A fost clasat dosarul în care era cercetat modul în care Tudorel Toader a devenit notar

Redactia | 01.10.2018

Parchetul General a clasat dosarul în care a fost verificat modul în care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut Uniunii Notarilor Publici să propună numirea sa în funcţia de notar.

Pe aceeași temă

 

 

Dosarul a fost închis în baza art. 16, lit.b) din Codul de procedură penală: "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege", a transmis biroul de presă al Parchetului General agenției Agerpres. 

 

Dosarul a fost deschis în luna septembrie, în urma unui denunţ depus pe numele ministrului Justiţiei, fiind începută atunci urmărirea penală in rem pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi folosire a funcţiei pentru favorizarea unei persoane.

 

Ulterior, Tudorel Toader a declarat că a făcut solicitarea de a deveni notar public în baza Legii Curţii Constituţionale, care prevede că un fost judecător constituţional poate activa ca notar sau avocat fără examen.

 

"Adevărat este că am făcut solicitare de a deveni notar public. În ce bază am făcut solicitarea? În baza legii. Care lege? Legea Curţii Constituţionale, care spune că la încheierea mandatului pentru care a fost numit judecător constituţional, la cerere, fostul judecător se poate face notar sau avocat, evident definitiv, fără examen. Prin urmare, solicitarea către Uniunea Notarilor am făcut-o în baza legii, a acestui articol 69 alineat 4 dintr-o Lege 168 care modifică Legea 47/1992 a Curţii Constituţionale. Am solicitat în acelaşi timp dobândirea calităţii de notar public, în acelaşi timp, repet, şi suspendarea din funcţie; permite legea, legea notarilor, pentru că altfel aş fi intrat în incompatibilitate", spunea atunci Tudorel Toader.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22