Pe aceeași temă
Preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, a murit duminică, la 74 de ani, la locuinţa sa din Bucureşti, în urma unei îndelungi suferinţe, transmite Agerpres.
Născut pe 22 septembrie 1943, Ionel Valentin Vlad, a urmat cursurile Liceului "I.L. Caragiale" din Bucureşti, apoi pe cele ale Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii. De profesie inginer electronist, ionel Valentin Vlad s-a specializat în domeniul laserelor şi holografiei, aprofundând acest domeniu la Universitatea Paris VI. Şi-a susţinut teza de doctorat "Metode de prelucrare a informaţiei în holografia convenţională şi în timp real" sub coordonarea celebrului profesor Gheorghe Cartianu şi a obţinut titlul de doctor inginer.
A fost, vreme de peste 50 de ani, cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor de la Măgurele, unde a înfiinţat şi condus Laboratorul de Holografie din cadrul Secţiei Lasere.
Între anii 1968-1980, a fost asistent şi şef de lucrări la Institutul Politehnic din Bucureşti, iar din anul 1990, profesor la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti. Concomitent a fost şef adjunct al secţiei laseri din cadrul Institutului Central de Fizică (1977-1989), şef al laboratorului de holografie şi optică neliniară la Institutul de Fizică Atomică (din 1990). A fost cercetător ştiinţific principal I, la Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei.
A fost autorul, singur sau împreună cu alţii, al unor realizări remarcabile: punerea în funcţiune a primului laser cu mediu activ solid din România (1968), realizarea primelor holograme profesionale din ţară (1970), a sistemelor de prelucrare digitală a imaginilor date de instrumente optice (1982-1987).
A conferenţiat în Elveţia, Germania şi Japonia, Mexic, Rusia şi a scris peste 60 de lucrări, între care ''Introducere în holografie'' (1973), ''Prelucrarea optică a informaţiei'' (1976).
Ionel Valentin Vlad a fost redactor-şef adjunct al revistei ''Romanian Reports in Physics'', membru al Societăţii române de fizică, Societăţii germane de fizică şi Societăţii europene de fizică. Din 1991, a fost membru corespondent al Academiei Române, iar din 2009, membru titular. La 8 aprilie 2014, a fost ales preşedinte al Academiei Române.
A fost distins cu Premiul "T.Vuia" al Academiei Române (1978); ales ''Felow of the Optical Society of America" (1978); ales ''Fellow of The Institute of Physics'', Londra (1999); ales Membru Senior Asociat al Centrului Internaţional de Fizică Teoretică, Trieste (2003); ales Membru în ''Academia Europaea'', la a 17-a Conferinţă Anuală (Anul Einstein) de la Berlin-Potsdam (2005); distins cu Premiul ''Galileo Galilei'' de Comisia Internaţională de Optică, parte a Uniunii Internaţionale de Fizică Pură şi Aplicată, la Congresul al 20-lea (2005); ales ''Fellow of The International Society for Optical Engineering'' (S.U.A., 2007).
În 2008, a fost decorat cu Ordinul Naţional ''Serviciul Credincios'' în grad de Cavaler.
Vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 2010-2014, a fost ales preşedinte al acestui for în Adunarea Generală din 3 aprilie 2014.
Ca preşedinte al Academiei Române, timp de 3 ani şi 8 luni, şi-a dorit ca Academia Română, cel mai înalt for cultural şi ştiinţific al României, să rămână întotdeauna un bun sfătuitor şi să aducă speranţă oamenilor. Membrii Academiei Române sunt profund îndureraţi! Dumnezeul să-l primească în lumină şi să-l odihnească în pace!", se mai arată în comunicatul Biroului de presă al Academiei Române.
Va fi fi înmormântat joi, la Cimitirul Belu. Sicriul cu trupul neînsufleţit al acestuia va fi depus la sediu