Absenta lui Ponta tulbura apele in PSD. Oprisan: I-am cerut sa se intoarca la post imediat. Dragnea: I-am recomandat prieteneste sa revina

T.d. | 26.06.2015

Pe aceeași temă

Lucrurile nu merg bine in PSD si la guvernare, a declarat liderul social-democrat de Vrancea Marian Oprisan, joi seara. El i-a cerut expres premierului Ponta “sa se intoarca la post imediat”.

Oprisan spune ca nu i se pare in regula colaborarea cu presedintele Iohannis si crede ca PSD-ul ar fi facut mai bine sa-i lase toata puterea presedintelui de la 1 iunie decat sa aiba acest gen de coabitare.

Oprisan il compara pe Iohannis cu fostul presedinte Traian Basescu si il acuza ca isi doreste toata puterea in stat, potrivit HotNews.

Si Liviu Dragnea i-a recomandat “prieteneste” lui Ponta sa vina cu o solutie pentru a continua recuperarea medicala in Romania, dupa operatia suferita in Turcia.

A fost o operatie mai complicata decat se anticipa. Nu intru in amanunte, le-a prezentat medicul roman care a asistat. Dar ce este important e ca are nevoie de recuperare foarte atenta si riguroasa. Cu toate astea, i-am spus prieteneste, ca un vechi si bun prieten de-al lui, sa caute o solutie sa faca recuperarea in tara. Este premierul acestei tari si trebuie sa vina sa exercite atributul puterii executive in Romania. Sper sa gaseasca o solutie medicala, o solutie tehnica medicala si cum-necum sa ajunga la Guvern”, a spus Dragnea, joi, la Oradea.

Coordonatorul politic al PSD a vorbit din nou despre tensiunile din coalitia de guvernare, subliniind nevoia unei discutii pe aceasta tema, iar in cazul in care neintelegerile persista, social-democratii nu pot ramane in Guvern.

Astfel, Dragnea a punctat ca “nu putem ramane (in Guvern – n.r.) in orice conditii. Pentru ca o guvernare buna este o guvernare coerenta, in care toti partenerii de coalitie functioneaza, asa cum a functionat pana acum. Si sper ca vom functiona”.
 

Absenta lui Ponta si interimatele

Rovana Plumb, presedintele Consiliului National al PSD, ii va tine locul premierului Victor Ponta la sefia formatiunii social-democrate, cu titlul de interimat. Anuntul a fost facut de Liviu Dragnea.

"Putem să facem ședință de coaliție și fără Victor Ponta, e important, pentru că partidele din coaliție trebuie să comunice, să discute. Luni cred că se va întâmpla și un BPN. Rovana Plumb este președintele Consiliului Național și domnul Victor Ponta, fiind plecat, a și emis o decizie în sensul ăsta, ca doamna Plumb să exercite atribuțiile de președinte pe același model, exact până în momentul în care se întoarce în țară", a spus Dragnea.

Acesta nu este primul interimat provocat de operatia pe care Victor Ponta a facut-o in Turcia.

Gabriel Oprea a preluat conducerea Guvernului Romaniei, tot ca interimar. Presedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de desemnare a liderului UNPR in functia de premier interimar al Executivului.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 22 iunie a.c., Decretul de desemnare a domnului Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar al Guvernului României, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor de prim-ministru de către domnul Victor-Viorel Ponta”, transmite Administratia Prezidentiala intr-un comunicat.

Vicepremierul Gabriel Oprea a fost nominalizat de Victor Ponta sa asigure interimatul la sefia Guvernului pe perioada cat premierul se recupereaza dupa operatia la genunchi.

Victor Ponta i-a trimis președintelui Klaus Iohannis o scrisoare în care-l anunță că este în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile de prim-ministru, motiv pentru care-i propune șefului statului să-l numească pe Gabriel Oprea premier interimar, începând cu data de 22 iunie.

Potrivit unui mesaj postat duminică pe Facebook de către premier, acesta își va realua “activitatea normală” în “maximum 28 zile”.

Solicitarea nu menționează perioada în care Ponta va fi indisponibil, ci doar data la care începe interimatul - 22 iunie, și este făcută în baza articolului 107 din Constituție.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22