Pe aceeași temă
Suma totală a valorii celor 469 de proiecte este de 7,36 miliarde de lei. Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI) dublează Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). ambele fiind finanțate exclusiv de la bugetul de stat, care nu pune probleme de verificare a folosirii banilor, așa cum e în cazul fondurilor europene nerambursabile.
Topul consiliilor județene care primesc cele mai mari sume sunt, fără excepție, deținute de PSD:
Consiliul Județean Neamț, condus de Ionel Arsene - 521,9 milioane de lei pentru ”Proiect integrat modernizare, consolidare și reabilitare drumuri și poduri județene, obiective ce asigură conectarea la rețeaua TEN-T județul Neamț”.
Consiliul Județean Maramureș, condus de baronul PSD Gabriel Zetea - 102 milioane de lei pentru ”Covoare asfaltice pe rețeaua de drumuri județene”
Consiliul Județean Dolj, condus de baronul PSD Ion Prioteasa - 62,4 milioane de lei pentru ”lucrări de întreținere pe DJ641, limită județ Olt-Albești (DN65F)”
Topul primăriilor, deținute tot de PSD:
Snagov (Ilfov), condus de Marian Oancea - 172 de milioane de lei pentru extinderea rețelei de canalizare și mărire capacitate stație epurare și extindere rețea alimentare cu apă potabilă, foraje puțuri și mărirea capacității stației de tratare a apei
Buzău, condus de Constantin Toma - 150 milioane de lei pentru lucrări întreținere infrastructură de transport
București, condus de Gabriela Firea - 104 milioane de lei pentru proiectul ”Penetratie și racord Splaiul Independenței-Ciurel-Autostrada București- Pitești”
Alexandria (Teleorman), condus de Victor Drăgușin - 44,6 milioane de lei, pentru lucrări de întreținere și reparații curente a infrastructurii rutiere și pietonale în municipiu
sursa G4Media