Revenirea plagiatoarei Ramona Lile la UAV: amenințări, anonime și vânzări în pagubă

Brîndușa Armanca | 21.04.2026

Printre primele urgențe ale Ramonei Lile, revenită pe funcția de rector la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad (UAV) la 13 martie 2026, a fost schimbarea structurii Comisiei de Etică a instituției.

Pe aceeași temă

Au fost schimbați și juristul din Senat, și prorectorii. De ce atâta grabă? Publicația Critic Arad a descoperit un nou plagiat, altul decât cele șase pentru care a primit sancțiuni pe cinci ani. Volumul „Tehnici de vânzare – noțiuni fundamentale”, semnat de Ramona Lile și Eva Bâra, pus în paralel cu volumul „Economia comerțului”, semnat de Gheorghe Păcurariu și Eva Bâra, indică aproape 80 de pagini copiate și faptul că autorul Păcurariu este practic substituit de Ramona Lile. Lucrarea a fost inclusă în lista lucrărilor științifice utilă conferențiarei Lile pentru avansare în carieră. Acest caz de plagiat va trece pe la Comisia de Etică, care trebuie condusă de o persoană de încredere a doamnei rector.

Pe de altă parte, a început jocul perfid al anonimelor: necunoscutul Popescu a trimis pe e-mailul rectoratului și la Senat acuzații de plagiat referitoare la fostul rector Teodor Cilan și la Alina Zamfir, președinta Comisiei de Etică, pe cazuri deja discutate în urmă cu 10 ani, intens folosite de Lile pentru a se disculpa în prezent.

Plagiatul Ramonei Lile a fost trimis la CNECSDTI înregistrat cu nr. 5535/25.03.2026 și redirecționat spre Consiliul Național de Etică a Managementului Universitar (CNEMU). La CNEMU a ajuns și o altă sesizare, depusă de fostul rector, Teodor Cilan, dislocat prin revenirea Ramonei Lile cu o sentință bizară a Înaltei Curți. În sesizare se cere revocarea rectoriței plagiatoare pentru că „în prezent există două sesizări adresate Comisiei de Etică a Universității «Aurel Vlaicu» din Arad... una care se referă la un alt posibil act de plagiat masiv al doamnei Ramona Lile, iar a doua sesizare făcând referire la acțiuni repetate ale doamnei Ramona Lile de încălcare a Ordinului de Ministru nr. 3643 din 06.04.2021, prin participarea în diverse comisii de concurs la nivelul universității, chiar dacă avea interzis acest drept”. Sunt amintite și cele trei plângeri penale de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad depuse împotriva Ramonei Lile.

În conducerea CNEMU apare din nou Ciprian Preda, angajat la UAV ca „administrator patrimoniu”.

Procesul prin care Teodor Cilan a cerut suspendarea prin ordonanță președințială a ordinului de revocare a sa în Dosarul nr. 213/59/2026 a fost pierdut în primă instanță la Curtea de Apel Timișoara. Procesele merg mai departe prin recurs și prin judecarea pe fond.

Ramona Lile a ținut să se întâlnească pe rând cu fiecare facultate, unde a avut mai multe tipuri de discurs: lacrimi și jurăminte, amenințări că se închide sau se comasează UAV din cauza „dezastrului” managerial lăsat de fostul rector, declarația că s-a întors ca „să salveze” instituția. Ca argument, a trimis tuturor chestionare și tabele cu situația bugetului, încercuind incriminator, de exemplu, deficitul de peste 8 milioane de lei din 2025, uitând că în același tabel figura deficitul de peste 15 milioane de lei din 2023, când ea era rector.

O măsură managerială propusă în viteză Consiliului de Administrație înainte de Paște a fost vânzarea sub un milion de euro a Hotelului Akademos, locație cu un istoric încărcat. Lizica Mihuț, fost rector la UAV timp de 12 ani, a declarat presei arădene că a cumpărat imobilul cu 14 camere de la Petrom cu un milion de euro. Reamenajarea la 34 de camere, restaurant de 200 de locuri, sală de mese etc., pentru a funcționa ca hotel universitar, a dus costurile la 3,5 milioane de euro.

Ramona Lile a oferit hotelul cu contract de comodat pe 10 ani, cu minimum de condiții, organizației Citar, înființată de jurista de atunci a UAV, Geanina Ignuța, pentru a o transforma în casă de bătrâni. „Entitatea auditată nu a calculat, nu a înregistrat, nu a pretins și nu a recuperat cheltuielile de la unii utilizatori ai spațiului universitar închiriat, dat în folosință sau în administrație”, precizează raportul Curții de Conturi din noiembrie 2021, dar și într-un control ulterior din 2024. Este menționată Asociația Citar, care a inventat câteva burse pentru studenți, pentru a justifica un beneficiu adus universității. Evaluările noastre bazate pe rapoartele anuale ale casei rezidențiale pentru vârstnici Akademos arată că intră în conturile organizației între 40.000 și 50.000 de euro lunar.

Deși dubioasă, afacerea a mers netulburată până în prezent, fiindcă rectorul Cilan nu a reziliat contractul. „Am încercat să încetăm contractul amiabil, să nu ne punem rău”, ne-a declarat. Soțul pesedistei Geanina Ignuța este comisarul-șef Alin Ignuța, șeful interimar al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Arad. Pe mâna sa vor încăpea și cele trei plângeri penale împotriva Ramonei Lile, care a abuzat iresponsabil de banii instituției, așa cum arată auditul extern privitor la perioada 2020-2023.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22