Pe aceeași temă
Manifestatiile violente anti-americane continua, joi, in Afganistan, in cea de a treia zi consecutiva de proteste, soldate pana acum cu moartea a noua persoane, dupa ce exemplare ale Coranului au fost arse de soldati americani, in baza americana aeriana Bagram.
Aproximativ 1.000 de persoane au manifestat in Mihtarlam, capitala provinciei Laghman, la est de Kabul, sub deviza "Moarte Americii", informeaza AFP si Mediafax.
Manifestantii s-au adunat in fata cladirii PRT (echipa de reconstructie a NATO din care fac parte militari şi civili) locale, conform unei marturii telefonice in timpul căreia se puteau auzi focuri de arma.
Aceste izbucniri au loc dupa ce marti peste 2.000 de afgani au protestat in fata bazei aeriene Bagram, una dintre principalele baze americane din Afganistan, dupa ce biroul guvernatorului provinciei Parwan a anuntat ca trupele straine au ars mai multe obiecte religioase printre caresi exemplare ale Coranului in cursul zilei de luni spre marti.
ISAF, forţa militară a NATO din Afganistan, a declarat pentru AFP că nu are nici o informaţie despre incidente.
Aproximativ 400 de persoane au manifestat în împrejurimile oraşului Bagrami, la sud-est de Kabul, scandând "Trăiască islamul, trăiască Coranul" şi "Moarte Americii". Un fotoreporter al AFP a afirmat că a văzut persoane rănite de gloanţe.
În Jalalabad, un oraş în care se află o altă bază militară americană importantă din cadrul forţei NATO, aproximativ 300 de studenţi au protestat.
Alte 400 până la 500 de persoane au protestat în Asad Abad, capitala provinciei Kunar (nord-est), scandând: "Vrem ca vinovaţii să fie judecaţi. Scuzele nu sunt suficiente".
Alte manifestaţii, nonviolente, au fost semnalate în provinciile nordice Takhar (aproximativ 500-600 de persoane), Badakhshan (între 400 şi 800 de persoane) şi Baghlan.
Talibanii au cerut joi "uciderea" soldaţilor străini din Afganistan, "Pentru a apăra cartea sfântă (...), trebuie să atacaţi fără frică bazele militare ale invadatorilor, convoaiele lor militare, să-i ucideţi, să-i capturaţi, să-i loviţi şi să le daţi o lecţie în aşa măsură încât să nu mai îndrăznească să insulte sfântul Coran", au declarat aceştia într-un comunicat transmis AFP.
Oficiali militari şi civili de rang înalt ai Statelor Unite au încercat să se scuze în faţa "poporului afgan", care consideră orice atac asupra cărţii sfinte a islamului drept o profanare, şi au invocat "eroarea" şi "ignoranţa" celor care au aruncat cărţile în incineratorul bazei.
Începând de marţi, mii de persoane au protestat în Bagram, iar miercuri cel puţin nouă persoane au fost ucise în timpul revoltelor antiamericane din Kabul, din Jalalabad şi din provincia Parwan, aflată la sud de capitală.
Aceşti nouă manifestanţi au murit după ce au fost împuşcaţi de poliţişti, militari sau gărzi private afgane. Ministerul de Interne a acuzat uciderea unui protestatar, miercuri, de către "gărzile străine de la baza Phoenix", o bază americană a NATO din Kabul, atacată cu pietre de către manifestanţi.