Pe aceeași temă
Nelson Mandela, fostul preşedinte sud-african avea 95 de ani. Anunţul a fost făcut de preşedintele Jacob Zuma, potrivit BBC News.
A fost primul preşedinte de culoare sud-african. A încetat din viaţă, joi, a murit la domiciliul său din Johannesburg, după o lungă luptă cu boala, el fiind internat în spital, timp de mai multe luni, dincauza recidivei unei infecţii pulmonare.
După ce a fost externat, preşedinţia din Africa de Sud a descris, în mod repetat, starea lui Nelson Mandela ca fiind critică, dar stabilă.
"Mandela s-a stins.Naţiunea noastră a pierdut cel mai mare fiul său. Oamenii noştri au pierdut un tată”, a declarat preşedintele Jacob Zuma, joi seara.
"Scumpul nostru Madiba va avea funeralii de stat. Drapelul va fi coborât în bernă începând de vineri şi până la înmormântare", a adăugat el.
Mandela a fost unul dintre cei mai respectati oameni de stat din lume. A fost lider al luptei persoanelor de culoare împotriva regimului rasist care se străduia să instituţionalizeze segregaţia în Africa de Sud.
A petrecut 27 de ani în detenţie, în perioada 1964-1990. Din închisoare, el a devenit simbolul oprimării poporului său.
Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut la 18 iulie 1918 în satul Mvezo, în Transkei (sud-est), în clanul regal Thembu al etniei xhosa, potrivit CNN.
Mandela s-a implicat în politica anti-colonialistă, devenind membru al Congresului Naţional African şi fiind unul dintre întemeietorii African Naţional Congress Youth League, organizaţia de tineret a partidului.
Anul 1948 a marcat venirea la putere a Partidului Naţional, care a început aplicarea apartheidului. Mandela a câştigat notorietate în 1952, în cadrul aşa-numitei Defiance Campaign against Unjust Laws (Campania de nerespectare a legilor injuste), o iniţiativă paşnică de nesupunere civilă, potrivit Hotnews.ro.
A fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1993 şi a fost ales primul presedinte de culoare al Africii de Sud în 1994. El a demisionat după cinci ani de mandat.
Din 2004, de când s-a retras oficial, Nelson Mandela a fost văzut rareori în public.Cu toate acestea, el a avut parte de un loc special în inima poporului său dar a fost foarte respectat în întreaga lume. Mandela a devenit un simbol pentru lumea întreagă.
În 1953, a devenit conducătorul organizaţiei partidului în regiunea Transvaal, funcţie în care a supervizat conferinţa Congress of the People din 1955, în cadrul căreia s-a format o coaliţie de partide opuse apartheidului, cu ANC-ul în frunte. Lucrând între timp că avocat, a fost arestat de mai multe ori pentru incitare la revoltă. Alături de conducerea partidului, a fost judecat între 1956 şi 1961 pentru trădare, însă nu a fost condamnat.
Deşi fusese iniţial un adept al opoziţiei paşnice, şi-a revizuit poziţia, devenind cofondator Umkhonto we Sizwe, facţiunea armată a Congresului Naţional African, care este responsabilă pentru un număr de atacuri cu bombă împotrivă guvernului. Arestat în 1962, a fost condamnat pe viaţă la 12 iunie 1964, fiind eliberat după 27 de ani de închisoare, la 11 februarie 1990, în urmă unei campanii internaţionale de lobby pentru cauza să.
Ulterior, a devenit preşedinte al Congresului Naţional African (ANC) şi şi-a publicat autobiografia. A condus negocieri cu preşedintele în funcţie F.W. de Klerk pentru abolirea apartheid-ului şi organizarea alegerilor mulţi-rasiale libere în 1994, pe care le-a câştigat, devenind primul preşedinte de culoare în Africa de Sud.
Mai mulţi oficiali au trecut, joi seara, pe la locuinţa lui Nelson Mandela, pentru a-şi exprima condoleanţe.
Liderul sud-african era îngrijit la domiciliu de 22 de medici din Johannesburg începând cu 1 septembrie, după ce a fost spitalizat timp de trei luni din cauza unei infecţii pulmonare şi probabil complicaţii multiple.