Şedinţa Senatului pentru REVOCAREA lui Mircea Diaconu din Parlament, SUSPENDATĂ de Crin Antonescu

Fara Autor | 22.10.2012

Pe aceeași temă

Şedinţa de plen a Senatului în care urma să se discute subiectul încetării mandatului senatorului Mircea Diaconu a fost suspendată de preşedintele acestui for, Crin Antonescu, după ce a constatat că nu a fost întrunită prezenţa minină a parlamentarilor, scrie Mediafax.


La începutul şedinţei, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a anunţat prezenţa înscrisă în liste de 63 de senatori, însă la momentul votului pentru aprobarea ordinii de zi au fost înregistraţi prezenţi doar 51 de senatori.

"Constatarea este că, în ciuda cifrelor comunicate, nu avem cvorum şi, dacă nu avem cvorum, există fie soluţia nemiloasă a întreruperii lucrărilor pe dată, fie un apel nominal", a anunţat Antonescu.

Ulterior, niciun lider de grup parlamentar nu a solicitat efectuarea apelului nominal pentru constatarea numărului de senatori prezenţi.

"Nimeni nu cere apel nominal, preşedintele constată şi suspendă şedinţa sau declară eşuată încercarea de a porni o şedinţă", a mai afirmat preşedintele Senatului.

Pe ordinea de zi a şedinţei de luni figura la punctul doi pe ordinea de zi situaţia senatorului PNL Mircea Diaconu, pentru care ANI a solicitat constatarea încetării mandatului ca urmare a deciziei ÎCCJ.

 

Cazul Diaconu

Membrii Comisiei juridice a Senatului au decis, marţi, în unanimitate, să-şi păstreze punctul de vedere anterior prin care apreciau că plenul acestei Camere legislative este îndreptăţit să se pronunţe asupra unei eventuale stări de incompatibilitate a senatorului liberal Mircea Diaconu.

Această comisie a analizat o solicitare a senatorului liberal, adresată conducerii Senatului, prin care acesta cerea amânarea discuţiilor legate de incompatibilitatea sa până la soluţionarea contestaţiei în anulare făcute de el împotriva deciziei ICCJ, al cărei termen de judecată este 10 aprilie 2013.

Senatorul PNL Mircea Diaconu a depus la Biroul Permanent al Senatului un certificat tip grefă prin care se arată că parlamentarul a formulat o contestaţie în anulare împotriva sentinţei civile date de ICCJ în data de 19 iunie 2012, hotărâre irevocabilă, prin care acesta a fost declarat incompatibil deoarece a fost simultan senator şi director al Teatrului Nottara.

El a cerut conducerii Senatului amânarea oricăror discuţii sau măsuri referitoare la punerea în aplicare a incompatibilităţii stabilite de ANI până la soluţionarea căii de atac.

Potrivit legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22