Pe aceeași temă
Amos Oz, unul dintre cei mai importanţi prozatori şi eseişti israelieni, s-a născut la Ierusalim în 1939, într-o familie de cărturari şi profesori, originară din Polonia şi Rusia. Figura tutelară a familiei, aşa cum apare în cunoscutul său roman autobiografic de mai târziu, Poveste despre dragoste şi întuneric, este fratele bunicului patern, profesorul doctor Joseph Klausner. Venit în Palestina la începutul secolului trecut, acesta va ajunge pe culmile recunoaşterii sociale şi intelectuale – o stradă din Ierusalim îi poartă numele, în timp ce scrierile lui sunt de referinţă în bibliografia iudaismului. Părinţii lui Amos vor avea însă un alt destin: tatăl lui, Yehuda Arieh Klausner, deşi studiase literatura şi istoria în Polonia, cunoştea 17 limbi şi avea o cultură vastă, va rămâne în umbra unchiului său, fiind nevoit să accepte un post modest de bibliotecar, în timp ce mama lui, Fania, o femeie la fel de cultivată, de o sensibilitate aparte, purtând în suflet nostalgia Europei, va ceda în faţa greutăţilor şi a lipsurilor vieţii de emigrant şi se va sinucide când Amos împlinea vârsta de 12 ani.
În 1954, la 15 ani, adolescentul fragil şi crescut printre cărţi se răzvrăteşte împotriva tatălui şi părăseşte Ierusalimul. Se stabileşte în kibbutzul Hulda, unde îşi va schimba numele de familie, devenind Amos Oz. La doar 20 de ani i se publică primele povestiri în revista literară Keshet, cu puţin timp înainte de a fi trimis de colectivitatea kibbutzului să studieze filozofia şi literatura la Universitatea din Ierusalim. În 1967 luptă în Războiul de Şase Zile, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur.
După absolvirea Facultăţii de Filozofie a Universităţii Ebraice din Ierusalim revine în kibbutz, unde practică agricultura şi predă la liceul local timp de 25 de ani, până în 1986, când se mută împreună cu soţia şi fiul său în oraşul Arad, pe ţărmul Mării Moarte.
De-a lungul timpului Amos Oz a fost invitat al unor prestigioase instituţii de învăţământ superior precum Colegiul St. Cross, Oxford (1969–1970), Universitatea Ebraică din Ierusalim (1975, 1990) şi Colegiul Colorado Springs (1984–1985) din S.U.A. Din 1987, Amos Oz predă literatura ebraică la Universitatea Ben Gurion din Beer Sheva.
În 1991 Amos Oz devine membru al Academiei de Limbă Ebraică din Israel.
Scriitorului israelian i-au fost acordate până în prezent zece titluri Doctor Honoris Causa din partea: Hebrew Union College – Cincinnati, Ohio şi Ierusalem (1988), Colegiul Western New England din Springfield, S.U.A. (1988), Universitatea din Tel Aviv, Israel (1992), Universitatea Brandeis, S.U.A. (1998), Seminarul Teologic Evreiesc din New York, S.U.A. (2006), Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel (2006), Institutul Weizmann din Rehovot, Israel (2006), Universitatea din Anvers, Belgia (2008), Universitatea pentru Străini din Siena, Italia (2010), Universitatea din Melbourne, Australia (2011).
Din 1965 până în prezent Amos Oz a publicat 35 de cărţi, dintre care 13 romane, patru volume de povestiri şi nuvele, cărţi pentru copii şi nouă volume care cuprind eseuri şi articole.
Primul său volum de povestiri, Acolo unde urlă şacalii, apare în 1965, fiind urmat de romanul Altundeva poate (1966). După succesul romanului Soţul meu, Michael din 1968, Amos Oz continuă să publice cărţi de ficţiune: Până la moarte (1971), Atinge apa, atinge vântul (1973), Dealul Sfatului Nelegiuit (1976), Soumchi (1978), Odihnă desăvârşită (1982; Humanitas Fiction, 2011), Cutia neagră (1987; Humanitas Fiction, 2012), Să cunoşti o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunţi: noapte (1994; Humanitas Fiction, 2010), Pantera din subterană (1995), Aceeaşi mare (1999), Poveste despre dragoste şi întuneric (2002; Humanitas Fiction, 2008, 2009, 2011), Deodată în adâncul pădurii (2005; Humanitas, 2010), Rime despre viaţă şi moarte (2007; Humanitas Fiction, 2009, 2011), Scene de viaţă campestră (2009; Humanitas Fiction, 2011). Volumele de eseuri politice şi literare ale lui Amos Oz au fost traduse în multe ţări, cel mai cunoscut fiind Cum să lecuieşti un fanatic, publicat în 2002 (Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2011).
Editura Humanitas Fiction i-a dedicat lui Amos Oz o serie de autor, în care au apărut Rime despre viaţă şi moarte, Poveste despre dragoste şi întuneric, Cum să lecuieşti un fanatic, Scene de viaţă campestră, Odihnă desăvârşită şi Cutia neagră, urmând să fie publicate Soţul meu, Michael, Dealul Sfatului Nelegiuit, Pantera din subterană şi Soumchi. De asemenea, în colecţia „Raftul Denisei“, Humanitas Fiction, a apărut Să nu pronunţi: noapte, iar Deodată în adâncul pădurii – în colecţia „Cartea de pe noptieră“, Humanitas. În limba română au mai fost traduse: Să cunoşti o femeie şi Fima.
Cărţile lui Amos Oz au fost traduse în 42 de limbi, în 43 de ţări.
Printre numeroasele distincţii primite de Amos Oz se numără:
· Premiul Holon Municipial, 1965, Israel, pentru volumul Acolo unde urlă şacalii;
· Premiul Brener, Israel, 1976, pentru Dealul Sfatului Nelegiuit;
· Premiul pentru Literaturã pentru Copii Ze’ev, Israel, 1978, pentru Soumchi;
· Premiul pentru Literaturã pentru Copii „Hans Christian Andersen“, Danemarca, 1978, pentru Soumchi;
· Premiul Bernstein, Israel, 1983, pentru Odihnã desãvârºitã;
· Ordinul Artelor şi Literelor, în rang de Ofiţer,1984, Franţa;
· Scriitorul Anului, premiu acordat de The Lotos Club, New York, 1985;
· Premiul Bialik, Israel, 1986;
· Premiul Femina Étranger, Franţa, 1988, pentru romanul Cutia neagră;
· Premiul Wingate, Marea Britanie, 1988, pentru romanul Cutia neagră;
· Premiul Păcii, Germania, 1992, acordat la Târgul de carte de la Frankfurt;
· Premiul pentru Literaturã pentru Copii Luchs, Bremen/Germania, 1993, pentru Soumchi;
· Premiul pentru Literaturã pentru Copii Hamoré, Franþa, 1993, pentru Soumchi;
· Premiul Maurice A. Stiller, Universitatea Ebraicã din Baltimore, Maryland, S.U.A., 1994;
· Distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunea de Onoare, acordată de Jacques Chirac, 1997;
· Premiul Blue Cobra, Elveţia, 1997, pentru Pantera din subterană;
· Premiul Israel pentru Literatură, 1998;
· Premiul Freedom of Expression acordat de Uniunea Scriitorilor Norvegieni, 2002;
· Premiul Der Geschwister Korn-und-Gerstenmann-Stiftung, Germania, 2003;
· Premiul France Culture, 2004, pentru Poveste despre dragoste ºi întuneric;
· Marele Premiu Ovidius al Festivalului Internaţional „Zile şi nopţi de literatură“ al Uniunii Scriitorilor din România, 2004;
· Premiul Catalonia, Spania, 2004, pentru Poveste despre dragoste ºi întuneric;
· Premiul Die Welt, Germania, 2004, pentru Poveste despre dragoste ºi întuneric;
· Premiul „Viajes Con Cuaderno“, Spania, 2004;
· Premiul Sandro Onofri, Roma, Italia, 2004, pentru Poveste despre dragoste ºi întuneric;
· Premiul Bruno Kreisky, Viena, Austria, 2005, pentru Poveste despre dragoste ºi întuneric;
· Premiul KORET, S.U.A., 2005, pentru Poveste despre dragoste ºi întuneric;
· Premiul Goethe, Germania, 2005, pentru Poveste despre dragoste ºi întuneric;
· Premiul Wingate, Londra, Marea Britanie, 2005, pentru Poveste despre dragoste ºi întuneric;
· Premiul S.Y. Agnon, Ierusalim, 2006, pentru Poveste despre dragoste ºi întuneric;
· Premiul Europa, Berlin, Germania, 2006;
· Premiul Corine, Germania, 2006;
· Distincţia Crucea de Onoare a Republicii Federale Germania, 2007;
· Premiul Grinzane Cavour, Italia, 2007;
· Premiul Prince of Asturias, Spania, 2007;
· Premiul Dan David al Universităţii din Tel Aviv, 2008;
· Premiul Primo Levi, Italia, 2008;
· Premiul Ulysses, Genova, Italia, 2008;
· Premiul Heinrich Heine, Germania, 2008;
· Premiul Jonas Weiss, Suedia, 2009;
· Premiul Siegfried Unseld, Germania, 2010;
· Premiul Târgului de carte de la Budapesta pentru Rime despre viaţă şi moarte, 2010;
· Premiul Cititorilor la Târgul de carte din Torino, Italia, 2010;
· Premiul Méditerranée Étranger, Franþa, 2010, pentru Scene de viaþã campestrã.
