ABHAZIA: PARLAMENTUL cere DEMISIA preşedintelui

P.c. | 30.05.2014

Pe aceeași temă

Parlamentul Abhaziei a votat, joi seara, o menţiune în care solicită demisia preşedintelui acestei republici separatiste. Asta se intampla dupa ce, marti, in timpul unor negocieri, manifestanţii au preluat controlul asupra sediului preşedinţiei de la Suhumi, obligându-l pe preşedintele Abhaziei să fuga, informează Romania Libera.

 

Susţinuţi de manifestanţii opoziţiei, cei 20-21 de deputaţi prezenţi în Parlamentul abhaz i-au solicitat preşedintelui Aleksandr Ankvab să demisioneze înainte de încheierea mandatului, potrivit agenţiilor ruse de presă. "Zvonurile cu privire la demisia mea sunt false. Continui să-mi îndeplinesc responsabilităţile de preşedinte", a declarat puţin mai devreme preşedintele abhaz, refugiat în fieful său, la Gudauta, citat de agenţia de presă Interfax.

 

Totodată, deputaţii abhazi au votat o moţiune de apărare faţă de premier, Leonid Lakerbaia. "Preşedintele trebuie să accepte demisia Guvernului şi premierului şi ulterior el însuşi să demisioneze", a anunţat vicepreşedintele Parlamentului, Algur Harazaia, pentru postul de televiziune Rossia 24.

 

CITITI SI: LOVITURA DE STAT in ABHAZIA. Opozitia acuza o prea mare DEPENDENTA de Moscova

 

Kremlinul l-a trimis la faţa locului pe Vladislav Surkov, un consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin, pentru a se întâlni cu Aleksandr Ankvab şi liderul opoziţiei, Raul Hadjimba, potrivit agenţiei RIA Novosti. "Rusia urmăreşte cu atenţie şi îngrijorare evenimentele din această republică prietenă", a anunţat Ministerul rus de Externe, făcând apel la menţinera situaţiei "în cadrul legal".

 

Abhazia, o fâşie de teritoriu între Rusia, Marea Neagră şi poalele munţilor Caucaz, şi-a declarat independenţa şi şi-a apărat-o chiar într-un război cu forţele georgiene la începutul anilor 1990. Rusia, care sprijină Abhazia, dar şi Osetia de Sud, o altă regiune separatistă georgiană, a recunoscut independenţa celor două teritorii după un scurt război cu Georgia, în august 2008.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22