe.

 

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fosta Agenţie de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 3.383.047,74 lei pentru contractul de finanţare având ca beneficiar Pandora Impex SRL şi cu suma de 3.345.105,58 lei pentru contractul de finanţare având ca beneficiar Urbis Design SRL.

 

În ceea ce priveşte infracţiunile de evaziune fiscală reţinute în cauză, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 808.265,75 lei.

 

În cauză a fost instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile aparţinând celor două firme.

 

Dosarul s-a constituit pe baza sesizărilor depuse de Departamentul pentru Luptă Antifraudă şi de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iaşi, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22