[ 50 ] Curtea Constitutionala a dat doua decizii diferite la legea Rompetrol (21 noiembrie 2013)

Fara Autor | 06.12.2013

Pe aceeași temă

„Ca să se înţeleagă o dată şi pentru totdeauna: cei de la CCR au dat două decizii, una motivată, una nemotivată, se aşteaptă cea de-a doua motivare. Prima dădea dreptate Guvernului prin acţiunea pe care a întreprins-o, a doua nu da dreptate, Curtea e inconsecventa”

Curtea Constitutionale a fost sesizata de doua ori pe Legea Rompetrol,  prima oara de catre PDL in 21 mai si a doua oara de Traian Basescu in 24 septembrie,  pe doua spete total diferite. Prima oara, legea Rompetrol a fost declarata constitutionala, a doua oara neconstitutionala

Sesizarea presedintelui: două părţi stabilesc constituirea unui fond de investiţii kazah-român, sub forma unei societăţi cu structura acţionariatului 80% The Rompetrol Group şi 20% statul român, care va investi în proiecte din domeniul energetic. "Aşadar, legea supusă reexaminării are un caracter individual ea fiind concepută nu pentru aplicarea ei la un număr nedeterminat de cazuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit expres pentru realizarea tranzacţiei cu The Rompetrol Group N.V., o societate cu sediul în Strawinskylaan 807, Amsterdam, Olanda”, spune presedintele in sesizare.


Seizarea PDL: sunt considerate motiv de neconstituţionalitate prevederile unei clauze din memorandum care spune că "toate procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care sunt legate, direct sau indirect de litigiu (inclusiv litigiul), să fie stinse în mod irevocabil, fără judecarea pe fond şi imediat ulterior stingerii acestor litigii". De asemenea, democrat-liberalii au reclamat sechestrul instituit de Autoritatea Naţională pentru Administrarea Fiscală asupra activelor RRC şi titlul de executare silită din data de 17 noiembrie 2010, cerând să fie revocate şi ridicate.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22