A doua săptămână de proteste la Mechel Câmpia Turzii: Peste 50 de foşti angajaţi cer plata salariilor compensatorii

Fara Autor | 11.03.2013

Pe aceeași temă

Peste 50 de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii au reluat protestele, luni dimineaţă, în faţa combinatului, cerând plata salariilor compensatorii.

Protestatarii s-au adunat, luni, în jurul orei 9.00, în faţa combinatului Mechel Câmpia Turzii, având pancarte pe care scrie "No job, no money, no problem?", "Fără bani, fără viitor, trăim din mila lor".

Ei fluieră şi scandează "Pe Valea Arieşului, ca pe Valea Jiului" şi "Vrem banii noştri, nu faceţi pe proştii".

Fostul lider de sindicat de la Laminorul 2 Dorin Vâţă a declarat luni că speră ca la protest să fie prezenţi măcar jumătate din cei peste 700 de disponibilizaţi de la Mechel Câmpia Turzii.

"Sper să ne strângem începând de azi, în fiecare zi, până vineri, măcar 300 – 400 de foşti angajaţi, să venim jumătate dacă nu toţi cei care am fost disponibilizaţi. Vrem banii noştri la care avem dreptul, cele trei plăţi compensatorii, nu dorim altceva”, a spus Vâţă.

Protestul este autorizat între orele 9.00 – 12.00.

Angajaţii disponibilizaţi de la Mechel Câmpia Turzii au protestat şi pe parcursul săptămânii trecute faţă de neacordarea salariilor compensatorii.

Oamenii au decis să reia protestele şi în această săptămână după ce conducerea Mechel Câmpia Turzii a propus plata eşalonată pe trei luni a salariilor compensatorii şi ca foştii angajaţi să taie utilaje casate pentru a le vinde la fier vechi pentru banii aferenţi acelor plăţi, disponibilizaţii fiind nemulţumiţi de această soluţie.

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, declara că noul acţionar al Mechel are intenţii bune şi face toate demersurile pentru achitarea celor trei salarii compensatorii foştilor angajaţi de la Câmpia Turzii, însă are conturile blocate.

De asemenea, prefectul de Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, afirma, la finalul unei întâlniri cu reprezentanţii noului acţionar al Mechel, că aceştia au dat asigurări că până în 15 martie vor încerca să plătească salariile compensatorii angajaţilor disponibilizaţi de la Câmpia Turzii.

Începând din iunie 2012, la Mechel Câmpia Turzii au fost disponibilizate colectiv, în mai multe etape, aproximativ 1.700 de persoane, astfel că au mai rămas în jur de 300 de angajaţi la secţia de Trăgătorie.

Grupul rus Mechel a vândut recent, pentru preţul simbolic de 230 de lei (52 euro), combinatele metalurgice pe care le deţinea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22