Pe aceeași temă
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că România pierde 150 de milioane de lei pe lună ca urmare a faptului că preşedintele Traian Băsescu refuză să semneze Memorandumul cu FMI, banii reprezentând cei 10% în plus pentru cofinanţare de la UE.
"Singurul efect direct pe care îl avem este pierderea acelui top-up, acel 10% în plus pe care îl primim ca şi cofinanţare de la UE. Practic, e vorba de 1,7 miliarde de lei pe an, deci 150 de milioane lei pe lună, deci 30-35 de milioane de Euro pe care îi piedem în fiecare lună de la Comisia Europeană, pentru că în loc de 95% cofinanţare primim doar 85%. Deci, dacă vreţi, primul calcul al acestei supărări a preşedintelui - 150 milioane de lei pe lună pe care îi pierdem de la Comisia Europeană".
Top-up de zece procente nu poate fi anulat decât dacă se anulează acordul dintre Fond şi Uniunea Europeană, pe de o parte, şi România, pe de altă parte.