Pe aceeași temă
Eugen Simion a fost un mare intelectual român şi pentru Academia Română moartea sa este o pierdere ireparabilă, a declarat, marţi, pentru Agerpres, preşedintele înaltului for de cultură şi ştiinţă, Ioan-Aurel Pop.
„A fost preşedintele Academiei în două mandate şi în acea perioadă a reformat, oarecum, instituţia, reuşind să restabilească demnitatea Academiei Române, obţinând pentru membrii săi acele drepturi care li se cuveneau. A acţionat în societate ca un om cu mare responsabilitate pentru instituţia pe care a condus-o", a evidenţiat Pop.
El a adăugat că Eugen Simion va rămâne în istorie pentru opera sa de critic, istoric şi teoretician literar.
„A fost şi profesor universitar al Universităţii Bucureşti. Nu s-a bucurat de demnităţi în timpul regimului comunist. Abia ulterior, după căderea comunismului, a fost răsplătit după cum merita. Şi, de aceea, mă gândesc cu mare respect, cu pioşenie, la amintirea lui Eugen Simion. Nu pot să spun decât că regret foarte mult şi transmit condoleanţe familiei şi tuturor celor care l-au cunoscut", a spus Ioan-Aurel Pop.
Eugen Simion s-a născut la 25 mai 1933 în comuna Chiojdeanca din județul Prahova, într-o familie de moşneni cu ascendenţe (deducem din istoria orală a familiei) transilvănene.
A studiat la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, devenit Liceul „I. L. Caragiale”, astăzi Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, unde a fost coleg cu Nichita Stănescu.
Între 1952 și 1957 a urmat cursurile Facultății de Litere a Universității din București. Printre profesorii săi se numărau Tudor Vianu, G. Călinescu, Alexandru Rosetti și Iorgu Iordan. A obținut titlul de doctor în științe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit, condusă de profesorul Șerban Cioculescu (1969), potrivit Wikipedia.
După absolvirea facultății, a devenit cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române (1957-1962), lucrând în colectivul „Eminescu”, condus de Perpessicius. În perioada 1962-1968 a fost redactor al „Gazetei literare”.
Între anii 1964-1971 a fost lector universitar la Catedra de Istoria literaturii române, Facultatea de Litere, Universitatea București.
A fost apoi, între anii 1970-1973, lector invitat de limba română la Universitatea Sorbonne (Paris - IV), apoi a obținut o bursă de studii în Republica Federală Germania (1974).
Din 1971 a devenit conferențiar universitar, iar din 1990 profesor universitar al Facultății de Litere de la Universitatea din București.
Din 2006 a fost director general al Institutului de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu” din București.
Eugen Simion a debutat publicistic cu un articol despre Caietele Eminescu în revista „Tribuna” (1958). A început să colaboreze frecvent la revistele „Gazeta literară”, „Contemporanul” și „Viața românească”. Din 1968 a colaborat săptămânal la „România literară” și din 1991, la „Literatorul”.
Din 1983 a fost redactor al revistei „Caiete critice”, revistă de critică și teorie literară, iar din 1990, director al publicației.
În 1993 a devenit membru al Academiei Române, iar în anul 1998 a fost ales președinte al Academiei Române. În 2006 și-a încheiat mandatul de președinte al Academiei Române.
Doctor Honoris Causa al universităților din Iași, Galați, Târgoviște, Arad și al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Eugen Simion a fost președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române.
A scris în mod regulat la ziarul „Ziua”.
A publicat peste 3.000 studii și articole în reviste de specialitate.
A fost coordonatorul Dicționarului general al literaturii române, vol. I-VII, 2004-2009, un proiect grandios, care a fost atacat însă de unii critici.
Din 2005, sub numele Ariergarda avangardei, a ținut o rubrică permanentă în revista „Cultura”.
A fost președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă și coordonator al seriei „Opere fundamentale”.
