Pe aceeași temă
După ce miercurea trecută în spațiul respectiv era publicat un articol ce a dat apă la moară unor poziții vehemente în Ucraina (amănunte aici), în cursul zilei de vineri a apărut tot pe „Blogurile Adevărul” un articol semnat de Alexandru Muraru. Acesta nu este oricine, ci președintele unei instituții publice importante, Institutul Național al Patrimoniului, şi frate geamăn cu Andrei Muraru, șeful Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Alexandru Muraru este fost consilier al lui Tudor Chiuariu, membru al PNL Iași și un apropiat al lui Relu Fenechiu. Deși deține, cum am arătat, o poziție publică importantă, Alexandru Muraru nu ezită să se dezlănțuie violent într-un pasaj din articolul publicat în „Adevărul” împotriva președintei Înaltei Curți, Livia Stanciu (foto)! Supărat pentru recenta condamnare a fostului său şef, senatorul Chiuariu, Muraru o numeşte pe şefa Înaltei Curţi „procuror ceaușist” (sintagmă des utilizată la Antena 3, dar în cazul Monicăi Macovei).
Prezentam cateva fragmente din articolul publicat de Adevarul:
„Un procuror ceauşist, cu o carieră insipidă, un ţuţer politico-juridic perfect”, scrie Alexandru Muraru despre președinta Înaltei Curți, care a condus Completul care l-a condamnat la închisoare cu suspendare pe Chiuariu. „Să conduci cea mai înaltă instanţă din România, fiind un mediocru academic care nu stăpâneşte nici măcar o limbă străină – mi se pare incalificabil. Nu mai întrebaţi despre consultarea jurisprudenţei franceze, anglo-saxone sau germane în cazuri de corupţie ale înalţilor demnitari: răspunsul este implicit. În faţa ei (căci ea a fost preşedintele completului care l-a condamnat), un tânăr precum Chiuariu e un inamic de moarte, un om care a răscolit sistemul, un om care a construit instituţii europene, un om cu doctorat magna cum laude acordat de cei mai calificaţi profesori de drept penal din România, un avocat care a pledat în faţa Curţii de Justiţie a UE. Livia Stanciu nu are niciun interes de a vedea urcând în sistem oameni precum Chiuariu şi are la dispoziţie toate instrumentele pentru a împiedica pe oricine. Un mesaj că un fost ministru, chiar al justiţiei, o păţeşte dacă are curajul să spună ce e greşit în Sistem şi cine anume îl patronează”, mai scrie Alexandru Muraru (foto dreapta) în articolul publicat pe blogul „Adevărul”.