Pe aceeași temă
Principalul subiect al ediţiei din această toamnă este plecatul din ţară: „Am auzit tot mai mulţi oameni spunând «Gata, plec!», tot mai mulţi oameni spunând că visează la altă viaţă. În tonul lor se simţea lehamite şi disperare; nu mai aveau nicio speranţă de la ţara asta. Şi mai dramatic era că mulţi dintre ei chiar încercaseră, pe felia lor, s o pună pe picioare în ultimii zece ani, iar decizia asta marca un abandon“, scrie Cristian Lupşa în editorialul intitulat #dordeducă. Pe aceeaşi temă scriu Cosmin Alexandru (despre colegii săi de generaţie care au clădit organizaţii şi care acum îşi fac bagajele) şi Miruna Cugler (care, după ce a pus umărul la schimbarea metehnelor naţionale, de la nesimţire la pasivitate sau abuz birocratic, a decis să nu se întoarcă, pentru că vrea să trăiască în linişte).
Dintre celelalte articole ale DoR 4 (un număr consistent de 150 de pagini!) merită menţionate cel al Mariei Bercea, despre adăpostul de cai abandonaţi din Bucureşti, un amplu material despre Lets Do It, Romania!, scris de Gabriela Piţurlea, şi un portret al purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, realizat de Tea Teodorescu.
Comentarii 1
Emil - 11-07-2010
Nu cred ca gresesc daca emit modesta mea opinie ca un astfel de experiment a mai fost demarat acum zece (parca?) ani, de Academia Catavencu cu al lor "Deci", mai putin ingeniozitatea vizuala. Care mai tarziu a devenit "Idei in dialog". Care, din pacate, s-a inchis. Inclusiv site-ul. Sa le dorim viata lunga.
Răspunde