Șeful ANI îl acuză pe președintele Senatului, Crin Antonescu, de presiuni politice

Fara Autor | 08.02.2013

Pe aceeași temă

Șeful ANI, Horia Georgescu, spune că președintele senatului face presiuni politice asupra lui, transmite B1.ro.

Horia Georgescu a scris pe un site de socializare că tot mai multe voci din PNL fac presiuni la deciziile de incompatibilitate pe care Agenția Națională de Integritate le ia în cazul parlamentarilor.



Crin Antonescu, a declarat, joi, că pe lângă Statutul parlamentarilor ar trebui ca şi legea privind funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate să fie "clarificată".

Președintele PNL a declarat că ANI ar trebui să aibă atribuții în a se sesiza cu privire la o posibilă încălcare a legii, de a cerceta conflicte de interese sau situaţii de incompatibilitate, dar că regimul ANI nu trebuie să-l depăşească pe cel al Parchetului, deoarece Agenţia nu este instanţă judecătorească.

"Nu putem face din ANI o structură administrativă care nu aparţine puterii judecătoreşti. Nu putem face ceva care este mai mult ca Parchetul şi care ţine loc de instanţă. ANI nu este instanţă judecătorească", a declarat Crin Antonescu.

Joi, parlamentarii PNL au contestat articolul introdus în Statut potrivit căruia calitatea de deputat sau de senator încetează la data rămânerii definitive prin necontestare în instanţă a raportului ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea.

Liderii USL Valeriu Zgonea și Puiu Hașotti au avut un schimb de replici dure din cauza lui Tudor Chiuariu, pe seama modificărilor la statutul parlamentarilor.

Drept urmare, în urma dezbaterilor contradictorii, statutul a fost retrimis la comisie, iar liberalii s-au adunat în biroul lui Crin Antonescu să lămurească problemele interne.

Sursa: B1.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22